Şi românii pot achiziţiona aplicaţia, contra sumei de 70 de eurocenţi (aproximativ 3 lei). Aşa că nu am stat prea mult pe gânduri, am făcut rost de un iPhone, am copiat programul buclucaş lansat de Apple şi am încercat să aflăm cât de urâte sunt vedetele din România. Potrivit specialiştilor de la Apple, aplicaţia se bazează pe analizarea chipurilor în funcţie de nişte parametri prestabiliţi, legaţi de simetria feţei.
Cu cât ai nota mai mare, cu atât eşti mai urât
Cum funcţionează? Întâi îţi faci o poză, pe care programul din iPhone o scanează. În doar câteva clipe, ai răspunsul, care constă într-o notă de la 0 la 10 (0 înseamnă frumuseţe sublimă, iar 10, maximul de urâţenie), însoţită de un mesaj. Ei bine, pare ceva serios, însă nu e chiar aşa, ne-am dat noi seama, pentru că, de cele mai multe ori, notele obţinute de vedete erau mult diferite, însă mesajele primite – aceleaşi.
(0,0) Andreea Mantea – model
Eşti atât de frumoasă, încât dacă frumuseţea s-ar măsura în timp, tu ai fi o eternitate
Fapt ce dovedeşte că specialiştii de la Apple nu au fost prea “ştiinţifici”, ci mai mult glumeţi. Ca atare, ce a ieşit este, desigur, o poantă, pe care suntem siguri că o vor gusta şi VIP-urile autohtone. Nu de alta, dar preferinţele celebrului telefon mobil s-au dovedit a fi total diferite de ale noastre, pentru că programul din telefon a scos drept “foarte urâte” nişte veritabile frumuseţi, care ţin adesea primele pagini ale ziarelor din România prin senzualitatea lor.
Aşadar, dragi vedete, nu noi v-am considerat urâte, ci telefonul mobil, care nu prea stă la discuţii când măsoară simetria feţei… În fond, până şi Angelina Jolie a fost considerată urâţică, pe motiv că are buzele prea groase. Asta în condiţiile în care actriţa americană e considerată sexy de revistele pentru bărbaţi tocmai datorită buzelor sale…
Şi reporterul Libertăţii a testat programul
Şi unul dintre reporterii Libertăţii a testat aplicaţia care distrează atâta lume în ultima perioadă. Întâi i-am fotografiat chipul Alexandrei cu iPhone-ul, apoi am scanat poza cu programul “Ugly meter”.
Rezultatul a venit în câteva secunde. Alexandra a primit nota 5.00, iar mesajul pentru ea a fost : “Arăţi de parcă ai alergat 100 de metri într- un spaţiu de 90 m şi te-ai lovit de pereţi”.