INTERVIU cu „Preotul cu glas de aur” de la Vocea României: „Din păcate, unii tineri care vin la biserică se lovesc de zidul făcut de preoții mai riguroși sau de credincioșii mai tradiționaliști”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Câștigător de multiple premii cu Corala Armonia din Constanța, părintele Florian Popa neagă că tinerii nu mai vin la biserică, însă trebuie primiți cu înțelegere. În interviul pentru Libertatea, preotul vorbește și despre copilărie, cum a ajuns preot, bucuria colindelor și despre postul adevărat.
Cuprins:
Florian Popa, în vârstă de 32 de ani, este preot la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Constanța și membru în Corala Armonia. Un cor care a obținut, în repetate rânduri, medalia de aur pentru cel mai bun cor bărbătesc din lume, la olimpiade internaționale din Africa de Sud ori SUA. După ce a participat, în 2018, la Vocea României, oamenii i-au spus „preotul cu voce de aur”.
„O să te urmărească toată viața acest concurs, părinte”, i-a spus Tudor Chirilă. „Așa a fost”, mărturisește el. Anul acesta, Florian Popa a mai cucerit un juriu: cel al festivalului de romanțe „Crizantema de Aur”, de la Târgoviște. Iar în fiecare an, în luna decembrie, Corala Armonia pleacă într-un turneu de colinde prin țară, iar colindul interpretat de Florian Popa, „Galbenă Gutuie”, este unul dintre preferatele românilor care umplu sălile de concert. Ce are special acest cântec al artistei Nica Zaharia, de pe vremea Cenaclului Flacăra, după care s-au făcut zeci de coveruri?
Ne explică părintele: „Acum, când avem de toate, nu ne mai mulțumește nimic. De aceea ajunge acest colind la sufletele oamenilor - pentru că are un mesaj simplu: să ne iubim unii pe alții, să trăim simplu și să ne mulțumi cu ce avem.”
Am vrut să-l cunoaștem și noi pe părintele cu voce de aur și am mers în Constanța, cu câteva zile înainte de Crăciun. Interviul a avut loc înainte de un concert al Coralei Armonia. Iar întâlnirea ne-a adus aminte de morala sărbătorii: să fim buni. Mereu, nu doar în zi de sărbătoare.
- Libertatea: Când ați intrat în Corala Armonia?
Florian Popa: În anul 2012, atunci când corul a participat și pentru prima dată la Olimpiada Internațională World Choir Games din SUA, unde a fost dublu medaliată cu aur. Atunci au avut nevoie de mai mulți componenți și s-a mai făcut o selecție, așa am intrat oficial. Eu am mai cântat înainte și-n alte coruri și cochetam deja cu ideea de a intra în Armonia, îi cunoșteam pe băieți. N-a fost niciun examen, a contat vocea.
- Ce are acest cor de reușește să fie atât de apreciat și premiat?
- S-a creat o prietenie, o legătură specială între membri, și noi venim la repetiții cu mare plăcere. Ne simțim legați unii de alții. Cred că asta ne deosebește. Pentru că toate celelalte coruri au oameni talentați, cu voci deosebite, au dirijori excepționali și toți muncesc. Suntem prieteni înainte de toate, asta contează, avem valori comune, majoritatea suntem clerici și studenți la teologie.
- Ați avut multe concerte în străinătate. Cum reacționează străinii la muzica românească, la colindele românești?
- Ne apreciază atât vocile, muzica, chiar dacă nu înțeleg versurile, cât și costumele de pe scenă. Când cântăm folclor, purtăm costume populare - cu opinci, șosete de lână, tot portul nostru popular. Când am fost în SUA, de pildă, americanii erau pur și simplu fascinați de costumele noastre. Câțiva dintre ei au venit după concurs, în spate, să le atingă, să le vadă de aproape. Nu mai văzuseră niciodată așa ceva.
- Și românii din afară?
- Vin pentru că le mai domolim dorul de casă, zic ei, reacționează când aud doine, plâng și se bucură în același timp. Ne mărturisesc că-i emoționează peste măsură cântecele. Simțim și noi acea emoție, publicul e foarte important pentru noi, pentru ei cântăm.
Galbenă gutuie, colindul preferat al românilor
- Colindul Galbenă gutuie e foarte apreciat în ultima perioadă, au apărut zeci de coveruri. Îl cântați și dumneavoastră.
- Aș vrea să menționez clar că acest colind e de pe vremea Cenaclului Flacăra și că este al doamnei Nica Zaharia, dumneaei a făcut muzica. A luat amploare și lumea îl asociază cu mine, într-adevăr, dar el este cântat de toată lumea, de copii, pe la școli, pe la biserici etc. Este important să cunoaștem autorii acestor cântece minunate. Acum, când avem de toate, nu ne mai mulțumește nimic. De aceea ajung aceste colinde la sufletele oamenilor - pentru că au un mesaj simplu: trebuie să ne iubim unii pe alții, să avem grijă unii de alții, să trăim simplu, și să ne mulțumi cu ce avem. Eu nu sunt compozitor, doar le interpretez într-o manieră proprie. Doar Colind Tăcut, pe versurile poetului Ion Grigoraș, este original, muzica e făcută de colegul nostru din Armonia, Doru Emanuel Pantazi, iar eu l-am cântat prima dată. Celelalte sunt coveruri.
- Dumneavoastră aveți un colind preferat? Unul învățat de la părinți, bunici?
- Cred că acesta e și colindul meu preferat, Galbenă gutuie, pentru că îl cânt de mic copil, iar acum, cu Corala Armonia, a devenit și mai deosebit, a căpătat mai mare strălucire. Chiar dacă sunt tânăr și n-am trăit în comunism, precum bunicii și părinții mei, interpretarea e mai din suflet pentru că mă regăsesc în versuri. Am prins ceva: gutuile din geam, dar contrar lor, am avut și globuri și beteală.
- Unde ați crescut și cum vă amințiti Crăciunurile copilăriei?
- Am crescut în Sulina, județul Tulcea, alături de un frate mai mare. Crăciunurile erau foarte frumoase pentru că le petreceam tot timpul în familie, dar și pentru că era frig afară. Erau zăpezile alea mari, acum nemaivăzute, îți înghețau nasul și urechile, plecam pe gerul ăla pe la rude să-i colindăm și era o bucurie pentru toată lumea. Nici nu conta ce cântam, ne deschideau ușile cu plăcere și bucurie. Ne primeau în case ca pe niște vestitori ai nașterii Domnului, așa cum trebuie să fie primiți colindătorii.
„Mai văd colindători, dar nu mai văd bucurie”
- Ce s-a schimbat?
- Poate pe la Sulina, prin locurile unde am crescut eu, nu s-a schimbat lumea prea multe, dar aici, la oraș, s-a mai pierdut din spiritul acesta al Crăciunului. Mai văd colindători, dar nu mai văd bucurie. Acum te duci la oameni să-i colinzi și nu-ți deschid ușa. Sau mi s-a întâmplat să merg cu colindul, să aud din casă pe cineva strigând cântați!, dar să colindăm cu ușa închisă. Te cuprinde tristețea. Să nu mai zic de toată această vânzoleală, alergătură după cadouri și tot stresul pregătirilor care nu mai are, de fapt, nicio legătură cu ce sărbătorim de fapt - nașterea Mântuitorului.
- Au uitat oamenii de semnificația religioasă a sărbătorii?
- S-a pierdut foarte mult din semnificația sărbătorilor, din păcate, pentru că în loc să alergăm după cele duhovnicești, după fapte bune… se naște Mântuitorul Hristos care vine să ne aducă pace, să înnoiască, să împlinească! De ce se naște? Pentru că vine să împace lumea cu Dumnezeu, iar noi nu mai avem timp pentru el. Să se nască El acolo la Biserică, că eu am de tăiat porcul, de făcut cumpărături, de făcut salată de boeuf, de împodobit bradul… Din cauza asta devenim mai goi pe dinăuntru și începem să nu mai simțim sărbătorile - pentru că nu mai sărbătorim ce trebuie! Trebuie să-L sărbătorim pe Mântuitorul Hristos, pe El să-l punem pe primul loc.
- Totuși, devenim mai buni de Crăciun. Cum facem să fim mai buni tot anul?
- Noi în toate colindele îndemnăm, prin versuri, să fim mai buni, să facem fapte bune, să-i ajutăm pe cei sărmani, pe cei bătrâni. De asemenea, postul de dinaintea Crăciunului, ca toate celelalte, este un exercițiu de dezvoltare spirituală. Este un urcuș duhovnicesc, un antrenament pentru ce urmează. Prin post învățăm cum se face binele, învățăm să ne abținem de la păcate, de la vorbe urâte. Trece postul, uităm tot ce am învățat odată cu el și revenim la viața cea de toate zilele. Dacă am reuși să ținem post cu adevărat, nu doar să ne abținem de la mâncare, am deveni sfinți.
„Să deschidem tot timpul ochii la ce e în jurul nostru, așa se păstrează binele”
- Unde greșim? De ce interpretăm greșit semnificația postului?
- Uităm că postul are două laturi, cea alimentară și cea duhovnicească, spirituală, care este mult mai importantă. E mai important ce spunem și ce fapte facem, decât ce mâncăm, da? Latura alimentară este un exercițiu pentru latura duhovnicească. Așa cum ne abținem de la unele mâncăruri, așa trebuie să ne abținem de la păcat. Să deschidem tot timpul ochii la ce e în jurul nostru, așa se păstrează binele. I-am vedea pe cei suferinzi, pe cei ce ne cer de mâncare, pe cei care au nevoie de ajutor… dacă i-am vedea în fiecare zi și nu doar de Crăciun… De multe ori devenim superficiali cu sufletul nostru, așa cum facem și de sărbători, cu accent pe cumpărături și pe Moș.
- Cum vedeți relația tinerilor cu biserica?
- Din punctul meu de vedere, tinerii sunt mai atrași de Dumnezeu decât erau înainte. Și-i văd că vin în Biserică, sunt curioși, pun întrebări. Au nevoie de mai multe explicații. Din păcate, unii se lovesc - poate - de un zid. Acest zid e reprezentat de preoții mai riguroși, cu mai puțină răbdare, sau de credincioșii din biserică mai tradiționaliști. Se îndepărtează. E un neadevăr că tinerii nu vin la biserică, eu îi văd. Atunci când sunt primiți cu deschidere, nu au nicio problemă nici cu credința, nici cu preoții, nici cu Dumnezeu. Nu e un lucru rău că tineri sunt mai pretențioși, să zicem.
Nu mai merge de mult treaba cu crede și nu cerceta. Nu! Veniți și cercetați, nu e nicio problemă, căutați-L și-L veți găsi pe Dumnezeu! Dar căutați-l, mai întâi, în sufletele voastre, nu e nevoie să faceți drumuri lungi - Florian Popa, preot:
-Cum îl vedeți pe Dumnezeul zilelor noastre? Se adaptează El la epoca modernă?
- Dumnezeu e bun și ne înțelege pe toți. Oamenii trebuie să se schimbe, nu Dumnezeu. El a făcut-o când s-a născut și a murit pentru noi. Din păcate, oamenii de azi nu sunt cu nimic diferiți de cei din vremea Mântuitorului, din punctul meu de vedere. De ce? Pentru că exact ca pe vremea Lui, și cei din ziua de azi îl răstignesc pe Dumnezeu în fiecare zi. Nu ne-am schimbat cu nimic. Nu-mi dă impresia lumea în care trăim că suntem mai buni. Să ne amintim că Maica Domnului a născut într-un sălaș pentru că nu a primit-o nimeni. Dintre oameni, animalele au fost cel mai primitoare și protectoare. Ele l-au recunoscut și l-au primit ca fiul lui Dumnezeu. Noi îl negăm în fiecare zi prin faptele noastre. Să iubiți animalele!
- Revenind la muzică, cum v-ați descoperit pasiunea pentru cântat? Părinții?
- Cu siguranță este un talent moștenit din familie, părinții mei într-adevăr cântau și ei, prin liceu și chiar și după. Tata a avut o formație în tinerețe, iar în casa copilăriei mele era mereu muzică. Tata cânta în fiecare seară la chitară, iar primele acorduri le-am învățat chiar de la el. El mi-a fost cel dintâi profesor.
- Ce muzică se asculta?
- De toate genurile. Se asculta Cenaclul Flacăra, muzică ușoară, folclor, romanțe, muzică tradițională rusească etc. Mai târziu, muzică pop, rock, Backstreet Boys, nu ne-a scăpat niciun gen (râde). Apoi, când am mai crescut eu și am început să mă gândesc la teologie, s-a ascultat și muzică religioasă.
- Și mama?
- A fost în corul școlii și a participat la câteva concursuri, cu pionierii, și tot timpul în zilele de sărbătoare din comunism, cânta și ea la toate evenimentele. Țin minte că tata în fiecare seară cînta și eu stăteam și-l urmăream, îi luam chitara și încercam să prind din mers de la el. Apoi, când a văzut că mă chinuie talentul, a început să mă învețe. Fratele meu a luat lecții de chitară, iar el cântă mai bine decât mine. Este marinar și mai cântă și el pe vas, din pasiune. Apoi, când am început să mă duc la strană, la biserică, văzând cei de acolo că sunt interesat, m-au învățat ce știau și ei și am început să cânt și în biserică. Acolo am avut primul meu public.
Când eram puști, eram timid, emotiv, nu eram nicidecum vreun solist, nu mă remarcam în mod deosebit nici în corul școlii. Abia acum am mai căpătat ceva lejeritate pe scenă, dar tot mă copleșesc emoțiile la concerte. Cum spun artiștii, sunt emoții constructive. Mă folosesc de ele ca să transmit, la rândul meu, emoție. Florian Popa, preot:
„Părinte, o să te urmărească experiența de la Vocea…”
- Ați participat și la Vocea României, în 2018. Cu ce așteptări v-ați dus?
- Am întors doar două scaune, cele al Andrei și Irinei, pe Tudor nu l-am impresionat cu nimic (râde), iar Smiley avea echipa completă. Eram super obosit de pe drum, audițiile au avut loc după Olimpiada din Africa de Sud, nu mai aveam aceeași energie, am crezut că nu o să reușesc nimic. Sunt mai multe preselecții înainte de cea televizată, sunt mii de participanți, aștepți și câte 12 ore să-ți vină rândul. Mai cântă dacă mai poți (râde). Dar am reușit și a fost o experiență foarte faină. Am avut ocazia să văd alți oameni, să văd cum se lucrează la un alt nivel, eu care eram obișnuit numai cu Biserica.. Acum, după atâția ani, pot să spun că a avut dreptate Chirilă când a zis: „Părinte, o să te urmărească experiența de la Vocea…”
- De ce?
- Pentru că toată lumea știe, chiar și acum, mai ales comunitatea bisericii, că am fost la Vocea. El e părintele care a fost la Vocea! am rămas branduit. Dar e un lucru pozitiv.
- Vi s-a spus părintele cu voce de aur după acel concurs.
- Da, sună frumos, nu? Dar toți băieții din Corala Armonia au voci de aur, credeți-mă, au luat atâtea medalii de aur, medalii adevărate. Eu doar am ieșit în evidență pe TV, ei au fost mai smeriți decât mine (zâmbește). Nu e rău, consider că trebuie lucrat un pic și pe partea asta, a publicității, pentru că tot vorbeam de tineri. Tinerii acceptă mai ușor astfel de abordări… te văd la TV și văd că ești un pic mai deschis și te consideră mai apropiat de ei. Astfel, poți să deschizi un dialog cu ei, iar când le spui de Dumnezeu, sădești în sufletul lor sămânța credinței și cine știe cum va înflori…
- Ați câștigat și dumneavoastră trofeul festivalului de romanțe Crizantema de aur. Iată, există acest laitmotiv.
- Tot la îndemnul colegilor mei am participat la acest concurs, știau ce se cere și mi-au fost de mare ajutor. Am cântat două romanțe, una de Mihai Eminescu - De ce nu-mi vii, și Romanța rugăciunii, o romanță nouă, premiată, care s-a pliat foarte bine pe vocea mea. Și pentru că am văzut-o într-adevăr ca pe o rugăciune, am cântat-o din suflet și probabil s-a simțit emoția. Din juriu, printre alții, au fost Paula Seling, Fuego.
- De Dumnezeu cum v-ați apropiat? De ce v-ați făcut preot?
- Greu de explicat, nu știu dacă am luat eu decizia asta, am simțit-o ca pe o chemare, încă de când eram copil, am simțit că asta trebuie să fac. A fost decizia mea, există liberul arbitru și suntem suma deciziilor noastre, însă am simțit și că nu-mi aparține în totalitate, că am fost împins de El. Din câte mi-a spus bunica, doar un stră-stră-stră bunic a fost preot. De aici și numele de familie. Când s-a dus stră-stră-stră bunica la primărie să înregistreze numele copilului, a fost întrebată: al cui e copilul? Al lui popa. Așa a rămas numele, Popa (râde). Nimic nu e întâmplător, totul e cu voia Domnului.
- Ați avut îndoieli vreodată?
- Nu, m-am hotărât încă din clasa a 6-a, iar părinții m-au susținut în alegerile mele, de fiecare dată, deși mama spunea mereu: lasă, că e copil, cine știe ce o să-și dorească mai târziu? Numai popă n-o să se facă! (râde). Apoi, când au văzut că după clasa a 8-a am dat la seminar, au crezut și ei că sunt hotărât. Am mers apoi la Facultatea de Teologie de aici, din Constanța. Am fost convins că asta vreau să fac, sunt și ambițios, realizez tot ce îmi propun, așa că mi-am urmat calea cu convingere. Am dat și la Facultatea de Arte pentru că-mi plăcea și muzica, dar n-am terminat-o. M-am lenevit, probabil (râde). M-am speriat de dat două licențe, am rămas cu doar cu Teologia.
- Dar muzica se combină cu religia. Ajunge cântecul mai repede la Dumnezeu?
- De obicei, în religia noastră, în biserică, muzica este împletită cu rugăciunea, multe sunt cântate, tocmai de asta - pentru că ajungi mai repede la Dumnezeu, El fiind în sufletul și inima noastră. Religia nu mă desparte de muzică, mă apropie de ea.
- Ce le transmiteți credincioșilor? Acum, când avem și un război la graniță.
- Din păcate, ajungem să ne gândim și să deschidem ochii numai în astfel de situații, când ceva ni se întâmplă. Exact cum facem în restul anului. Numai când ni se întâmplă ceva rău fugim la biserică să ne rugăm, în rest, când ne este bine, nu prea ne aducem aminte de Dumnezeu. Acesta e îndemnul meu: fiți buni și iertători, precum Mântuitorul, bucurați-vă de cele simple, de familie, de mâncarea pe care ați pregătit-o, dar să nu mai fim atât de superficiali și să sărbătorim cu bucurie nașterea Domnului.
ivryernest 26.12.2022, 22:23
O parte bună a "comunismului" a fost că a stopat iraționalitatea românilor, care însă a explodat din nou imediat după 25 decembrie 1989. De atunci, s-au construit 4000 (patru mii) de biserici, foarte repede. Dar câte școli ?