INTERVIU. Scriitoarea Ioana Pârvulescu a lansat primul ei roman de dragoste, „Aurul pisicii”: „Scrisul meu trebuie să fie puternic, ca să învingă administrativul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Dacă spun că am lucrat vreo 30 de ani nu greșesc. Dar asta nu înseamnă că am scris 30 de ani acest roman, ci doar că am acumulat viață pentru el”, mărturisește Ioana Pârvulescu despre primul ei roman de dragoste, „Aurul pisicii”.
Cuprins:
Romanul a fost lansat în cadrul Bookfest 2024 și a devenit rapid bestseller, după cum a preconizat și Mircea Cărtărescu, aflat alături de autoare, în cadrul evenimentului. „Este o carte care are, de la început, toate ingredientele dorite şi râvnite de cititori”, a subliniat scriitorul.
„Aurul pisicii” urmărește o poveste de dragoste, unde personajele principale, Monica și Sebastian, trăiesc o legătură unică, o relație care durează timp de aproape 20 de ani, în iubire și armonie. „Ca în orice iubire, încă dinainte de a ne cunoaște, ceva ne-a unit și altceva ne-a despărțit”, apare scris la început de roman.
La un moment dat, acțiunea se schimbă, are loc o metamorfoză, iar timpul își spune cuvântul și devine, la rândul lui, personaj. „Timpul e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul”, explică autoarea. Cu toate astea, precizează: „Nu e dedicat femeilor sau bărbaților, ci «celor care știu că orice dragoste e formată din timp, chiar dacă nu știu ce e timpul»”.
Ioana Pârvulescu a început să scrie cartea în urmă cu 30 de ani, la mașina de scris, dar nu a putut să o publice la acea vreme, așa că a rescris-o complet în 2023; a păstrat doar ideea, numele personajului masculin, dar și invitatul special, motanul Sebastian.
Romanul te poartă într-o aventură alături de personajele sale, de-a lungul anilor, inclusiv în pandemie, în timp ce lectura te face atent și curios la fiecare pagină, în timp ce-ți oferă un soundtrack perfect pentru a te bucura de el, cu inserții de versuri ale unor muzicieni precum Metallica, Nat King Cole, The Beatles, ABBA, Aretha Franklin sau Ed Sheeran.
„E o poveste riscantă, desigur, pentru că orice dragoste este riscantă. Nu m-am grăbit. Romanul de dragoste este un gen pretențios, pentru că, de fapt, nu știm ce este dragostea, chiar când o simțim, cum nu știm nici ce este timpul, chiar când îl umplem cu dragoste”, notează scriitoarea în precizările de la finalul poveștii.
Cartea va fi lansată oficial marți, 25 iunie, în cadrul Librăriei Humanitas Cișmigiu, de la ora 19:00.
„Am avut noroc în ghinion”
Libertatea: Ați lansat primul dumneavoastră roman de dragoste. Ați scris o primă variantă înainte de a împlini 30 de ani și ați reluat romanul, schimbându-i traiectoria, în 2022. Când și cum s-au concretizat această poveste și dorința de a o împărtăși cu publicul?
Ioana Pârvulescu: Cărțile au voința lor, care este mai puternică decât a autorului. La 29 de ani n-am putut să public ce scrisesem atunci, deci cartea mea n-a vrut să apară așa cum era. Cred că a fost spre folosul ei și al meu. A așteptat cuminte și răbdătoare s-o redescopăr, iar asta s-a întâmplat prin 2019. Dar chiar și atunci a trebuit să se dea la o parte, fiindcă „Prevestirea”, romanul lui Iona, „s-a băgat în față”, peste rând. Apoi au fost cele două cărți pentru copii, „Invizibilii” și „Trei zile nemaipomenite”, și, în fine, în vara anului trecut și în primele luni ale acestui an, am rescris complet „Aurul pisicii”. Am avut noroc în ghinion. Romanul nu era scris la computer, ci la mașina mea Continental, deci pe hârtie, astfel încât n-a existat ispita de a prelua unele pasaje, am reluat totul altfel, păstrând doar ideea, numele personajului masculin și pe invitatul special, motanul Sebastian.
- Cât timp ați lucrat la roman și cum arată ritualul dvs. scriitoricesc? Există un cadru anume care vă încurajează să vă așterneți gândurile pe foaie, scrieți dimineața sau seara, se schimbă viața dumneavoastră?
- Dacă spun că am lucrat vreo 30 de ani nu greșesc. Dar asta nu înseamnă că am scris 30 de ani acest roman, ci doar că am acumulat viață pentru el. Cu cât o carte de proză are mai multă viață înglobată în ea, cu atât cred eu că poate transmite lucrurile mai convingător. Desigur, există și cărți care se supără pe tine și nu se mai întorc, dacă le abandonezi, dar am avut noroc că aceasta n-a fost o carte supărăcioasă.
Nu am un ritual, dar scriu aproape exclusiv dimineața. Și doar când nu am alte bruiaje. Pentru că, în cazul meu, plata facturilor e înaintea scrisului. La fel toate celelalte treburi administrative. Pot scrie doar când am mintea eliberată de toate acele lucruri care parazitează scrisul. Nu prea înțeleg filmele idilice în care scriitorul, într-o frumoasă vilă la malul oceanului, nu are altă treabă decât să se plimbe și să scrie: nu tu index la electrică, nu tu factura la telefonul mobil, nu tu probleme, cel mult o poveste de dragoste, pe care o pune imediat pe hârtie. Mie viața nu mi se schimbă, ci doar se divide. Adică intru total în lumea din scris, dar dacă sună telefonul, totul se risipește, se destramă. Deci scrisul meu e mereu la concurență cu problemele. Așa că trebuie să fie puternic, ca să învingă administrativul.
„Suntem oameni, iar oamenii se confruntă tot timpul cu timpul, cu toții”
- Cum v-ați documentat și care au fost sursele de inspirație pentru „Aurul pisicii”? Cât din Ioana Pârvulescu, sentimentele și experiențele ei sunt prezente în carte?
- Cred că orice scriitor vă poate spune că își pune tot ce a trăit până atunci în orice carte. Chiar dacă scrii, să spunem, despre un împărat roman, ca Marguerite Yourcenar, tot tu ești acolo, dar tu în pielea altuia, tu în pielea împăratului – acesta este paradoxul scrisului. Tu, chiar tu ești celălalt. Ca să poți avea acces la altul, te pui pe tine în locul lui. E vorba de o metamorfoză, iar metamorfoza este cuvântul-cheie al acestui roman. Fiind vorba de un roman de dragoste, n-a fost nevoie, firește, să mă documentez special pentru el. Doar pentru cadru, care este un cabinet veterinar. Personajul meu principal, naratoarea, Monica, este medic veterinar. Aici am avut noroc. Am o nepoată doctor veterinar, care mi-a facilitat accesul la un cabinet și mi-a citit romanul înainte de publicare, din perspectiva specialistului. Dar, așa cum spun la final, parafrazând o frază despre oameni: „Orice asemănare cu animale reale este pur întâmplătoare”.
- O avem pe Monica, acea care ne narează povestea, pe Sebastian, relația lor de iubire, un motan, dar avem și timpul care cade între ei, care-i formează și care-și lasă amprenta în viața lor. Credeți că relația unei femei cu timpul este alta față de relația unui bărbat?
- Nu neapărat, deși literatura a dat mereu mai puțin timp femeilor decât bărbaților. Amintiți-vă de teoria Otiliei din romanul lui Călinescu, anume că o femeie trăiește doar vreo 28 de ani sau pe a lui Balzac, din „Femeia de 30 de ani”. Din fericire, nu mai trăim în secolul al XIX-lea și nici la începutul secolului XX, deci femeia nu mai e considerată bătrână la 30 de ani, ba nici la 50. Dar, biologic vorbind – iar personajul meu masculin e biolog –, femeia îmbătrânește mai repede. În carte apare și fraza că anii de femeie ar trebui socotiți altfel decât cei ai bărbaților, așa cum socotim altfel anii de câine sau de pisică – o afirmație justificată de meseria Monicăi. Dincolo de asta însă cred, fără să am dovezi statistice, că bărbații se tem la fel de mult, dacă nu chiar mai mult de îmbătrânire. Explicația e antropologică, nu intru acum în detalii. Suntem oameni, iar oamenii se confruntă tot timpul cu timpul, cu toții.
- Este un roman dedicat în mod special femeilor, cum vedeți lucrurile? Poate fi considerat un roman feminist?
- Ca toate cărțile mele este de partea vieții, a omenescului, cu toată fragilitatea lui, și în afara ideologiilor. Nu e dedicat femeilor sau bărbaților, ci „celor care știu că orice dragoste e formată din timp, chiar dacă nu știu ce e timpul”. E drept că, naratoarea fiind o voce feminină, este firesc ca femeia să fie văzută din interior, subiectiv, iar bărbatul din exterior, ceva mai obiectiv, poate. Deși fiind vorba de o privire îndrăgostită asupra lui, tot subiectivă este până la urmă. Camil Petrescu avea teoria că nu poți povesti decât subiectiv, ca să fii autentic. Comparații între bărbați și femei se fac pe parcurs, dar îmi place să cred că fără prejudecăți. De pildă, Monica spune la un moment dat că, după părerea ei, Creatorul a favorizat femeia, doar că orice favoare se poate întoarce foarte ușor împotriva ta.
„Dacă tu fugi de dragoste, nu înseamnă că fuge și ea de tine”
- Societatea din ziua de azi, tehnologia, excesul de informații, pandemia ne-au (de)format ca indivizi, aproape ne-au alienat. Dacă ar fi să facem o scurtă radiografie a relațiilor prezentului, cum le vedeți?
- Nu pot judeca global, eu mă judec pe mine. Și am rămas la fel. Dar, încercând să generalizez, cred că dragostea a fost de diverse feluri, de la sex la erotism și de acolo la dragostea unică, plus varianta homoerotică, și cea platonică sau trubadurescă. Azi doar recuzita s-a schimbat, în loc de medalionul iubitei de departe cu șuvița de păr avem lumea ei virtuală, dar esența rămâne. Am observat că imediat după pandemie, oamenii deveniseră mai timizi unii cu alții, se apropiau cu mai mare prudență de viața reală, dar asta a trecut acum, din câte văd. Poate totuși s-a schimbat un pic atitudinea față de iubirea de cuplu: e privită cu un oarecare cinism sau mai în fugă. Dar dacă tu fugi de dragoste, nu înseamnă că fuge și ea de tine.
- Unde credeți că este rolul iubirii în ziua de azi?
- Voi răspunde cu un citat din Octavio Paz, a cărui carte, „Dubla flacără”, este printre eseurile pe care le prețuiesc cel mai mult: „Dragostea nu ne scapă de moarte, dar ne ajută s-o privim în față”. Aș adăuga că ne ajută și să privim viața în față, iar asta mi se pare chiar mai greu.
- Și apropo de asta, vedeți vreo soluție pentru „supraviețuirea sentimentelor”, așa cum spuneți, în aceste timpuri?
- Aici, într-adevăr, e un pericol. Din dorința de a nu mai fi naivi, asemenea oamenilor de secol XIX, oamenii diminutivelor, ai înduioșărilor, ai idilelor, ai poeziei lui Alecsandri care corespundea cu trăirile lor, contemporanii noștri devin mai, cum să spun, robotizați. Dar știm din filmele SF (eu nu sunt fan, dar am văzut suficiente) că, până la urmă, roboții îi invidiază pe oameni și vor să le semene, vor să râdă și să plângă. Deci cred că sentimentele au un viitor.
- Dragostea a fost mereu un subiect central în literatură, unde, de multe ori, împlinirea unei femei vine printr-o relație amoroasă, și nu din relația ei cu ea însăși. Este povestea Monicăi și o încurajare spre femei de a se întoarce la ele, la propria relație pe care o au cu sinele, trupul și gândurile?
- Nicidecum. Monica e obligată să se uite la metamorfoza ei, dar nu are tendința de a se mulțumi cu „relația cu sine”, cum o numiți, ci dimpotrivă. Însă întrebarea dumneavoastră mi-a amintit de un mic text extrem de amuzant al scriitorului Jan Cornelius, despre oamenii care, în SUA, au voie să se căsătorească cu ei înșiși (nu știu dacă e adevărat, dar îi văd în stare). Textul lui se încheie așa, citez din memorie: „Și eu vreau să mă căsătoresc cu mine însumi, dar fiind într-o acută criză financiară, o fac doar din interes!”
„Cărțile sunt cel mai plăcut și complex mod de a forma pe cineva”
- Cum vă raportați în ziua de azi la romanele de dragoste citite? Aveți un exemplu de poveste, un roman din acest gen, care v-a rămas la suflet?
- Nu m-am gândit la vreunul când mi-am scris cartea. Însă probabil că tot ce am citit de-a lungul vieții m-a influențat sau măcar mi-a dat curajul să scriu așa ceva. Dar una dintre cele mai frumoase povești de dragoste pe care am citit-o este „Pușca de vânătoare” de Yasushi Inoue. Iar din literatura română, „Creanga de aur”, deși acolo este vorba de o dragoste platonică, una care totuși nu poate elimina complet tresăririle din „trupul de pulbere”. Aș mai recomanda, pentru completarea imaginii, strigătul de dragoste cel mai tulburător pe care îl știu, cel din „De profundis” de Oscar Wilde. Dar încă o dată aceste cărți, după cum vedeți extrem de diferite, nu m-au influențat decât, poate, în privința ridicării ștachetei.
- Avem nevoie de mai multe romane de dragoste în literatura românească contemporană?
- E bine ca lucrurile să vină de la sine în literatură. Poate doar în literatura pentru copii e altfel, pentru că ei, cei mici, trebuie formați, iar cărțile sunt cel mai plăcut și complex mod de a forma pe cineva.
- Pot femeile din romane, cu toată lumea lor exterioară și interioară, să schimbe mentalități, să producă schimbare în lumea reală? Ar fi necesar și important ca protagonistele să aibă atașat, subliminal sau nu, și un soi de responsabilitate socială?
- La prima întrebare spun da, la a doua nu. Personajele din romane, dar nu numai femeile, ci și bărbații, copiii, la rigoare și animalele (sunt multe romane cu un protagonist nonuman) pot schimba cititorii. Îi pot face să vadă, să simtă, să gândească. De asemenea, femeile reale, cititoarele, pot face mult bine, cum au făcut mereu, pentru că citeau mai mult. Dar Doamne ferește ca literatura să fie iar orientată, să nu mai fie liberă (fie și subliminal). Cei care au trăit în comunism știu ce înseamnă asta: înseamnă distrugerea literaturii. Îngrădirea uneia dintre marile bucurii complet libere ale vieții.
- Dar literatura poate să ne salveze, în tot contextul social și politic în care ne aflăm? Ce părere aveți?
- Da, în felul ei. Adică schimbându-i pe oamenii care uită să fie oameni. Cu condiția să citească sau să se lase influențați de cei care citesc.
FOTO: Mihai Benea
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
SimplyMe 24.06.2024, 04:17
O încrezută! Accepta comentarii pe fb doar pozitive. Ah, și cereri de prietenie la fel. A se scuti!