CORESPONDENȚĂ DIN MOLDOVA. Lecția unui veteran care a luptat și în Armata Română, și în cea Roșie. „Eu le spun la toți tinerii: după război, vine foamea”

Comentează
Arhiva foto

„Nu mă gândeam că mai apuc eu să văd un război”, spune Ioil Lupașcu, unul dintre ultimii veterani moldoveni din Al Doilea Război Mondial care au luptat sub drapel românesc. După ce am întors armele împotriva nemților, bărbatul a fost încorporat în Armata Roșie, alături de care a ajuns până în Polonia. La 100 de ani, bătrânul, care locuiește într-un sat la nici 40 de kilometri de Chișinău, păstrează încă vii amintirile de pe front și foametea care a urmat. 

„Mă uit la slujbă, dar pe rusește - de la Moscova. Acum nu mă mai pot duce la biserică, numai ascult la televizor”, ne spune Ioil Lupașcu, când îi trecem pragul casei din satul Slobozia-Dușca, raionul Criuleni.

Îl găsim într-o cameră mică, cu tavan jos. Pe pereți sunt atârnate carpete tradiționale, peste care sunt înșirate diplome, fotografii din tinerețe și de la aniversări. „Asta e de când o fost Sandu (președinta Maia Sandu, n.r.) la mine. A fost frumos, mi-a adus flori, o Biblie mi-o dat”, explică veteranul cea mai recentă fotografie.

Ioil Lupașcu păstrează pe pereții casei memoria războiului

Pe o masă, lângă o vază cu flori, e expusă o felicitare bilingvă, în română și rusă - „Mulțumim pentru Victorie”. Pe un perete ține calendarul ortodox și un ceas de plastic, inscripționat cu partidul lui Ilan Șor, parlamentar moldovean, suspect într-o operațiune de devalizare a mai multor bănci. Nu-i moș Ioil vreun susținător, l-a primit de pomană.

„Aista-i televizor nou, l-am primit de ziua mea”, continuă bătrânul în timp ce se străduiește să închidă aparatul cu telecomanda.

Într-o cameră alăturată, pe perete e agățat tricolorul

Vizitat de Maia Sandu, înainte de a împlini 100 de ani

Aflată la ieșirea din satul Slobozia-Dușca, raionul Criuleni, casa lui Ioil Lupașcu a fost de curând loc de sărbătoare. Veteranul a împlinit centenarul pe 13 mai și a fost celebrat de tot satul. La începutul lunii, a primit și vizita președintei Maia Sandu. Satul său, în care doar puțin peste un procent din populație se declară ruși, a votat-o majoritar pe actuala președintă și la alegerile din 2016, arată statisticile oficiale.

„Două zile au venit oamenii în vizită la el. Inclusiv președintele raionului Criuleni a venit să-l felicite”, îl completează fiica, Maria, în vârstă de 68 de ani. „Socot că foarte bine am petrecut de ziua lui. Am avut muzică vie, ne-au cântat lăutarii din sat”.

Fiica Maria păstrează amintiri de la aniversarea a 100 de ani a tatălui

În 1922, anul în care s-a născut, Iosif Stalin îl succeda la puterea Uniunii Sovietice lui Vladimir Ilici Lenin, fascistul Benito Mussolini devenea cel mai tânăr premier din istoria Italiei și abdica ultimul sultan al Imperiului Otoman. La Alba Iulia avea loc încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a României. 

Istoria mare bifa schimbări marcante, una dintre ele avea să bântuie Europa până astăzi: formarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste - URSS. Pe 30 octombrie 1922, reprezentanții guvernelor Rusiei, Ucrainei, Belarusului și Republicii Transcaucaziene au urcat pe scena Teatrului Bolșoi din Moscova pentru a proclama formarea unei noi țări. O țară pentru care nou-născutul Ioil Lupașcu avea să lupte.

După război, veteranul a mai ieșit din țară doar în Ucraina

Ioil Lupașcu locuiește singur, doar cu Ursu, un cățel mic și lățos, cu lătrat răgușit. Dar în curtea vecină stă nora lui, Nadejda, 67 de ani. Ea îl ajută în gospodărie, cu brazdele, cu vița-de-vie, cu mâncarea și curățenia.

Ioil, înconjurat de familie - Teodor, Maria și Nadejda - în fața casei

Fiica Maria și soțul ei, Teodor, în vârstă de 70 de ani, îl vizitează periodic din satul vecin, Onițcani. Are familie mare moș Ioil: 9 nepoți și 16 strănepoți. Dar sunt împrăștiați în toată lumea, din Germania până peste Ocean. Îi vede o dată sau de două ori pe an, la sărbători.

Casa moșului Ioil e aranjată și decorată cu flori

Ioil Lupașcu nu și-a vizitat niciodată rudele în străinătate. După război, a mai ieșit din Republica Moldova doar pentru câteva vizite în Ucraina - la Zaporojie și la Feodosia, o stațiune din Crimeea. „Acum e război la Zaporojie. Păcat, că erau locuri frumoase”, spune bătrânul cu voce înceată, ca pentru el.

„La Curtea de Argeș era mama foamei”

Nici în România n-a mai fost de la război încoace. Când era flăcău, pe la vreo 20 de ani, în 1943, a fost luat în Armata Română, unde a rămas până în 25 octombrie 1944. O dată care a rămas în calendarul personal al basarabeanului, dar și în istoria României. În acea zi trupele române și cele sovietice au eliberat orașele Careii Mari și Satu Mare de sub Ungaria horthystă. Victoria de atunci e celebrată anual ca Ziua Armatei Române.

„Am slujit la București, la bateria de artilerie de la Cotroceni. Taman acolo era și Palatul Regal și l-am văzut de trei ori și pe Regele Mihai, dar n-am vorbit cu el”, își amintește veteranul.

Bătrânul din Slobozia-Dușca a luptat în război ca soldat. N-a vrut să aibă grad, spune că asta ar fi însemnat responsabilități nedorite.

Își amintește că în 1943 a fost trimis la Alba Iulia, ca să ducă un transport de armament. A descoperit o țară săracă și oameni care se străduiau să-și ducă traiul de pe-o zi pe alta.

„Când am ajuns la Curtea de Argeș era mama foamei. Am fost într-un sat cu vreo 70 de căși - păcătoși (săraci, n.r.) erau toți. Făceam mâncare într-un singur ceaun, că n-aveau două. Am fiert un borș și, tot acolo, am pus și de mămăligă. Era greu de tot”, își începe povestea moș Ioil.

„În prima seară, m-am dus la crâșmă cu un coleg. Ne-o adus niște brânză de oi și câte o bucată de mămăligă. Ne gândeam că poate ne-o aduce și ceva pâine. N-au mai adus”.

A ajuns cu Armata Sovietică până pe frontul din Polonia

Ioil Lupașcu își amintește cu nostalgie de tinerețe

În august 1944, România a întors armele împotriva Germaniei naziste și s-a aliat cu URSS. Schimbarea politico-militară a însemnat și mutarea lui Ioil Lupașcu în Armata Sovietică. „Când au venit rușii în România, ne-au întrebat de unde suntem - eu mai înțelegeam câte-un cuvânt rusesc. Le-am zis că suntem din Basarabia. Apoi, un ofițer ne-a luat pe toți basarabenii și ne-a dus la gară, să ne întoarcem în Basarabia”.

După trei săptămâni, toți au fost încorporați la sovietici. Veteranul a cunoscut viața cazonă din ambele tabere, dar spune că a avut o singură regulă după care s-a ghidat ca să scape de probleme: disciplina.

Diferențe între Armata Română și cea Sovietică or fost: la unii era mai bine, la alții - mai rău. După mine, dacă erai ascultător, o duceai bine. Ca în viață, dacă asculți, merge treaba.Ioil Lupașcu, veteran de război:

Ioil Lupașcu a mers cu frontul până în Polonia. A văzut toate greutățile războiului și încă nu-i vine să creadă că oamenii de azi au ales să repete istoria. „Războiul n-aduce nimic bun. Războiul e rău”, spune bătrânul oftând.

N-a luptat în prima linie a frontului, misiunea sa era paza obiectivelor strategice, dar chiar și-așa spune că a avut noroc să se întoarcă viu din război. Și-a pus mereu încrederea în Dumnezeu. În Armata Sovietică, soldații n-aveau voie să umble cu însemne bisericești, dar el și-a păstrat cruciulița, cusută pe interiorul hainei.

„Uite așa mi-o trecut glonțul p-aci”

Ioil Lupașcu s-a aflat de două ori la un pas de moarte, își amintește bine. „Într-o noapte, m-am dus cu sergentul și cu un soldat să marcăm un drum pe care trebuia să vină apoi armata noastră. Dar drumul cela era blocat cu sârmă ghimpată, iar noi trebuia să facem loc pentru tancuri. Când am început să tăiem sârma, nemții ne-au observat. Și cum stăteam cu fața în sus, uite așa mi-o trecut glonțul p-aci. (Arată în dreptul coastei stângi.) Nu m-au dus la spital, m-au pansat colegii și repede s-o îndreptat”.

Are 20 de medalii din război

„Dar după aceea, eram vreo 40 de oameni și ședeam la marginea unei păduri. Niște soldați ruși făceau focul. Noi, fiindcă auzeam că vine ceva, le-am spus la ruși: «Măi, fugiți d-aci, că vine un avion nemțesc și amu o să deie bomba peste voi». Amu noi, vreo câțiva, ne-am ferit, am fugit, dar ăia care nu ne-au ascultat, toți au fost uciși. Venea avionul Stuka, se lăsa puțin în jos și arunca bomba. Nici tunul n-avea ce-i face, așa iute mergea”.

<a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Junkers_Ju_87" target="_blank" rel="noreferrer noopener">Stuka </a>a fost cel mai de succes bombardier folosit de nemți cu precădere în atacuri-fulger.

„Când o picat bomba, noi am orbit și am surzit pentru o vreme. Atunci ne-au dus la spital. Când m-am întremat, am vrut să plec acasă. Dar mi-au zis: «Las’ că acu ești bine, șezi aci cu noi». Așa am slujit până în 46”.

Ioil Lupașcu a fost recunoscut veteran de război de Rusia. Ministerul Apărării din România i-a oferit o diplomă de recunoștință, pe care bătrânul o ține agățată de perete.

„Eu le spun la toți tinerii: după război, o să vină foamea”

Când s-a întors acasă, în satul natal, Ioil Lupașcu a trebuit să înfrunte marea foamete de după război. „În ‘47, a fost foamete mare. Eu n-am trăit așa de rău, pentru că am fost în armată și ne dădeau câte patru kilograme de grâu pe lună pentru fiecare membru al familiei. Mai aveam vacă, lapte, brânză. De bine, de rău, am avut ce mânca. Noi n-am simțit așa rău foamea, dar mureau câte trei-patru oameni pe zi în sat. Și câți copii n-au murit!”, povestește veteranul.

Așa rău va fi și după războiul ista. Eu le spun la toți tinerii: după război, o să vină foamea. Or să ajungă să deie mașina pe un sac de grâu, dacă or găsi, că pâine nu-i.Ioil Lupașcu:

„În ‘47, femeile de la noi din sat au luat covoarele de lână din casă și s-au dus la Moscova să le vândă. Nu le-o dat nimic pe ele! S-au întors înapoi și au vândut covorul pe un sac de grâu”, continuă moș Ioil.

Bătrânul urmărește știrile care vin din Ucraina și spune că nu se gândea să mai trăiască un alt război atât de aproape de casă. „Văd ce-i în Ucraina, dar vă spun: nu-i ca atuncea. Când începeau a bombarda nemții, lumina noaptea de parcă era zi. Așa bătaie n-am mai văzut”, spune bătrânul.

Acum, luptă degeaba, se omoară degeaba. Ce cred ei că vor câștiga? Și Cărțile (Biblia, n.r.) scriau că va veni vremea să se ucidă frate cu frate. Păi, nu așa e? Nimica nu vor obține, doar moarte și suferință vor rămâne în urma lor. Ioil Lupașcu:

„Moldova-i dusă de râpă”

Ioil, Teodor, Nadejda și Maria dezbat situația războiului din Ucraina

Războiul din Ucraina trezește temerile moldovenilor cu privire la implicarea țării în conflict. Familia lui moș Ioil deplânge soarta ucrainenilor, dar spune și că se teme pentru cea a Moldovei.

- Sperăm să se oprească rușii. Numa’ să nu se oprească la Nistru!, spune ginerele lui, Teodor.

- Da, tare ne e frică să nu vină încoace, îl completează soția sa, Maria. Trăim în altă lume acum. Păi, Cernăuțiul nu-i al nostru? Bolgradul, la fel? Transnistria e a noastră, dar de ce nu-i a noastră? Astea s-or împărțit, dar nu le poți lua înapoi - gata!

- Până n-o să ia Ucraina, n-au să se mute rușii spre noi, îi liniștește moș Ioil.



Pentru bătrânul veteran nu războiul e cea mai mare grijă, ci lipsa de unitate socială a țării și atitudinea generațiilor tinere față de muncă.

- Moldova-i dusă de râpă, spune bătrânul cu amărăciune în glas. În Moldova, n-am avut stăpâni cum trebuie. Când zici ceva, așa să și faci. N-ai făcut? Afară! Maia spune una, deputații fac alta, îi prind cu specula.

- Noi mare noroc am avut că ni s-au deschis granițele. Se ridică țara. Dar e tare greu să sfarmi corupția asta care-o fost atâția ani, intervine Teodor.

- Tinerii trebuie să muncească. Înainte nu era internet, așa că oamenii lucrau și aveau de toate. Omul care are pământ și-l muncește, acela trăiește indiferent că vin rușii sau nemții. Dacă muncești, ai - dacă nu muncești, n-ai. În ‘47, când s-o făcut colectivul, eram 350 de familii în sat. Aveam pământ, aveam cai, vaci, oi, eram gospodari. Tot pământul se lucra. Acum, pământul șade pârloagă. La noi, pământu-i bun, dar oamenii sunt răi, că nu vor să-l lucreze.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
14:29
Cine transmite meciul Alexander Zverev - Ben Shelton din finala masculină de la US Open. La ce oră începe competiția
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
14:09
„Am țipat, am plâns și am implorat”. Au scăpat din incendiul de pe insula Brac cu bebelușul de un an în hidrobicicletă
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă