Porția de carte. Autobuzul cu anecdote/Iubirea vârstelor diferite
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În fiecare săptămână, Libertatea vă prezintă o rubrică dedicată cititorilor, cu două apariții dintre cele mai noi și mai incitante ale editurilor din România.
Cuprins:
Viața are abonament pe toate liniile (Diana Popescu, Editura ZYX Books)
Cine o urmărește pe Diana Popescu pe Facebook știe, în mare, la ce se poate aștepta: la partea profund umană a lucrurilor care înconjoară, la replici candide sau extrem de profunde, la fragmente din viața din jurul nostru care, fără să fie în fiecare moment strălucitoare sau spectaculoasă, oferă mereu ceva de ținut minte.
Pentru cine nu o urmărește, lucrurile stau cam așa:
Volumul „Viața are abonament pe toate liniile” este o antologie, deși simt cumva că e un cuvânt prea serios, a unor întâmplări petrecute în mijloacele de transport din aria metropolitană bucureșteană. Este, de fapt, un insectar - fiecare scenă surprinsă și transcrisă în carte este un lucru real, pe care l-am putea auzi și noi, zi de zi, dacă am deschide puțin mai larg urechile și inima.
Multe dintre cadrele puse cap la cap în cartea de față sunt monologuri (autoarea a tras cu urechea la oamenii care vorbesc la telefon în autobuze sau tramvaie) sau dialoguri (bunic-nepot, colegi de școală, simpli necunoscuți, parteneri de viață).
Toate au forța și umorul pur al lucrurilor întâmplate firesc, doar că sunt așezate pe hârtie, sub forma unei înlănțuiri de mici povestiri magice, care formează, de fapt, cele o mie de fețe, poate și mai multe, ale realității noastre.
Dacă am fi mai atenți, le-am auzi și noi, când ne urcăm în metrou sau în tramvaiul 21. Sunt schimburi de replici, de amabilități sau de răutăți, dar mai ales de stări. Acesta este lucrul pe care scriitoarea l-a surprins cel mai bine în înșiruirea întâmplărilor din mijloacele de transport în comun.
E lectură fresh, menită să vă destindă, dar să vă și pună pe gânduri. Poate, cine știe?, vă veți și regăsi acolo, printre călătorii și călătoriile din această carte.
De la capitolul „Veșnicii nemulțumiți”, fragmentul meu favorit e acesta: „Autobuzul se-apropie de stație. În buna tradiție, o hoardă de cetățeni atacă hotărât scările, ca să ocupe cel mai apropiat scaun. O bătrânică uscată, tunsă băiețește și gătită prună, îi analizează cu detașarea pasagerului deja așezat: «Ia uite ce sprinteni sunt! Aleargă după locuri în mașină ca Grivei după os! Grăbiți-vă, grăbiți-vă, c-o să ajungeți mai din vreme și la cimitir!». Linia 226, empatie pe roți”.
Vă sună cunoscut, nu-i așa?
Anul în care am trăit două vieți (Iulia Ghindar, Editura Creator)
Povestea e una inedită și explorată în amănunțime, conform premisei sale neobișnuite: Ema, o femeie care bate în patruzeci de ani, are o relație cu Petru, un bărbat cu un deceniu mai tânăr.
Nu e o distanță peste care nu se poate trece, totuși, problemele și îndoielile apar din toate părțile, iar situația e disecată și întrebările sunt lăsate să plutească: este oare o astfel de relație sortită de la bun început haosului sau poate rezista, ba chiar poate fi una fericită?
Iulia Ghindar scrie direct, descriptiv și își aduce cititorii în zona creată de ea, fără să se piardă în metafore inutile și-n vorbe mari. Stilul ei franc se răsfrânge asupra poveștii în sine: Ema și Petru trec prin toate stadiile unei relații, fie ea probabilă sau improbabilă, crescând ca persoane sau întâlnindu-se cu obstacole - încercările prin care trece orice uniune între oameni.
În paralel, accentul cade și pe călătoria de autocunoaștere a personajului central feminin - sondările și revelațiile despre propria-i persoană sunt cealaltă coloană vertebrală a cărții, cea care o ghidează pe Ema spre o variantă îmbunătățită a eului.
Dincolo de orice, volumul vorbește cel mai mult despre felurile în care ne conectăm cu oamenii de lângă noi, cu perechile noastre, fie ele pentru totdeauna sau meteorice. Autoarea surprinde subtilitățile unei relații, dar și pe cele ale unui trecut care lasă răni și se vindecă greu.
Finalul este optimist - orice învăț căpătat în copilărie își are dezvățul benefic, orice traumă are șanse de a se închide, orice om ne poate schimba în bine, chiar dacă societatea se uită bănuitor la o astfel de relație. Toate momentele pe care autoarea le enumeră, ca titluri de capitole - „Liniștea”, „Dezamăgire”, „Resemnare”, „Echilibru” -, sunt reperele existenței fiecăruia dintre noi.
Iar soluția propusă de această carte e îmbrățișarea sinelui, cu tot ce poate sau nu poate fi schimbat la acesta. Ema și Petru își urmează drumul deloc lin, dar uneori iubirea care învinge tot nu e doar un clișeu pe care-l citim în romane.
