Iranul a atacat trei nave românești, în anii ’80. Comuniștii au ținut incidentele la secret de dragul petrolului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Deși Iranul a fost un partener de bază pentru România în perioada comunistă, statul persan a atacat trei nave românești în timpul războiului dintre Irak și Iran din anii ’80.
Cuprins:
- Revoluția Islamică și planurile lui Ceaușescu
- Războiul dintre Irak și Iran
- Cargoul „Olănești”
- Sub tirul ambelor părți
- Irakienii atacă și debarcă pe malul iranian
- Iranienii bombardează nave în jur
- Mitralierea celor care se aruncau în fluviu
- Abandonarea navei
- Iranienii au tras cu tunul asupra navei
- Marinarii au ajuns acasa
- Atacarea navei „Fundulea” cu rachete
- Iranul avea tensiuni cu Kuweitul
- Căpitanul a murit
- Cargoul „Plătărești”
- Războiul petrolierelor
- Situație complexă
Cooperarea dintre România și Iran a fost una dintre cele mai extinse, rafinăria Petromidia fiind inițial construită pentru a prelucra petrol iranian.
De asemenea, românii și iranienii operau o fabrică mixtă de tractoare la Tabriz și aveau ferme comune de bumbac, în vreme ce inginerii români au electrificat o bună parte din Iran în anii ’70.
Revoluția Islamică și planurile lui Ceaușescu
Dar în 1979 a venit Revoluția Islamică, iar șahul Reza Pahlavi, care coopera mult cu dictatorul Nicolae Ceaușescu, a fost detronat.
Sfârșitul monarhiei iraniene nu a însemnat sfârșitul cooperării cu Iranul, dar relația a devenit mai dificilă.
Războiul dintre Irak și Iran
În septembrie 1980 Irakul a atacat Iranul în ceea ce avea să devină un război lung de opt ani.
Cauza? Liderul irakian Saddam Hussein voia să recupereze o parte de teritoriu pierdut anterior în fața Iranului. Este vorba de zona din jurul fluviului Shatt al-Arab, care se formează din confluența Tigrului cu Eufratul.
De asemenea, Iranul sprijinea o rebeliune kurdă în Kurdistanul irakian, iar Husein era amenințat de faptul că noul regim teocratic de la Teheran voia să „exporte” revoluția islamică în Irak, stat cu majoritate șiită, dar condus de un partid arab socialist.
În fine, Irakul voia să ia locul Iranului și să devină cea mai mare putere din Golf.
Cargoul „Olănești”
În acest context, războiul dintre cele două țări era practic inevitabil. Iar România a fost prinsă la mijloc.
Cargoul Olănești a fost atacat chiar în primele zile ale conflictului. Acesta a ajuns în dimineața zilei de 4 septembrie 1980 în portul Khorramshahr, aflat pe partea iraniană a fluviului. Avea la bord carton, hârtie și cherestea.
Descărcarea a durat până în data de 22 septembrie, dar un ghinion teribil a încurcat planurile. Bucătarul navei a suferit o rană la piciorul stâng, din cauza unui ulcer varicos. În ciuda tratamentelor de pe navă, acesta trebuia să ajungă la spital din cauza riscului de infecție. Comandantul navei a cerut autorităților iraniene să îl ducă la spital.
Sub tirul ambelor părți
În acea zi au fost însă declanșate ostilitățile: irakienii au atacat trei șalupe iraniene ce remorcau un ponton cu marfă. Orașul a fost bombardat, iar iranienii au ordonat camuflaj total, scrie LigaMilitarilor.ro.
Acesta citează cartea „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române“, scrisă de căpitan comandor dr. Marian Moşneagu și apărută la Constanţa în 2006.
Descrierea faptelor continuă. Românii au trecut la raționalizarea combustibililor și au trecut la carturi astfel încât să se poată interveni la orice posibil incendiu cauzat de atacuri. Pe 2 octombrie, un proiectil incendiar tras de irakieni a lovit nava.
În aceeași seară, un cargou iranian fără echipaj ce era în flăcări era dus de curent pe râu, pe lângă nava românească, dar marinarii români au salvat situația.
Irakienii atacă și debarcă pe malul iranian
Tancuri irakiene au pătruns ulterior în port, iar irakienii au executat sub ochii românilor . Pe 4 octombrie nava Olănești a fost lovită de trei proiectile ce au provocat daune.
A doua zi, pe 5 octombrie, cheul de lemn a fost incendiat, ceea ce a făcut ca nava să se desprindă de acesta.
Iranienii bombardează nave în jur
O navă chinezească s-a desprins de la cheu în josul râului și a fost bombardată de iranieni.
„Toţi cei care au sărit pe partea iraniană au fost mitraliaţi şi omorîţi în timpul cînd înotau, iar cei care au sărit în partea irakiană au fost salvaţi de trupele irakiene. După aceea, tot iranienii au bombardat trei nave indiene, din care nu au scăpat decât doi sau trei inşi. Pe urmă au urmat şi alte nave la rând, după care, tot iranienii, au tras în noi patru proiectile incendiare de obuziere“.
Gelal Ismail, şef-echipaj
Ulterior, sosesc iranieni care somează marinarii români și urcă înarmați la bord, spunând că sunt în căutare de combatanți irakieni.
„I se pune pistolul în ceafă lemnarului de bord Tudor Iancu. Este anunţat comandantul, care ne spune să nu intrăm în contact cu ei. Ni se ordonă să ducem întregul echipaj într-o încăpere. După părerea mea se aflau sub influenţa alcoolului. Întregul echipaj a avut impresia că vor să ne împuşte. În final, au spus că vor să controleze nava ca nu cumva să avem irakieni“.
Petre I. Urum, şef-mecanic
Mitralierea celor care se aruncau în fluviu
Pe 7 octombrie, nava e lovită din nou. Iranienii atacă și alte nave.
„În jurul orei 13.00 GMT s-a trecut la incendierea primelor două nave ancorate în faţa noastră. Întîi au incendiat-o prin lovituri de tun pe cea aflată aproape de mijlocul canalului, dar în partea irakiană. Au sărit în apă doi supravieţuitori, care au trecut înot spre nava ancorată paralel cu ei, dar mai aproape de insula irakiană. Cînd au ajuns aproape de ea, aceasta, la rîndul ei, a fost incendiată, iar echipajul a sărit în apă, înotînd spre malul insulei irakiene. Erau aproximativ 10 supravieţuitori şi am observat rafale de mitraliere împroşcînd apa printre ei”
Bruno Caracaş, șef radiotelegrafie
Abandonarea navei
Constatând situaţia, ştiind ce s-a întâmplat cu alte nave şi echipajele lor, comandantul Sandu Torcaciu a apreciat că la bordul navei echipajul nu mai este în siguranţă si trebuie salvat, motiv pentru care, la ora 18:00 local, a ordonat abandonarea navei şi refugierea marinarilor la adăpost, spre malul irakian.
Fiecare membru al echipajului s-a salvat cum a putut, sărind în apă şi înotând spre malul vestic, unde au fost primiţi, fără ostilitate, de combatanţii irakieni.
„S-a întrunit consiliul de bord, pentru luarea măsurilor ce se impuneau. Am văzut că sînt luate la rînd cu foc de artilerie navele ancorate pe fluviu. Marinarii se aruncau în apă şi se îndreptau spre malul irakian. Asupra lor se trăgea cu artileria. Menţionez că nava am părăsit-o în momentul cînd am fost siguri că nu se mai poate face nimic. Întregul echipaj s-a aruncat în apă şi a trecut pe malul irakian. Aceasta am făcut-o conştienţi că, dacă nu trecem pe celălalt mal, vom fi împuşcaţi, aşa cum am văzut petrecîndu-se cu echipajele de la celelalte nave“.
Petre I. Urum, şef-mecanic
Iranienii au tras cu tunul asupra navei
„Am abandonat nava, sărind în apă, oră la care s-a oprit ceasul de la mînă în contact cu apa. Pe malul irakian am ajuns la un punct de comandă, unde ni s-au acordat primele îngrijiri, după care am părăsit zona escortaţi de un soldat. Chiar înainte de a părăsi zona s-au auzit din nou explozii în zona navei. La aproximativ 10 minute după ce am părăsit zona am văzut nava cu suprastructura în flăcări. Menţionez că tunul care a tras asupra noastră se afla pe poziţie pe teritoriul iranian”
Bruno Caracaş, şef radiotelegrafie
„Pe drumul de la navă la mal s-a tras asupra noastră cu mitraliera de pe malul iranian, dar nu a fost nimerit nimeni. Irakienii ne-au dat primul ajutor medical, ungînd rănile celor accidentaţi cu o alifie, ne-au dat apă, mîncare şi ţigări. Apoi am trecut pe un pod de metal, de pe insulă pe malul irakian, în timp ce deasupra noastră zburau proiectilele”
Dănuţ Gh. Preda, ofiţer radiotelegrafie 2.
Marinarii au ajuns acasa
Marinarii români au ajuns la Basra, un mare oraș irakian situat în zona de sud a țării și principalul centru petrolier.
De aici au plecat în Kuweit în data de 11 octombrie, iar din Kuweit au zburat spre România în data de 13, cu o escală de o zi la Istanbul.
În seara zilei de 14 octombrie toți cei 31 de membri ai echipajului ajungeau la Otopeni, scria Adevărul în anul 2015.
Paguba s-a ridicat la 4,08 milioane de lei la acel moment. Cursul oficial era de 4,47 lei pe un dolar, ceea ce înseamnă 912.000 de dolari.
Atacarea navei „Fundulea” cu rachete
Aceasta nu a fost singura navă românească atacată de iranieni. În data de 23 noiembrie 1987, nava „Fundulea” a fost și ea atacată. Aceasta venea din Italia și transporta marmură către Kuweit.
În strâmtoarea Ormuz, aceasta a fost interceptată de o navă militară iraniană la ora 6 dimineața și chestionată despre pavilion, marfă, destinație. A fost lăsată să treacă mai departe, dar la ora 9.45 a fost interpelată de altă navă. Aceasta a simulat plecarea pentru ca apoi să tragă cu rachete în ea, relata Digi24 în anul 2017.
„După ce domnul comandant a declarat marfa, care era marmură, încărcată la Marina di Carrara, le-a spus şi destinaţia, iar ei s-au prefăcut că nu înţeleg engleza. Le-am repetat de vreo 10 ori destinaţia: Kuwait. Cu câteva zile înainte, ei bombardaseră nişte platforme petroliere din Kuwait, erau în conflict şi cu Kuwait, probabil, auzind destinaţia, şi-au pus probleme. Au plecat, iar după 10-15 minute, s-au întors şi, fără aviz, au început să tragă în navă. Au fost şapte sau opt proiectile, percutant incendiare, cu napalm. După care, lovind şi comanda de navigaţie, am fost grav rănit”
Gheorghe Foriş, ofițer de punte pe cargoul Fundulea
Iranul avea tensiuni cu Kuweitul
Iranul era într-o stare tensionată cu Kuweitul, deoarece la acel moment micul stat arab susținea financiar Irakul în războiul său cu Teheranul.
De asemenea, iranienii credeau că românii transportă arme pentru Irak, iar marmura era doar o acoperire, conform Constanta.info.
Mai mult, Nicolae Ceaușescu dusese un ajutor de două milioane de dolari în Egipt care în final ar fi fost folosit de egipteni pentru livrarea de arme Irakului.
Ofițerul Foriș s-a trezit într-un elicopter care îl ducea la spital împreună cu bucătarul - care avea arsuri pe toată suprafața corpului, și cu căpitanul – care era cel mai grav rănit.
Au fost duși inițial în Oman și apoi în Emiratele Arabe Unite pentru îngrijiri medicale.
„Au avut parte de o asistenţă medical care în România nu era posibilă. Mi-aduc aminte că bucătarul nostru, care avea arsuri peste 40% din suprafaţa corpului, fumega până l-au dus la spital. Cu tot ce aveam eu, cu amărâtele de pansamente pe care le aveam la îndemână, chiar nu aveam ce să-i fac. Din păcate, domnul comandant avea şi o rană la cap, avea o schijă intra-craniană destul de mare, de vreun centimetru, plus o schijă foarte mare în abdomen, care i-a distrus bazinul. I-au amputat picioarele la spital şi era în comă”
Vasile Gavriloaie, ajutor de medic
Căpitanul a murit
De altfel, căpitanul Radu Lupu a și murit din cauza rănilor la un spital din Elveția, după ce fusese transportat acolo din Dubai.
Prima care a venit în ajutor a fost o navă din Oman, apoi au venit două remorchere care au ajutat la stingerea incendiilor. Ulterior, nava a fost trasă în Dubai.
Inițial, autoritățile au vrut să o vândă la fier vechi în India, dar afacerea a picat. În 1988, remorcherul Hercules a adus-o la Constanța, unde a fost reparată cu două milioane de dolari. Ulterior, nava a fost vândută și a purtat mai multe nume, respectiv Attila K și Simona, iar în anul 2000 a fost casată.
Comuniștii au secretizat incidentul. Carmen-Irène Atanasiu scria în cartea „Flota maritimă și comercială română, între tradiție și actualitate” că în mediile de navigație autohtone de la Navrom se specula că atacul a fost un avertisment pentru statul român care tocmai semnase acorduri de livrare de arme cu Irakul.
Cargoul „Plătărești”
Libertatea a scris anul trecut și despre cazul cargoului „Plătărești”. Acesta a fost atacat în 8 iulie 1988, dar cu rezultate mai puțin grave.
A fost bombardat cu rachete de o vedetă militară iraniană în timp ce naviga încărcat cu cherestea pentru Kuweit, în dreptul Insulei Farsi. Nava a fost avariată, dar a reușit să-și continue drumul.
Incidentele au fost ținute la secret de către comuniști, pentru a nu periclita relațiile României cu Iranul.
De altfel, cu puțin timp înainte de declanșarea Revoluției din 1989, Ceaușescu era chiar în Iran, unde negocia colaborarea economică bilaterală, conform revistei Historia.
Războiul petrolierelor
Aceste atacuri au avut loc în cadrul Tanker War, adică Războiul Petrolierelor. Mai exact, Irakul și Iranul au atacat sute de nave comerciale în Golful Persic și strâmtoarea Ormuz, în cadrul mai larg al războiului dintre cele două țări.
Irakul a inițiat 283 de atacuri, pe când Iranul 168. Irakul a vizat petrolierele care încărcau țiței din porturile iraniene, pe când Iranul a vizat navele care erau suspectate că ajutau Irakul.
Situație complexă
Irakul a fost ajutat de Uniunea Sovietică, Iugoslavia, SUA, Marea Britanie, Franța, Italia și majoritatea țărilor arabe.
Iranul a fost ajutat de China, Coreea de Nord, Pakistan, Libia, Siria, Cuba.
Rezultatul final a fost revenirea la granițele inițiale.
Americanii au intervenit în 1986 împotriva Iranului pentru a proteja petrolierele din Kuweit, atacate de iranieni din cauza susținerii financiare pe care acest stat și Emiratele Arabe Unite îl dădeau lui Hussein.
Ulterior, datoria către Kuweit a devenit cauza atacării și anexării Kuweitului de către Irak în 1990. Micul stat bogat a fost salvat ulterior de o intervenție internațională condusă de SUA.
dabaca2020 12.04.2026, 11:46
Sa mai spuna cineva ca, marinarii au pensii prea mari !! Nimic nu compenseaza ,stariele de stres ,prin care au trecut !