• Libertatea a vorbit cu primarul, care prezintă terenurile la fața locului și spune că a fost un miracol, „un noroc” ca Lidl să vrea exact terenurile pe care le avea el. „Nu e terenul primarului. E terenul cetățeanului Valerică Pupăză”.

Valerică Pupăză, în vârstă de 52 de ani, se află la al 5-lea mandat de primar al comunei Cârcea. El administrează localitatea din 2004.

Ultima declarație de avere a edilului doljean, cea depusă în iunie 2022, se întinde pe 11 pagini. Doar lista terenurilor deținute ocupă 6 pagini. 

De trei ori Cișmigiul

Conform documentului public, Pupăză deține 38 de terenuri, în suprafață totală de 72 de hectare, de trei ori suprafața parcului Cișmigiu. 

Dintre aceste proprietăți, 32 de terenuri sunt agricole, iar șase, ce însumează aproape 4.400 mp, sunt în intravilanul comunei Cârcea și al comunei Bratovoiești.

Edilul mai deține 3 case, „una cumpărată anul acesta, alta – o casă bătrânească şi una veche, pe care trebuie să o demolez”, după cum a explicat bărbatul reporterilor Libertatea, chiar din mijlocul terenurilor pe care le deține.

Afacerea care blochează radarul NATO

Politicianul PSD Valerică Pupăză a intrat în atenția opiniei publice în calitate de primar al comunei Cârcea, dar și de latifundiar, prin afacerea prin care, în 2021, firma germană Lidl și-a construit un depozit în zona de protecție a radarului NATO ce apără scutul de la Deveselu. Construcția nu are avizul Armatei, solicitat prin lege, lucru evidențiat în tribunal chiar de MApN.  

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
PRIMAR DE COMUNĂ. Edilul „anti-NATO” și familia au luat 7,5 milioane de euro pe terenuri. Cum a făcut, în plus, 1,3 milioane de euro în conturi și încă 38 de terenuri? „Sunt un norocos!”
Unitatea radar de la Cârcea. Foto: Eli Driu / Libertatea

În prezent, lucrările de construcție sunt sistate. Și, între timp,  un judecător de la Tribunalul Dolj a respins înțelegerea făcută de Lidl cu MApN, prin care Armata și-a schimbat atitudinea combativă față de firma germană și față de autoritățile locale care i-au dat aprobarea. Armata a fost de acord cu relocarea radarului și păstrarea pe loc a depozitului. Dar judecătoarea Florica Dudu a refuzat. Astfel încât procesul se judecă și la capătul lui se va vedea dacă autorizațiile de construcție eliberate de autorități, inclusiv de primarul care a vândut terenul, au fost acordate pe lege. Primarul nu e singurul din familie care face afaceri cu terenuri în zonă.

Soția, fiica și fiul primarului au vândut și ei către Lidl

Soția primarului e unic acționar al firmei VAMAGRO SRL. Fiica și fiul edilului dețin 50%-50% firma PAM Oltenia Sud. Iar fiul primarului este acționar unic la PAM Oltenia Invest. Familia Pupăză și cele 3 firme au vândut către Lidl 90% din suprafața terenului de 230.000 mp, pe care investitorul german a început să-și ridice depozitul de la Cârcea.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Primarul, care a declarat că a încasat 9.080.561 de lei (1.866.000 de euro) în urma contractului de vânzare-cumpărare semnat cu Lidl,  avea în conturi, în iunie, 500.000 de dolari și 800.000 de euro.

El și soția au avut venituri de peste 400.000 de euro în 2021

La capitolul venituri, Pupăză a obținut anul trecut 58.404 lei din salariul de primar, dividente de la VAMAGRO SRL în sumă de 570.000 de lei (114.000 de euro), iar din arendă, 92.000 de lei, potrivit aceleiași declarații. 

În total, primarul a avut venituri anuale de 800.000 de lei din salariu, arende și dividende. Tot anul trecut, veniturile soției au fost de 1,25 milioane de lei. 

Însumat, cei doi, soți și soție, câștigă împreună 33.000 de euro pe lună.

Terenul intravilan vândut lui Lidl nu apare în averea declarată

Lidl a semnat cu familia Pupăză, potrivit documentelor aflate în posesia Libertatea, un număr de 4 contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane din Cârcea:

  • Valerică Pupăză și soția lui, 46.900 mp – 1.866.175 de euro
  • VAMAGRO SRL, unde Pupăză Mihaela e acționar unic, 76.900 mp – 2.489.044 de euro
  • PAM Oltenia Sud, deținută de fiica lui Pupăză, pentru 32.700 mp 
  • PAM Oltenia Invest, deținută de fiul său, pentru 35.400 mp.
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Plecând de la premisa că Lidl a cumpărat tot terenul la același preț pe metru pătrat, familia Pupăză a încasat, în total, aproape 7,5 milioane de euro.

Cele 4,7 hectare de teren intravilan vândute de Pupăză și soția lui către Lidl nu apar în niciuna din declarațiile de avere din ultimii 12 ani.

În acte, el a scris că deținea 77 de hectare de teren agricol încă din 2008, când a completat primul document: 52 ha în Coșoveni și 25 ha în Cârcea. Pe parcursul anilor, suprafața de teren agricol a rămas aceeași până în 2021, când a declarat 75 de hectare, în Cârcea rămânând cu 20 ha. Suprafața de teren intravilan deținut de edil a oscilat între 1.000 și 4.400 mp.

Am mers la Gârcea și l-am rugat pe primar să explice această discrepanță.

„Ajunge până la radarul militar! Tot ce se vede e proprietatea mea și a firmei soției mele”

– Domnule primar Pupăză, de ce nu apar cele aproape 5 hectare de teren intravilan vândute celor de la Lidl în declaraţia dumnevoastră de avere?
– L-am trecut ca teren. E trecut ca teren agricol. Era arabil intravilan. Adică, intravilan-agricol.

– Şi de ce l-aţi declarat agricol, deși el era intravilan? Sunt categorii diferite.
– Intravilanul e împărţit în două categorii: în curs-construcţii, unde se construieşte, şi-n partea de agricultură, adică terenuri pe care se cultivă. Poți să cultivi, dacă vrei, pe teren intravilan. Și eu asta am făcut. 

– Dacă cineva cultivă pe un teren intravilan, asta nu înseamnă că el întră în categoria de teren agricol. Nu l-ați declarat ca fiind intravilan în niciuna din declarațiile de avere.
– Haideți să vă arăt terenul!

Reporterii Libertatea l-au însoțit pe Valerică Pupăză pe teren. Șantierul pe care se ridică noul depozit Lidl pare stopat. Lucrările de construcție sunt sistate până când se va pronunța Tribunalul Dolj. Tot terenul din jur e semănat cu culturi agricole. „Acum am pus rapiță”, explică primarul.

– Și până unde se întinde terenul dumnevoastră? 
– Ajunge până la radarul militar! Tot ce se vede e proprietatea mea și a firmei soției mele. Vorbim de nişte terenuri pe care eu le-am cumpărat în 2006, ca persoană fizică. Comuna Cârcea s-a înfiinţat în 2005 şi, prin PUG-ul de atunci, aceste terenuri erau intravilan. Eu, înainte de a veni la primărie, cu asta mă ocupam, nu am fost unul care să inventez roata. Luam şi lucram terenuri.

– Declarația de avere vă desemnează ca fiind poate cel mai bogat primar de comună din România. Așa este?
– Cred că sunt primari mai bogați decât mine. Nu am furat nimic.

– Povestiți, vă rugăm, cum a venit Lidl aici, la Cârcea.
– Printr-un noroc. Pur și simplu au căutat proprietarul amplasamentului din zona aceea. Au întrebat „domle, cine are teren aici?” Eu eram proprietarul. Întâmplarea face că sunt primar, ce dracu să fac? Acuma, trebuie să mă arunc de la etaj, că sunt primar? N-am dreptul şi eu la viaţă?

– Adică, spuneți dumneavoastră, cei de la Lidl au trecut prin zonă, au văzut terenul şi l-au vrut?
– Da, cei de la Lidl au ales amplasamentul, nu le-a fost recomandat de nimeni. Nu au venit la primar, să zică „bă, nu ai un…?” Au văzut terenul şi au căutat proprietarul.

„Avizul dat de Primărie în cazul Lidl e unul consultativ. A semnat viceprimarul”

PRIMAR DE COMUNĂ. Edilul „anti-NATO” și familia au luat 7,5 milioane de euro pe terenuri. Cum a făcut, în plus, 1,3 milioane de euro în conturi și încă 38 de terenuri? „Sunt un norocos!”
Depozitul în construcție. Foto: Eli Driu / Libertatea

O coincidență: primarul – proprietarul – marea companie.
– Da, e un noroc! Un noroc, pur şi simplu. Pe cuvântul meu! Pur şi simplu s-a întâmplat ca investitorul să aleagă acest teren. Şi eu am întrebat, pentru că, sincer, mi-am pus întrebarea „domne, dar de ce aici?” Şi mi-a spus omul, director al Lidl-ului: „Domnu primar, aţi avut noroc, dom’le. Am pus patru amplasamente pe masa neamţului: Pieleşti, Malu Mare, Işalniţa şi Cârcea”. Şi, pur şi simplu, neamţul, din constatări şi din ce au vrut ei, a pus degetul acolo.

Din cauza lipsei avizului MApN, Armata a cerut anularea autorizației de construire, iar Lidl a sistat investiția. Cine este de vină? De ce ați omis faptul că trebuie obținută aprobarea Armatei și ați dat aviz favorabil investiției?
– Avizul dat de Primărie în cazul Lidl e unul consultativ şi e dat conform legii. Nu eu l-am semnat, nu am făcut greşeala asta. A semnat viceprimarul.

De ce nu l-aţi semnat dumneavoastră?
– Pentru că nu puteam! Erau nişte terenuri ale mele la mijloc. Eram în conflict de interese.

De ce pepiniera aflată tot în perimetrul radarului NATO a avut nevoie de avizul MApN și o clădire de 20 de metri, nu?
– În cazul pepinierei este vorba de teren extravilan, unde nu se dă voie să se construiască, are destinaţii construcţii mai speciale, exploatări agricole, nu locuinţe, nu industrie… Pentru introducerea în intravilan i s-a cerut acel aviz. Lidl e pe un teren deja intrat în intravilan. Unitatea militară este la 100 de metri de pepinieră.

„Doamne fereşte să se ajungă acolo!” 

Domnule primar, aveți experienţa a cinci mandate în Cârcea. Radarul este aici de peste 16 ani. Cazurile invocate de Armată în care este necesar acordul ei se referă la construcțiile aflate în perimetrul de 2.400 m față de radar, nu față de gardul unității, construcții de peste 20 de metri înălțime cu suprafață peste 5.001 metri pătrați. Când aţi văzut că Lidl vrea să facă acolo ditamai construcţia, de 20 de metri, şi că ia faţa radarului, nu v-aţi gândit să verificaţi la regimul tehnic?
– Sincer, sunt alte investiţii în zonă şi nu s-a cerut nici pentru ele avizul MApN, fiind zonă de intravilan… cei de la John Deer, de la Ivagro. Există şi cartierul Magnolia, şi sunt blocuri de patru etaje acolo!

Niciuna din aceste construcții nu se află în cazurile ce impun avizul Armatei. Vorbim de hale de înălțime mică și la mai mare distanță de radar. În toate contractele semnate cu Lidl v-aţi obligat să faceţi toate demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie.
– Da. Aşa procedează ei. Repet. Nu e terenul primarului. E terenul cetățeanului Valerică Pupăză.

După ce au trebuit să sisteze lucrările, cei de la Lidl v-au mai contactat?
– Nu. Vă daţi seama că sunt supăraţi. Nu ştiu unde se va ajunge cu toată chestia asta. Există în contractul cu ei clauza că, dacă apare ceva, în termen de 6 luni sau nu ştiu cât e acolo, se reziliază. Doamne fereşte să se ajungă acolo!

***

Citește și:

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

agee   •   11.10.2022, 20:23

Sigur localnicii cu buzile în fundul curții sunt foarte mândri de el și îl vor mai alege cinci mandate....

StMi   •   11.10.2022, 12:04

Asta e Romania, averea primarului nu apare la verificarea ANI, politicul face ce doreste si tranzactioneaza pana si securitatea nationala. Fraierii? O data la 4 ani sa voteze pe cine trebuie si toata lumea e bine. Oare? Coruptia unui sistem care e atat de cangrenat incat efectiv nu ai ce sa ii mai faci, asta au adus 30 de ani de "libertate" de dupa decembrie '89! Pentru cei care mai cred ca aia a fost revolutie, mai puneti mana si cititi. Ce se intampla azi e doar un lung sir de consecinte. Fara posibilitati, fara exploatarea unor resurse date pe degeaba altora, cu o educatie distrusa si cu un viitor furat ne indreptam glorios spre Schengen si alte de genul. Cu un razboi la granita si o criza economica la orizont, la noi se canta cum canta orchestra pe Titanic. Iar cand va veni apa...scapa cine poate, a se vedea criza din 2008. Iar de platit, nu plateste nimeni. Toate's la fel !

Jumbo   •   11.10.2022, 11:20

Trebuie inventariata averea hotului asta pe care o avea în 2005, când a devenit primar-hoț. DIFERENȚA DINTRE AVEREA DE ACUM ȘI CEA DIN 2005,SA I FIE CONFISCATA. HOTUL LA PUSCARIE

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI