INTERVIU cu Dan Teodorescu de la trupa Taxi: „Politicienii fac ce vor pentru că le permitem. Fiecare dintre noi este vinovat de răul din jur”

La 22 de ani de la lansarea trupei Taxi, Dan Teodorescu continuă să fie același artist care privește cu ironie și sarcasm societatea românească, nu doar în cântece, ci și în interviurile pe care le dă. Cel de față, realizat pe e-mail, nu face excepție. Întrebat, bunăoară, dacă artiștii ar trebui să-și exprime mai mult opiniile și să fie mai vocali cu privire la evenimentele de pe scena politică, Dan Teodorescu se eschivează: „Eu sunt inginer mecanic, aşa că habar n-am ce ar trebui să facă artiştii”.

Și nu, nu e o eschivă gratuită. În vârstă de 56 de ani, Teodorescu a fost inginer mecanic în Videle, profesor de desen la liceul din Roșiorii de Vede, pentru ca apoi să „vireze” spre muzică ca baterist, compozitor, prezentator și realizator TV, lider al uneia dintre cele mai îndrăgite trupe românești și autor de cântece cu mesaj.

Primul cântec de succes al trupei a fost „Criogenia salvează România”, lansat în 99. Elementele sociale și ironia se regăsesc și în albumele „De cursă lungă” (2002), „C” (2003) și „Politica” (2004). Cel din urmă a apărut chiar în timpul campaniei electorale din 2004, un material satiric ce conține piesele „Aici sunt banii Dumneavoastră”, „Noi cu cine votăm”, „Domnule Fost” și „Situația din Țară”.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Despre cei care ascultă muzica trupei Taxi, Dan Teodorescu spune că „sunt oameni care vor să uite pentru câteva clipe de probleme, de stres, de tot”. Şi ar mai fi „cei cărora le-a fost călcat – în mod deliberat sau dintr-o superbă nepăsare – sufletul în picioare”, punctează cântărețul.

În cel mai recent proiect al trupei, „Joac-o p-asta”, apar 25 de actori și actrițe, printre care Oana Pellea, Maia Morgenstern, Ada Milea, Marius Manole, Andi Vasluianu şi Tudor Chirilă. Despre politică, muzică, biserică și educație, în cele ce urmează. Pe scurt.

Libertatea: În piesa „Pe strada mea cu-n singur bec”, aminteați și de exploatările de la Roșia Montană. A intrat acum în Patrimoniul UNESCO. Cum vedeți această reușită?
Dan Teodorescu: Consider că e o minune. Desigur, o minune „ajutată” de sutele de mii de oameni care au crezut în ea şi au luptat pentru ea.

– E România, acum, „locu-n care viaţa-ntreagă vreți să v-o petreceți”?
– Da, bineînțeles! P.S.: Sarcastic am fost când am spus asta acum 10 ani (n.r. în piesa „Pe strada mea cu-n singur bec”), sarcastic sunt şi acum.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

– Care credeți că este, în prezent, cea mai mare problemă cu care se confruntă România? De altfel, evenimentele de pe scena politică și socială v-au folosit drept inspirație pentru piesele satirice sau cu mesaj social.
– Aş putea să vă spun că este vorba despre sistemul de sănătate. Sau despre sistemul de învățământ. Sau despre infrastructură, mai exact despre lipsa ei. Dar o să vă spun că eu cred că problema cea mai mare cu care se confruntă România suntem noi. Cred că fiecare dintre noi este vinovat – într-o măsură mai mică sau mai mare, desigur – de răul din jurul nostru.

– Ce mai fac oamenii politici?
– Ce vor. Pentru că le permitem.

A fi sau a nu fi politician

– V-ați gândit să intrați în politică?
– Niciodată. Îmi place foarte mult să spun ce gândesc. Bine sau prost, asta e altă discuție, dar spun întotdeauna exact ce am în cap. Şi vreau să fiu liber să fac asta în continuare.

– Nu foarte mulți artiști își exprimă opiniile politice sau ies în față pentru a aduce critici guvernanților. De ce credeți că nu există acest „curaj”, această dorință? Ar trebui ca artiștii să se exprime mai mult din acest punct de vedere?
– O să mă eschivez spunându-vă că eu sunt inginer mecanic, aşa că habar n-am ce ar trebui să facă artiştii.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

– Susțineți vreo forță politică?
– În acest moment mai cred doar în nişte oameni.

– V-ați lansat cu piesa „Criogenia salvează România”. Vă amintiți ce reacții ați primit atunci, cum a fost primită de public?
– Îmi amintesc că a prins nesperat de bine. Şi îmi mai amintesc foarte clar susținerea necondiționată a regretatului Andrei Gheorghe, cel care a difuzat piesa la radio, zilnic, timp de câteva luni. Sunt ferm convins că fără ajutorul lui, drumul nostru ar fi fost mult mai greu sau n-ar mai fi fost deloc.

– Folosiți adesea umorul și satira în piesele dumneavoastră. Ați primit vreodată amenințări, injurii sau ați avut neplăceri din cauza mesajelor pieselor?
– Da, da şi da.

Opulența şi trufia, antonimele credinței

– Piesa „Despre smerenie” a avut un mare succes, dar a și născut multe discuții venite dinspre susținătorii Bisericii. V-a fost dificil să-i cooptați pe toți cei care apar în videoclip? V-ați lovit și de refuzuri?
– Mi s-a părut absolut firesc să spun, de pe poziția mea de creştin ortodox, ce cred. Mai exact, că opulența şi trufia nu au legătură cu credința.

Unde este Dumnezeu 

– Sunteți un om credincios? Unde-l găsește Dan Teodorescu pe Dumnezeu, atunci când Îl caută?
– Peste tot. Pentru că Dumnezeu e peste tot. Sigur că Îl găsesc şi în catedrale imense, dar Îl găsesc mai repede în bisericile mici, din lemn. Şi Îl găsesc tot timpul lângă icoanele de pe peretele din dormitor. În fața lor mulțumesc când mi-e bine, în fața lor cer ajutor când mi-e greu.

– În adolescență ați înființat o trupă care s-a numit Rev, de la Revoluție, după cum ați mărturisit într-un alt interviu. Ce amintiri aveți dumneavoastră de la Revoluția română? Unde „v-a prins”? Aveați 24 de ani.
– În seara zilei de 21 decembrie 1989 am fost la Inter. Eram furios, dar un tun de apă mi-a explicat că revoluția nu e pentru oricine, aşa că am plecat acasă, trecând printre cei hotărâți să moară pentru libertatea lor. Nu pot decât să îmi exprim, încă o dată, umila mea recunoştință pentru curajul lor.

– De unde vine pasiunea pentru muzică? Cine v-a îndrumat spre ea? Și când ați luat-o prima dată în serios?
– Am fost fan înfocat The Beatles. Şi pe la 15 ani m-am gândit că, dacă ei au reuşit să ajungă unde au ajuns, n-am cum să nu reuşesc şi eu. Sigur că n-am reuşit, dar mă bucur mult că am încercat.

Zdrobitorii de suflete

– Cine ascultă muzica trupei Taxi?
– În primul rând, trebuie să vă spun că mă bucur şi sunt recunoscător că ne ascultă cineva. Probabil că sunt oameni care ne ascultă pentru că vor să uite pentru câteva clipe de probleme, de stres, de tot. Pentru ei avem piese din zona „Karma, zenu şi feng shuiu”. Sunt şi oameni extrem de revoltați – poate mai mult decât noi – de clasa noastră politică. Pentru ei avem piese din categoria „Ca ei”. Şi ar mai fi cei cărora le-a fost călcat – în mod deliberat sau dintr-o superbă nepăsare – sufletul în picioare. Şi vin la Taxi şi află că nu sunt singuri, că li s-a mai întâmplat şi altora, că e plină lumea de zdrobitori/zdrobitoare de suflete. Nu putem decât să sperăm că le alinăm un pic dorul şi durerea.

Lor le propun să urmărească „Joac-o p-asta!”, un proiect în cadrul căruia 25 de actori – printre care se numără Oana Pellea, Maia Morgenstern, Ada Milea, Marius Manole, Andi Vasluianu şi Tudor Chirilă – ne-au onorat cu prezența şi au dat chip şi suflet pieselor de pe albumul Taxi 20.

– Cum a supraviețuit trupa Taxi în pandemie? A fost o perioadă grea pentru breasla artiștilor.
– A fost o perioadă grea pentru foarte multă lume. Nu-mi permit să vorbesc despre cât de greu ne-a fost nouă, în condițiile în care ştiu că altora le-a fost mult mai greu.

– Mai au succes piesele cu mesaj social?
– Nu prea. Ar trebui să se nască încă un Valeriu Sterian (n.r. – muzician și poet). Ceea ce e puțin probabil.

Bucuria de a învăța

– Cum vedeți sistemul de educație din România? Ce ar trebui să-i învețe școala românească pe copii și nu o face, în opinia dumneavoastră?
– Cred că, în primul rând, copiilor ar trebui să li se insufle bucuria de a învăța. Pentru asta însă, ar trebui ca profesorii să predea cu bucurie. Avem cu toții cel puțin un profesor de care ne amintim cu drag. Profesorul ăla blând şi bun, empatic şi generos, competent şi entuziast. Profesorul care te făcea să înveți cu plăcere. Profesorul căruia îi păsa. Şi nu, aceşti profesori n-au dispărut, există şi în zilele noastre. Cunosc şi eu unul: Vicky Avanu – profesoară de muzică şi una dintre colegele mele de la Taxi. Mamă a doi copii, Vicky spune despre elevii săi că sunt „ceilalți copii ai mei”. Pentru că îi iubeşte. Pentru că îi pasă. Ştiu că sunt mulți profesori cărora le pasă. Dar, din păcate, nu cred că sunt toți aşa.

– Cui îi spune Dan Teodorescu „cele două cuvinte”?
– Sunt căsătorit de 12 ani. Cui credeți? Asta a fost o întrebare capcană.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro