Mike Pence a spus că istoria îl va judeca pe fostul său şef, pentru rolul avut în asaltul asupra Capitoliului din ianuarie 2021, a relatat agenția de știri Associated Press, citată de news.ro.

„Preşedintele Trump s-a înşelat. Nu avea dreptul să anuleze alegerile, iar cuvintele sale nesăbuite mi-au pus în pericol familia şi pe toţi cei prezenţi la Capitoliu în acea zi şi ştiu că istoria îl va trage la răspundere pe Donald Trump”, a declarat Mike Pence într-un discurs rostit la Gridiron Dinner.

„Ceea ce s-a întâmplat în acea zi a fost o ruşine. Şi ar fi o bătaie de joc la adresa decenţei să o prezinţi în alt mod. Atât timp cât voi trăi, nu voi minimiza niciodată, niciodată, suferinţele care s-au produs, vieţile pierdute sau eroismul forţelor de ordine din acea zi tragică“, a adăugat el.

Aceste cuvinte reprezintă cea mai vehementă critică din partea lui Mike Pence la adresa lui Donald Trump.

Mike Pence, care ia în considerare o candidatură la nominalizarea republicană pentru alegerile prezidenţiale din 2024, a abordat rar subiectul „Capitoliului” în lunile care au urmat incidentului, dar apoi şi-a intensificat criticile la adresa protestatarilor şi a comportamentului fostului său şef.

Donald Trump şi-a făcut deja publică intenţia de a candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale din 2024.

Pe 6 ianuarie 2021, fanii lui Donald Trump au pătruns cu forța în clădirea Capitoliului de la Washington, motiv pentru care procesul de validare a victoriei lui Joe Biden la președinție a fost suspendat. Cu puțin timp înainte, președintele încă în exercițiu îi ceruse vicepreședintelui Mike Pence să blocheze certificarea rezultatului alegerilor și îi îndemnase pe suporterii săi, strânși cu zecile de mii la Washington, să meargă la Capitoliu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Anghel2023 12.03.2023, 23:55

S-au facut publice 40.000 de ore de inregistrari video din 6 Ianuarie si in timpul cat protestatarii au fost in cladirea Capitoliului au fost insotiti de politisti...au facut poze...s-au rugat...totul a fost calm si ordonat....oamenii au stat pana si intre cordoanele de securitate foarte similare cu cele de la muzeu. Toti care sustin sau au sustinut altceva decat ce arata probele video sunt niste mincinosi si ar trebuii trasi la raspundere pentru calomnie cel putin.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.