INTERVIU EXCLUSIV PENTRU ROMÂNIA. Stephen King, despre mișcările populiste: „Oamenii, ca indivizi, sunt buni. Când aderă la un grup, se pot schimba”

• Cel mai recent roman al lui Stephen King – Un basm – a apărut la traducere în limba română la începutul lunii septembrie, în același timp cu lansarea lui internațională, la editura Nemira, în traducerea Ruxandrei Toma.

Vreau să-i pun o întrebare lui Stephen King pe care nu i-a mai adresat-o nimeni până acum.

– Prezint o emisiune numită Pointless și, odată, am invitat o sută de oameni să enumere, în o sută de secunde, cât mai multe romane scrise de Stephen King. Ai putea ghici primele trei cele mai cunoscute romane ale tale în Marea Britanie?
– „It”? Poate „Carrie”? răspunde autorul.

– „It” și „Carrie” au fost pe locurile 1 și 3. Poți ghici care a fost pe locul 2?

King se gândește puțin la cartea care ar putea fi cea de-a doua cea mai faimoasă operă a sa. În cele din urmă, ridică privirea spre mine, dându-se bătut, așa că îi spun. Pe locul 2 a fost „Shining”.

350 de milioane de cărți vândute în toată lumea

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Pare a fi un început potrivit pentru discuția noastră. Cariera lui King a fost extraordinară, atât de înțesată de bestsellere intrate de-acum în conștiința publicului și de cărți care înseamnă atât de mult pentru atâția oameni, încât este posibil să uite, chiar și pentru scurt timp, că a scris „Shining”. Cărțile sale s-au vândut în peste 350 de milioane de exemplare, fiind ecranizate pentru micul și marele ecran. Este un scriitor prolific. Primul roman, pe care l-a publicat în 1974, a fost „Carrie”, iar cel mai recent, Un basm, este cel de-al 65-lea. 

King râde auzind sugestia mea că cititorii ar spune despre el că este cel mai mare scriitor american în viață. Se înșală, desigur, dar ce fel de om ar fi dacă, pur și simplu, ar fi de acord cu afirmația asta?

– Uau! a făcut el. „Shining”… am uitat de romanul ăsta!

Un maestru al vizualizării scenelor

– Dar, dacă ar fi să facem un sondaj printre criticii consacrați, crezi că și ei ar spune că ești cel mai mare scriitor american în viață? 
– Nu, nu cred că ar spune una ca asta. Cel mai mare scriitor în viață dacă ai întreba criticii…? Cum îl cheamă pe tipul care a scris „Ispășire”? Ian McEwan! Iar dincoace de ocean, Cormac McCarthy cred că ar putea obține multe voturi, și există mulți alții care pot scrie mult mai bine decât mine. Sunt însă mulțumit de ceea ce fac și adevărul e că e mereu minunat să iei un premiu. În orice caz, e mai bine să câștigi premii decât să-ți vezi numele într-o coloană de necrolog.

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

În ciuda modestiei, King recunoaște că se pricepe la unele lucruri, de exemplu, la vizualizarea scenelor. 

– Bill Thompson, primul meu editor, spunea: „Steve are un proiector în cap”. Întotdeauna m-am priceput la vizualizarea mișcării în timp, a acțiunii, a narațiunii. Văd foarte clar scenele în care oamenii se tem și o iau la fugă sau în care se luptă ori sunt într-o situație plină de suspans. 

Sunt cât pe ce să întreb dacă există domenii unde simte că nu e la fel de bun ca alți scriitori. Dar, ca întotdeauna, King este cu un pas înainte. Îmi povestește că un critic i-a spus cândva că, de regulă, el nu ar descrie personaje.

– I-am răspuns: „Ei bine, nu, pentru că sunt, cumva, în interiorul lor. Aș putea să le descriu doar dacă ar trece pe lângă o oglindă sau dac-ar trebui să se oprească”. De exemplu, știu că lui Holly Gibney (personaj din trilogia „Bill Hodges”, dar și din volumele „Un strop de sânge” și „Străinul”) îi albește părul pentru că a văzut asta într-o oglindă. Și un alt lucru pe care nu îl fac, de obicei, este să descriu îmbrăcămintea pe care o poartă personajele. Chiar nu mă interesează. Nu sunt nici eu o vitrină pentru expus haine.

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

„Un tip oarecare”

– Cam așa sunt și eu… editorii mă întreabă mereu cum arată cei pe care îi intervievez, iar eu le răspund: „Arată ca un tip oarecare.“
– Un tip oarecare, da. Da.

– Secretul scrisului este să te așezi pe scaun, la birou, și să-ncepi să scrii. Care-i relația ta cu începuturile?
– Este greu. E greu să începi un roman. Întotdeauna am o idee foarte frumoasă în minte. Bum! Este acolo. Dar mai știu și că, de-ndată ce mă voi așeza și voi începe să scriu, când voi așterne, din minte, povestea pe foaie, nu va mai fi la fel de bună. Pe vremuri, ziceam că, să m-apuc de treabă, e ca și cum m-aș așeza, aș lua un pește mort și l-aș întreba: „Cum mai miroși azi, dragule?“

– Oricât ar fi de rău, totuși, te așezi la birou și a doua zi?
– Richard, dacă nu aș face asta între orele opt dimineața și prânz, ce altceva aș putea face? Când sunt între două proiecte, am tendința de a moșmondi prin casă. Pun lucrurile în ordine în cutii și, în cele din urmă, soția mea zice: „De ce nu te duci să scrii ceva?“.

„Un basm” – o cronică a orășelelor din America

King locuiește în Maine împreună cu soția sa, Tabitha, și nu-i place deloc să zboare cu avionul. Tabitha îi este și colegă, fiindcă e, la rândul ei, scriitoare. S-au cunoscut în studenție. Împreună, au o fiică și doi băieți și sunt căsătoriți de 51 de ani. King a început să scrie de mic, când le vindea povești prietenilor. Tatăl său era vânzător ambulant de aspiratoare și a luptat în Al Doilea Război Mondial, părăsind-o pe mama lui King când fiul lor avea doar 2 anișori. 

El a scris cândva: „Scrisul îmi face viața un loc mai luminos și mai plăcut.“ Și a probat asta în 1999, după un accident aproape fatal, când a fost lovit de o dubă în timp ce se plimba. Piciorul i-a fost fracturat în nouă locuri, un plămân i-a fost distrus, a fost rănit la cap și și-a rupt șoldul. După cinci săptămâni în care a suferit numeroase operații, a început să scrie din nou – astfel a apărut volumul său autobiografic „Despre scris. Autobiografia unui meșteșug”.

Plăcerea pe care o regăsește în scris ne conduce ușor către noua sa carte absolut magnifică, Un basm, o cronică a orășelelor din America și a luptei dintre bine și rău. Un King clasic, scris în mod evident cu bucurie. Pe care l-a început, spune legenda, în timpul lockdown-ului cauzat de pandemia de Covid-19, când s-a hotărât să scrie ceva care să-l facă fericit. 

– That sounds about right, spune el. Asta-i o expresie britanică pe care o îndrăgesc în mod deosebit. Există un scriitor de romane de suspans pe nume Robert Goddard, care a câștigat un premiu al cărui nume n-o să-l uit niciodată: The Thumping Good Read. Știam că mi-ar plăcea să scriu o carte căreia să i se potrivească o astfel de etichetă. Voiam să scriu ceva care să mă facă fericit și să mă îndepărteze de Covid și de Trump, de politică și de orice altceva care mă putea acapara în fiecare zi. Cam așa s-a întâmplat. 

Este unul dintre autorii care descriu cel mai bine copilăria și adolescența, talent care se dezvăluie în „Un basm”, personajul principal fiind un băiat de 17 ani pe nume Charlie Reade. King susține că îi este tot mai greu să-și aducă aminte de propria copilărie pentru a se putea inspira când scrie. 

Ceva rămâne la fel în adolescenți

– A trebuit să le pun câteva întrebări nepoților mei și să-mi pun cu adevărat imaginația la încercare. Cred că personajul principal și profilul emoțional al adolescenților nu se schimbă prea mult de la o generație la alta, dar există o lume cu totul nouă, aceea a rețelelor de socializare, așa că a fost nevoie să mă informez cum se cuvine pentru a-l pune pe Charlie în acest context. 

Care este părerea lui despre rețelele de socializare? 

– Sunt ca o pastilă otrăvitoare. Adică, cred că este minunat, de exemplu, că, în urma morții lui George Floyd, a uciderii lui de către polițiști, s-au strâns oameni, prin intermediul rețelelor, în orașe din America și din întreaga lume, ca să protesteze. Dar, pe de altă parte, rețelele de socializare au amplificat ideea că alegerile au fost fraudate și că de aceea ar fi pierdut Donald Trump. Sunt milioane de oameni care cred asta și sunt alte milioane de oameni care cred că vaccinul împotriva Covid-19 este un lucru rău. Unele lucruri sunt bune, altele nu sunt atât de bune, iar altele sunt de-a dreptul rele. 

Ce crede despre mișcările dreptei radicale

Privind din Europa, îmi pare că unii oameni sunt îngrijorați de ascensiunea fascismului în America, dar King spune că lucrul ăsta este „ușor supraestimat“. 

– Există o mișcare de dreapta puternică, o aripă politică de dreapta în Statele Unite, ai cărei membri sunt foarte vizibili în mass-media. Nu sunt fasciști, dar sunt niște oameni din aripa dură a dreptei. Ei neagă, foarte siguri pe ei, faptul că există schimbări climatice… deși asta e o problemă reală. Dar, din nou, lucrurile nebunești, precum mișcarea QAnon, sunt cele care atrag atenția presei. Însă trebuie să vă amintiți că Hillary Clinton l-a învins pe Donald Trump la o diferență trei milioane de voturi (în ceea ce privește votul popular) și că Biden l-a învins pe Trump cu vreo șapte milioane de voturi.  

King a scris întotdeauna despre rău și diferitele forme în care acesta se întrupează, dar, totodată, a menținut echilibrul scriind despre decența naturii umane. 

– Cred că majoritatea oamenilor sunt buni în esență, spune el. Majoritatea își vor da și cămașa de pe ei la nevoie. Circulă o poveste despre un politician american pe nume Gerald Ford, care a fost președinte pentru scurt timp, după ce Nixon a demisionat. Oamenii spuneau despre Ford – când era în Camera Reprezentanților – că, dacă mergea la Capitoliu și vedea un copil flămând în prag, îi dădea acelui copil să mănânce și abia apoi mergea în Cameră, unde vota împotriva programului de finanțare a prânzului în școli; dar el nu înțelegea niciodată contradicția dintre faptele lui. Și cred că asta este adevărat pentru majoritatea americanilor. Cred că Trump a fost un președinte îngrozitor și că este o persoană oribilă. Cred că, de fapt, are un comportament criminal și, cu siguranță, am simțit că era un sociopat care a încercat să răstoarne democrația americană, nu dintr-o dorință politică proprie, ci pentru că nu putea accepta că a pierdut. 

Așadar, nu îi înțeleg pe oamenii care continuă să-l susțină, dar înțeleg că un tip care conduce o camionetă acoperită cu autocolante Trump și NRA (National Riffle Association) – știi, genul ăla care parc-ar vrea să spună mereu: „Mie n-o să-mi iei pușca decât dacă mi-o vei smulge dintre degetele chircite, după ce-o să mor cu ea în mână“ – s-ar putea opri și l-ar lua în mașina lui pe un străin în timpul unei furtuni, întrebându-l: „Ȋncotro mergi, amice?“. 

Tipul acela s-ar putea abate de la drum ca să-l ducă pe străin unde are nevoie, pentru că oamenii, ca indivizi, sunt buni. Cred că, uneori, când aderă la un grup politic, abia atunci se pot schimba, iar asta este o problemă

Interviul meu cu King se apropie de sfârșit și vreau să-i pun o ultimă întrebare în numele scriitorilor de pretutindeni. Există autori care scriu acum prima lor carte, iar visul lor secret este ca, peste 50 de ani, să se poată lăuda că au vândut 350 de milioane de cărți și că sunt iubiți în întreaga lume. El, care și-a văzut împlinit acest vis secret, crede că e așa cum și l-a imaginat? Și mă bucur mult că răspunsul pe care-l primesc de la King e acesta:  

– Da, este chiar așa cum am visat! E minunat că îmi pot susține familia făcând ceea ce îmi place. Este minunat că sunt capabil să folosesc talentul cu care am fost înzestrat și să scriu povești care îi fac pe oameni fericiți. Când scriu, mă gândesc doar la mine și la cititor, așa că succesul mi s-a părut incredibil. Nu pot să neg că nu am visat să am un succes răsunător… dar tot ce îmi doream cu adevărat era să-mi pot câștiga existența din scris. Restul a fost ceea ce noi, americanii, numim „garnitură“. De acum, totul este „garnitură“.

Urmărește-ne pe Google News