Tânăra care a ales scrisul ca mecanism de vindecare a unei traume majore. Catinca Andrușcă: „Nu m-am mai putut opri. Simțeam o adrenalină incredibilă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-o lume în care provocările ne testează constant limitele există oameni care își transformă experiențele în lecții de viață și inspirație pentru ceilalți.
Cuprins:
Unul dintre aceștia este Catinca Andrușcă (22 de ani), o tânără scriitoare din Onești care înfruntă provocările unei cariere literare incipiente. Libertatea a stat de vorbă cu tânăra, într-o conversație care a relevat cum poate deveni scrisul proces de autovindecare.
„Jurnalul Annei Frank” i-a trezit pofta de lectură
Catinca Andrușcă spune că fiecare pagină scrisă este o cale de a depăși durerea și de a înfrunta adevăruri greu de acceptat, precum moartea tatălui și a mătușii. Nu doar că a transformat aceste traume în literatură care se dorește emoționantă, dar afirmă că a descoperit, prin scris, o formă de vindecare pe care nu o credea posibilă.
A fost fascinată din copilărie de cărți. Pasiunea pentru lectură i-a fost insuflată de o profesoară de limba română din școala generală, care i-a recomandat „Jurnalul Annei Frank”. „La început nu voiam s-o citesc, dar când am deschis-o, m-a vrăjit”, povestește ea. De atunci, lectura a devenit parte din viața ei: „Am mereu o carte la mine, citesc oriunde și oricând pot”.
În timp, a început să și scrie. În Onești, se organizau concursuri de proză, unde Catinca a participat cu o povestire despre două surori adolescente, abandonate de mamă și orfane de tată. Adolescenta fusese înscrisă în competiție fără știrea ei, o surpriză pe care i-a făcut-o mama. A aflat că a câștigat locul întâi. „Eram în curtea școlii și mama m-a sunat să-mi spună vestea”, își amintește cu zâmbetul pe buze.
Prima carte, publicată într-un singur exemplar
După succesul inițial au urmat și provocări. În clasa a IX-a, a participat la un concurs important, fără să câștige ceva. „Am început să plâng și am zis că nu mai scriu niciodată”, mărturisește ea. Cu toate acestea, câteva luni mai târziu, profesoara ei de română i-a adus vestea că povestea sa fusese publicată într-un ziar din București.
Prima ei carte se numește „Iubirea e un cuvânt și nimic mai mult”. A tipărit un singur exemplar, doar pentru ea. Nu a simțit puterea s-o publice, fiind de părere că nu are valoare, din cauză că era doar un copil atunci când a scris-o.
Crede, de altfel, că una dintre cele mai mari provocări pe care o întâmpină un scriitor la început de drum este lipsa credibilității. Catinca a simțit adesea că oamenii n-o iau în serios.
„Este greu să demonstrezi că ești capabil de ceva. Mulți nu te vor lua în seamă pentru simplul motiv că ești tânăr”, consideră tânăra, care a absolvit Facultatea de Jurnalism la București, iar în prezent urmează cursuri de master în domeniu.
Cu toate acestea, pasiunea pentru scris a fost suficientă pentru a o ține montată să reușească: „Dacă îți place ceea ce faci, nu trebuie decât să ai ambiție și să nu te lași doborât de părerea altora”.
Scrisul, terapie pentru moartea apropiaților
Recent a abordat creativ subiectul pierderii unor oameni foarte apropiați. „După ce am început să scriu despre tata și despre mătușa Alina, nu m-am mai putut opri. Simțeam o adrenalină incredibilă”, se confesează tânăra.
„Câtă iubire poate să existe într-un om, încât să îți fie dor de el chiar și după 20 de ani?”, se întreabă Catinca, reflectând asupra legăturii puternice cu tatăl și cu mătușa ei.
La început i-a fost greu să aștearnă gândurile pe hârtie. „Prima pagină a fost un blocaj. Nu simțeam nimic, nu știam cum să încep”, își amintește. Mama ei n-a fost inițial de acord să abordeze un subiect atât de delicat. „Nu o condamn, i-au murit și sora, și soțul într-un an și jumătate”, spune Catinca, adăugând că a continuat totuși să încerce să scrie, reușind în cele din urmă să depășească blocajul: „Mi-am dat seama că nu pot să nu scriu. Ar fi fost ca și cum aș fi renunțat la aer”.
Produsul final se numește: „Cine aș fi eu fără tine?”. „Cartea despre familia mea este o poveste adevărată. Singurele lucruri pe care le-am schimbat au fost numele personajelor și o întâmplare la sfârșit: ceea ce s-a întâmplat în finalul poveștii era mult prea dureros pentru a fi crezut de cineva”, explică ea.
Apropiații care au sprijinit-o în permanență
Tatăl Catincăi a murit când ea avea 5 ani. „Am avut 17 ani de blocaj în care n-am procesat că a murit. Tot timpul am crezut că poate se întoarce”, mărturisește tânăra scriitoare.
Catinca a fost mereu încurajată de apropiați. Printre ei se numără iubitul Dănuț, care nu a lăsat-o să renunțe în momentele în care credea că nu mai poate face față durerii: „El mi-a spus «Scrie cartea asta, ai nevoie pentru tine, pentru mătușa ta, pentru tatăl tău»”.
Iubitul ei a fost primul care a citit manuscrisul finalizat. I-a scris la rândul lui o schiță cu părerile lui despre creație, cu puncte critice, dar și încărcate de emoție: „Mi-a zis că-i venea să plângă, deși știa toată povestea cu familia mea. A mărturisit, după ce a citit, că nu realiza prin ce-am trecut”.
O altă persoană care a sprijinit-o a fost profesoara ei de română. A încurajat-o la toate concursurile la care a participat și s-a oferit s-o ajute la corectura manuscrisului.
Catinca a trimis manuscrisul la mai multe edituri. A așteptat în zadar să fie contactată, pentru ca în final să găsească parteneri în orașul ei natal, Onești. Editura care-i va publica lucrarea se numește Magic Print: „Ei mi-au răspuns instant. Numai că n-aveam bani s-o public la momentul ăla, adică anul trecut pe vremea asta. Și am revenit eu”. Cartea va fi lansată public pe data de 25 aprilie, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești.
Planuri de viitor și inspirație
Catinca vrea să meargă mai departe cu scrisul și are în plan să scrie și despre prietenii ei: „Am un grup de prieteni haotic, dar cumva ne potrivim”. Tânăra avea în plan să scrie și despre o relație toxică pe care a avut-o în liceu: „Mi-am dat seama că îi dau prea multă importanță. Am scris doar un capitol, pe Facebook”.
Pe de altă parte, a început să lucreze la o altă nuvelă despre tatăl ei. Acțiunea este plasată în perioada de dinainte de-a o cunoaște pe mama ei: „El a călătorit mult prin Turcia, Grecia. Cam asta vreau să surprind”.
Catinca încearcă să se inspire din viața reală. A remarcat că toate personajele principale din cărțile plănuite sunt orfane de tată: „Nu știam să scriu despre o familie completă. N-am știut să scriu despre o familie închegată, fericită, cu mamă și cu tată”.
Tânăra scriitoare urmărește ca și cititorii ei să realizeze cât de multă iubire i-a înconjurat familia și că dragostea adevărată nu moare niciodată: „Cred că durerea este direct proporțională cu iubirea pe care o trăim”, consideră Catinca.
„Vreau să spun tuturor să citească foarte mult și să scrie cu inima despre ceva ce îi pasionează, ceva ce e în inima lor. Și să nu asculte de ceilalți”, încheie Catinca.
„Mi-am dat seama în timp ce scriam că tatăl meu chiar a murit. Am trecut prin toate stadiile doliului, am plâns, m-am enervat, am retrăit tot ce n-am putut în cei 17 ani. Cu mama n-am vorbit niciodată despre asta. Știind că o să apară cartea, este cumva finalul capitolului cu tata și Alina. Cumva le dau drumul, deși am învățat că iubirea nu moare niciodată”, spune Catinca Andrușcă.
