VIDEO / Interviu cu Pavel Popescu, tânărul care a ajutat din Norvegia victimele de la Colectiv. A lăsat Țara Fiordurilor pentru politica din România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Numele lui a devenit cunoscut în România imediat după tragedia de la Colectiv. Este tânărul despre care a scris atunci toată presa: a făcut eforturi supraomenești în Norvegia, acolo unde era stabilit, și a reușit să adune o echipă de medici din Oslo, pe care a adus-o la București, ca să ajute răniții.
Cuprins:
Mai apoi a decis să abandoneze țara adoptivă și să intre în politica românească. Reporterul ziarului Libertatea l-a întâlnit la Oslo, unde Pavel Popescu vine regulat să-și vadă părinții.
Un Oslo morocănos, care și-a pus un fular de ceață, cât să-și ascundă frumusețile. Dar Pavel nu se dă bătut. El trebuie să fie gazda perfectă și să scoată la iveală orașul de care s-a îndrăgostit acum șapte ani. Așa că îmi arată muzeul schiului, care are și o pârtie de sărituri, acum înecată în fumul gros al iernii. Începe să plouă, să bată un vânt nemilos. Nu, trebuie să vedem încă un parc. Unul în care el alerga când locuia aici. Un parc sălbatic unde și pe chiciură oamenii aleargă sau împing schiurile cu rotile la deal.
Tot Osloul e sportiv. Și trebuie să vedem și clădirea companiei care administrează Fondul Suveran al Regatului. Se bucură ca un copil de întoarcerea în orașul care i-a fost casă și spațiu propice de dezvoltare. Acum, băiatul firav, cu ochelari, care nu trece, la o primă vedere, de limita majoratului, este “domnul deputat Pavel Popescu”, are 31 de ani și și-a luat un angajament serios față de România.
Imediat după tragedia de la Colectiv, din 2015, a făcut tot felul de demersuri pentru a aduce victimele incendiului la spitalele norvegiene și a trimite medicamente în țară. Atunci a decis să lase țara care l-a găzduit timp de cinci ani și să se întoarcă în România. Părinții lui, care l-au urmat când a plecat din România, au rămas în Oslo. Rolurile sunt acum inversate. Singurul lucru care rămâne același este că mama sa îl așteaptă tot cu sarmale și cu ciorbă românească.
"Vreau ca părinții mei, când se vor întoarce în România și vor ajunge la spital, să aibă o pensie cu care să-și poată permite să dea șpaga pentru a nu muri"
- Acum, unu din cinci români e plecat peste hotare, spun statisticile neoficiale. Sunt foarte mulți care ar putea să plece și ei. Și tu ai trecut prin experiența plecării. Ce i-ai sfătui pe cei care vor să plece?
- Nu pot sfătui pe cineva să plece. Nu avem nici o șansă dacă toată lumea pleacă, va crește populația îmbătrânită, nu vor putea fi susținuți financiar și România va ajunge într-o stare negativă. Pe de altă parte, i-aș încuraja pe români să plece, în special pe tineri, măcar pentru o perioadă scurtă, există programe Erasmus, programe pe fonduri europene de educație, de schimb de experiență.
E foarte important, ca tânăr în România, să pleci, dacă poți, șase luni, un an, doi ani, să vezi cu ce “se mănâncă” o țară străină, cum arată un metrou la standarde internaționale, un tren adevărat, o cale ferată adevărată, un sistem de transport al unui oraș sau al unei capitale europene, cum arată un spital, o școală în care se învață într-un model diferit, alimentată cu 6% din PIB, astfel ca atunci când ți-ai terminat studiile și decizi să te întorci în România, cuvântul tău să conteze. Când te vei întoarce acasă, vei avea aceleași pretenții și lupți cu o altă expertiză, ai un alt cuvânt de spus, poți să faci lucruri.
Celor care sunt în grupa de vârstă 40-50 de ani nu știu ce să le spun. Și pentru cei care pleacă, așa cum au plecat părinții mei la 50 de ani, e foarte greu. Sunt foarte puțini și îi felicit că au avut curajul să o facă, dar și în cazul lor contează enorm de mult felul în care își schimbă mentalitatea. Părinții mei și-au schimbat viziunea asupra vieții, inclusiv asupra valorilor europene, drepturi ale omului. Aici au devenit cool, foarte cool, niște părinți pe care i-am redescoperit. Știu și ei acum că e extrem de important ca sticla de plastic să o duci la un aparat, pe care noi încă nu-l avem, pentru reciclat, e extrem de important să nu mai cumperi o sacoșă de plastic și să iei una cu care te duci de mai multe ori, din pânză. Foarte important e să nu arunci lucruri pe jos, foarte important e să replantezi pădurile, dacă tai, foarte important e să îi pui vestuță unui copil de grădiniță dacă îl duci pe stradă în excursie, foarte important e să nu mergi cu viteză în trafic, foarte important e să ai un drum semnalizat bine, foarte important e să ai la robinet o apă filtrată, bună, potabilă.
- Acum, viața ta e în România, dar revii să-ți vizitezi părinții. Ei au venit după tine, dar au rămas.
- Da. I-am adus pe părinții mei aici în urmă cu cinci ani. Nu-mi pare rău. Și de fiecare dată când cineva mă întreabă de ce i-am adus, le răspund așa: ca atunci când se vor întoarce în România, pentru că ai mei vor să își trăiască bătrânețea în România, atunci când vor ajunge într-un spital din România, să aibă o pensie cu care să-și poată permite să dea șpaga pentru a nu muri. Asta e realitatea tristă de acum. Mi-aș dori ca în următorii ani să nu mai trebuiască să spun acest lucru și părinții mei să se poată întoarce și să lupte cu energia cu care lupt eu la 30 de ani. E trist că ajungi într-o țară, asta mi-a amărât sufletul mulți ani, în care tu ești tratat cu un cu totul alt respect comparativ cu cel cu care ești tratat în țara ta.
"Aici, rata sărăciei e mult mai redusă. Și e, de obicei, legată de dependențele de droguri, alcool"
- Cum arată sărăcia în Norvegia?
- Există sărăcie și aici, există și aici cerșetori.
- Norvegieni?
- Da. Există și aici vieți distruse, cum există și în America, există dependenți de droguri de mare risc și duc o viață destul de grea. Statul cheltuie foarte mult cu acești oameni, dar există și oameni săraci. Sărăcia oricum nu arată la fel ca sărăcia din România. Rata sărăciei e mult mai redusă. Nu pot să spui că nu există sărăcie într-o țară, dar e incomparabilă cu ce se întâmplă la noi și mai mult dintr-un singur motiv - educație, educație, educație! La baza tuturor lucrurilor stă o educație. Dacă îi dai omului o undiță, undița fiind educația, el va prinde pește.
- Ce-ți amintești din prima zi în care ai venit?
- Coborâsem din avion la 130 de kilometri de Oslo, pe un aeroport mai micuț și din momentul în care m-am dat jos din avion, mi-am dat seama că e ceva diferit aici. În primul rând, oamenii au început să-mi zâmbească, și știam că nordicii sunt reci, clasicele clișee. Toată lumea îmi zâmbea, prima dată mi s-a părut ciudat. Și apoi am văzut un fel de ordine totală, care implica și componenta asta a digitalizării, de care eu sunt îndrăgostit. Totul era digital, îmi căutam banii cash, să văd unde să schimb euro, ca un român pierdut în spațiu. Mi-a spus cineva că nu am nevoie decât de un card și totul se rezolvă de la sine. Și mi-a plăcut chestia asta. Apoi, drumul de la aeroport până la Oslo era superb, mici fiorduri, câteva pete de apă din mare. Aterizasem undeva la 9.30 seara și lumina încă era puternică, era în iunie. Am avut un sentiment pe care n-o să-l uit niciodată, de primire foarte frumoasă din partea acestui popor, deși eram un străin, nu cunoșteam pe nimeni în afară de cei doi prieteni la care mergeam. Și am avut un sentiment că eu aici aș vrea să locuiesc. Era diferit de Germania, Franța, Anglia, Austria, Elveția, era ceva diferit de toate țările pe care le vizitasem. Și așa am hotărât să rămân.
- Ți s-a confirmat ospitalitatea norvegiană și după ce ai început să lucrezi?
- Da. Norvegienii n-aș putea spune că sunt foarte ospitalieri comparativ cu românii. Eu chiar cred că românii sunt cei mai ospitalieri, nu cred că îi poate egala cineva. Totuși, norvegienii sunt foarte empatici. Asta m-a făcut pe mine să am o relație foarte apropiată cu norvegienii. Sunt empatici și contează mult la nordici și aportul tău în socializare, cred că totul se rezumă la ce fel de persoană ești tu versus reacția celorlalți la ce faci tu. Mie mi-a plăcut tot timpul să interacționez cu oamenii, n-am avut nici o problemă de a iniția o conversație și când faci tu primul pas, oamenii se deschid.
Citiți mâine despre primul job al lui Pavel în Norvegia - chiar în clădirea Guvernului, devastată de bomba lui Anders Breivik. Deputatul român explică și de unde crede că vine forța poporului norvegian, dar și ce anume, din ce a învățat acolo, încearcă să implementeze aici.
Citește și:
Mica Românie de la Cercul Polar:
- Comuna fără poliție unde locuiesc 400 de români și femeia care s-a transformat din protestatar în politician
- VIDEO / Iubirea româno-norvegiană topește zăpezile Nordului. La nunta Alinei cu Pål, invitații au venit cu mâncare de acasă!
- VIDEO/ Skjervøy, locul unde au emigrat balenele și 400 de români. Libertatea continuă să vă prezinte poveştile românilor care au ales să trăiască la 5 grade nord de Cercul Polar
- VIDEO / Drumul peștelui din Norvegia până la restaurantul Ikea din România. Salarii de la 2.000-4.000 de euro și, bonus, respect
- VIDEO/ Primarul norvegian al comunei cu 400 de români de la Cercul Polar: "Nu e un lucru bun pentru România, dar pe mine mă bucură dacă oamenii se stabilesc aici!"
- FOTO&VIDEO/ Alexandru Cuc e românul care a pus tricolorul la Cercul Polar în urmă cu 18 ani: "În interior tot mor de dor…"
