În contextul în care numărul persoanelor care vor să se imunizeze a scăzut, ministrul sănătății a transmis că există o serie de propuneri prin care autoritățile să crească numărul persoanelor vaccinate.

„În acest moment, pe lângă acţiunile pe care le-a pregătit Ministerul Sănătăţii legate de oferirea posibilităţii de vaccinare în ambulatorii, în sensul acesta avem pregătită o ordonanţă de urgenţă care probabil va fi promovată în săptămânile următoare, şi la domiciliul pacientului de către medicul de familie, am venit, de asemenea, cu propuneri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte, dar şi anumite măsuri care să recompenseze şi pe cei vaccinaţi anterior şi pe cei care doresc să se vaccineze de acum înainte”, a declarat Ioana Mihăilă pentruNews.

Ministrul sănătății a mai spus că este în lucru și o propunere pentru acordarea unor bonuri de masă pentru cei care se vor vaccina.

De asemenea, ministrul a vorbit și despre cât de pregătit este sistemul medical pentru un nou val pandemic.

„Pregătirea aceasta pentru valul 4 ar putea să nu fie foarte acută, dacă ne-am vaccina, şi cred că primul lucru atunci când vorbim de valul 4 este să spunem din nou că persoanele vaccinate au risc foarte redus de a suferi forme severe de infecţie, inclusiv cu tulpina Delta, aşa încât să necesite internare în spital, şi atunci acesta este principalul mesaj de transmis, că încă, individual, fiecare dintre noi are timp să se pregătească pentru valul 4 şi pentru a evita consecinţele valului 4, vaccinându-ne”, a mai adăugat Ioana Mihăilă.

EXCLUSIV. Șeful administrației militare regionale ucrainene din Zaporojie, despre referendum: „Rușii au raportat voturi unde fizic nu există oameni”
Recomandări
EXCLUSIV. Șeful administrației militare regionale ucrainene din Zaporojie, despre referendum: „Rușii au raportat voturi unde fizic nu există oameni”

În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 5.024.979 de persoane, iar 4.878.939 au primit schema completă, se arată în ultimul bilanț al autorităților.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
GSP.RO
„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Playtech.ro
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
Viva.ro
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Observatornews.ro
''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali după decesul lui Alexandru Arșinel: „Ce pierdere? Toți murim mai devreme sau mai târziu”
FANATIK.RO
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali după decesul lui Alexandru Arșinel: „Ce pierdere? Toți murim mai devreme sau mai târziu”
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații
PUBLICITATE
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații