Laura Ionescu gesticulează mult și vorbește repede, deja cu siguranța scriitoarei afirmate. Râzând, îmi spune că n-o să mai fie la fel de agitată după ce-și bea cafeaua. Am vorbit cu ea despre pierderea părinților, medicina preventivă și religie, dar și despre comunitatea care s-a format în jurul cărții sale, publicată în acest an și care a ajuns deja la al doilea tiraj, succes mai puțin întâlnit la un volum de debut.

Libertatea: Mulți spun că le-a fost frică să se apuce de citit cartea asta. Ție ți-a fost frică s-o scrii?
Laura Ionescu: Nu mi-a fost frică să încep să o scriu, pentru că nu știam că scriu o carte. În starea de urgență, când nu prea mai aveam proiecte, citeam „O cameră doar a ei”, de Virginia Woolf. Dincolo de ideea principală a cărții, de a expune ce înseamnă o cameră doar a ei și să ai banii necesari pentru a scrie, Virginia Woolf discuta despre autenticitate, despre a vorbi despre părțile care te dor. Mi-am dat seama că tot scriam despre mama într-o formă sau alta, dar pe ascuns. Apoi am început să scriu pe față despre ea și nici n-am mai avut timp să-mi fie frică, deja ieșise cartea. 

Iubirea care rămâne când îți pierzi un părinte. Interviu cu scriitoarea Laura Ionescu, despre prima ei carte: „O conversație pe care mi-aș fi dorit s-o am cu mama“
Volumul a apărut în acest an

E o carte vorbită 

– Ți-ai ales, deci, un model literar?
– Nu cred că mi-am ales niciun model literar. Am scriitori și scriitoare care-mi plac și am avut o perioadă foarte lungă în care am imitat stiluri diferite. Am avut perioada Aglaja Veteranyi, sau cea de realism magic à la Márquez, iar acum a fost foarte asumată căutarea propriei voci. Știu că nu e o carte neapărat literară, ci una vorbită, dar asta mi-am dorit. Am făcut-o pe cât de sincer și autentic am putut. N-am mai vrut un model literar, am vrut să văd ce rămâne din mine dincolo de asta. Spunea tot Virginia Woolf în „O cameră doar a ei” că-și citește contemporanele și simte că nu merg niciodată până la capăt cu ce vor să spună – se opresc undeva pe drum pentru că nu vor să deranjeze. Cred că făceam și eu asta – felul în care îți alegi cuvintele și le faci să stea drepte pe pagină de multe ori te ajută să ascunzi unele lucruri și am vrut să nu fac asta, am vrut să fie foarte raw și foarte real. 

Povestea rusului care și-a părăsit țara pentru a lupta împotriva lui Putin. Acum conduce militari ucraineni în războiul contra compatrioților săi
Recomandări
Povestea rusului care și-a părăsit țara pentru a lupta împotriva lui Putin. Acum conduce militari ucraineni în războiul contra compatrioților săi

– Cred că de-asta ai și ales nonficțiunea, pentru că ficțiunea e cea care ascunde lucrurile și lasă cititorul să-și imagineze. 

– Da, pentru mine a fost o revelație. Întotdeauna mi-am dorit să scriu ficțiune, mi se părea că ficțiunea e încoronarea visului de a deveni scriitor. Chiar lucram la o carte de ficțiune în momentul în care am început să scriu „Nu te găsesc pe nicăieri”, iar sub personajul principal era, de fapt, tot mama. Apoi, când am citit-o pe Virginia Woolf, m-am întrebat de ce o ascund, de ce pun pe ea această șubă de ficțiune; dacă eu am iubit-o așa cum a fost, înseamnă că ea a fost suficientă, de ce s-o transform în altcineva? Practic, m-am trezit la final cu această carte de nonficțiune și da, poate că din multe puncte de vedere pare mai simplu să scrii nonficțiune din moment ce ai deja povestea, știi deja cum începe și cum se termină, dar depinde foarte mult cum faci asta, cum alegi să spui niște lucruri, acolo e cheia. 

Corespondență de la Cannes. Pronosticuri înainte de seara premiilor. Cristian Mungiu ar putea fi pe lista câștigătorilor. Care sunt ceilalți posibili învingători
Recomandări
Corespondență de la Cannes. Pronosticuri înainte de seara premiilor. Cristian Mungiu ar putea fi pe lista câștigătorilor. Care sunt ceilalți posibili învingători

„Umanizarea umbrelor noastre”

– N-ai îndulcit lucrurile, povestești inclusiv despre certurile cu mama și cu sora ta. Ce-a însemnat această expunere a persoanelor apropiate?
– Am dărâmat toți pereții. Știi casele acelea de la IKEA fără pereți și fără acoperiș, în care poți să intri să te uiți? Cred că într-un fel așa e și cartea mea. Pentru mine a însemnat umanizarea umbrelor noastre, în sensul în care cred că, oricât de bună a fost relația cu părinții tăi, au existat momente în care, declarându-ți independența, i-ai călcat pe bătături și v-ați certat, dar asta nu înseamnă că v-ați iubit mai puțin. Sunt de părere că iubirea înseamnă și partea asta de dezbatere. Dacă nu te provoacă și nu te obligă să vezi lucrurile și din cealaltă perspectivă, nu cred că-ți exersezi real empatia. Pe de o parte, mi-am dat seama că n-am fost atât de rebelă pe cât mă credeam – exista un fel de mândrie în rebeliune, până când mi-am dat seama că asta făceam toți la vârsta aia.

Între ipocrizia occidentală și dragostea impusă cu tancul. De ce războiul este semnul unei mari neputințe și al unei frici profunde
Recomandări
Între ipocrizia occidentală și dragostea impusă cu tancul. De ce războiul este semnul unei mari neputințe și al unei frici profunde

Pe de altă parte, am înțeles că toată perioada asta în care ne-am certat și m-am străduit să-i demonstrez mamei că sunt altfel decât crede ea că sunt și altfel decât a fost ea e o perioadă prin care am trecut toți până când am ajuns la concluzia că semănăm cu părinții noștri și că nu-i un lucru chiar atât de rău, pentru că putem să alegem din ei ce ne vine cel mai bine și să adaptăm restul la contextul și la bula în care trăim. Lucrurile se schimbă și e bine să evoluăm, să nu fim doar părinții noștri, aici mi se pare că se dă lupta. Avem impresia că suntem doar părinții noștri, dar apoi ne dăm seama că suntem mult mai mult decât atât și că am păstrat niște fragmente din ei, niște note de bază din parfumul vieții noastre. 

Cu sora mea, e interesant că acum nu ne mai certăm, sau ne certăm dintr-o poziție din care mie-mi place mai mult – am devenit egale, după multă vreme în care cei treisprezece ani de diferență dintre noi au făcut-o pe ea să aibă mereu dreptate, când eu nici n-aveam vocabularul suficient de dezvoltat să mă cert ca lumea cu ea. 

Acum putem să ne contrazicem și să ne dăm seama că ne iubim, la finalul oricărei discuții. Dacă toți am avea aceeași părere, ar fi destul de plictisitor tot ce trăim. Uneori mă bucură pozițiile ei diferite față de ale mele, și alteori mă frustrează, dar cred că asta e iubirea, să reușești că iubești persoana respectivă chiar dacă nu e de acord cu tine

Laura Ionescu, scriitoare:

– S-a creat o adevărată comunitate în jurul cărții, în jurul personajului mamei tale. Te așteptai la asta?
– Știi cum e, scrii cartea, o ții într-o mână, pleci în lume și nu știi dacă o să te prindă cineva de cealaltă mână astfel încât să nu te mai simți atât de singur. A fost și încă e copleșitor. Mă bucură oamenii și îmi place să le răspund tuturor. Am primit foarte multe mesaje de la femei care au trecut prin situații similare, sau care au făcut cadou această carte mamelor și mi-au spus că a deschis între ele subiecte pe care nu putuseră să le deschidă până acum. M-a bucurat foarte mult să aud asta, pentru că această carte e o conversație pe care mi-aș fi dorit s-o am cu mama și n-am avut-o niciodată. Mi-au scris și tipi, mi-au spus că această carte i-a ajutat să exprime ce simt, mi-au explicat că există o presiune să te comporți ca un bărbat, să nu plângi. Pierderea unui părinte e un moment în care ai de făcut o alegere foarte importantă cu privire la cine vrei să fii în continuare, cum așezi în tine momentul respectiv și încotro o iei. 

Prevenția cancerului de sân

– Odată cu publicarea cărții, te-ai implicat într-o campanie de prevenție a cancerului de sân.
 – Da, am făcut o prezentare la Webstock în octombrie, luna prevenției cancerului de sân, dar am vorbit despre asta și la lansarea cărții, și o să tot vorbesc. Cred că n-ar trebui să ne mai rușinăm de ceea ce nu se vede din noi. Pare social acceptabil să discutăm despre fața unui om, dar ce e de la gât în jos e off limits. Profilaxia e cu atât mai importantă într-o țară în care nu avem privilegiul de a fi atât de relaxați încât să mergem la medic să prevenim niște lucruri, ci ajungem să ne tratăm când de multe ori e prea târziu. Categoric, e una dintre cauzele mele, militez pe cât pot pentru asta. Cred că avem nevoie să ne fie mai puțin frică. Prevenția și tot ce înseamnă ecografiile mamare devin mai ușoare pe măsură ce le practici mai des. Dacă prima oară când te duci ești foarte speriată, a doua oară știi cum funcționează și nu mai e atât de înfricoșător, frica se face mai mică de fiecare dată când muști din ea. 

„În familia noastră n-a fost neapărat o luptă între credință și medicină”

– În carte povestești despre un pelerinaj cu mama ta la schitul din Suceava, apoi reîntoarcerea la spital. De unde crezi că vine neîncrederea în medici sau în știință?
– Nu cred că în cazul nostru a fost neîncredere, nu ne-am așteptat niciodată s-o vindece un pustnic pe mama. Cred c-a fost mai degrabă o atelă menită să sprijine într-un mod dumnezeiesc medicina. Eram disperați, pur și simplu. Sora mea vorbise cu prietenii ei din Canada, care-i spuseseră să încerce și asta. Eram dispuși să încercăm orice: dacă descopeream că s-o punem pe mama să asculte douăzeci și patru de ore de „Lambada“ ar fi vindecat-o, asta am fi făcut. Cred că speram că, dacă ne apropiem de Dumnezeu, o să ne îndeplinească dorința și o să ne acorde o minune.

Povestea din carte e și despre cum mi-am pierdut credința, despre cât de mult am putut să cred atunci și cât de fragmentată e relația mea cu divinitatea în acest moment. În familia noastră n-a fost neapărat o luptă între credință și medicină. Mama, după ce a trecut prin prima bătălie cu cancerul de sân – încă mă gândesc dacă terminologia asta de război pe care o folosim când e vorba de o boală e potrivită -, ne-a încurajat întotdeauna să mergem la medic, să ne facem ecografiile mamare, ne-a explicat ce e un test Papanicolau, că nu doare, ne-a explicat că nu are de ce să ne fie rușine. Dacă ar fi fost să aleagă una dintre părți, era clar de partea medicinei, dar eu nu cred că se exclud. În orice ai ajunge să crezi în viață, go for it

– Ce crezi c-ar fi spus mama ta după ce ar fi citit această carte?
– Cred că mi-ar fi spus că sunt un copil „precocoinfantil” și că nu merita să scriu o carte despre ea, că nu-i atât de interesantă, că de ce am dat eu din casă atât de multe lucruri despre ea și că-i e rușine că am scris că-mi punea porecle foarte funky sau că făcea plajă fără sutien. Și, după ce s-ar fi enervat un pic pe mine și ar fi văzut cât de bine au reacționat oamenii la carte și cât de mult feedback pozitiv a primit, s-ar fi bucurat foarte tare. Și-ar fi dat seama că a contat felul în care ne-a crescut mai mult decât ar fi crezut și că a avut dreptate atunci când mi-a spus că am voie să fiu cine vreau eu să fiu și că e OK dacă vreau să scriu – și uite că se întâmplă.

Dacă mama ar mai fi trăit, n-ar fi avut ce să spună despre cartea asta, pentru că n-ar mai fi existat, dar dacă fac exercițiul ăsta de imaginație până la capăt, cred că doamna Mimi s-ar fi bucurat că a cunoscut-o atât de multă lume și că sunt atât de multe mame care îi (și cărora le) seamănă. Fiecare își ia din cartea asta părticica de care are nevoie. 

Cristina Ștefan este redactor de carte la Editura Curtea Veche și jurnalist cultural. A făcut parte câțiva ani din redacția Dilemei vechi, și a mai scris în publicațiile Observator cultural, District40 sau Golan.

* „Nu te găsesc pe nicăieri”, de Laura Ionescu, Editura Publica, București, 2021, 39 de lei

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Playtech.ro
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Observatornews.ro
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
Știrileprotv.ro
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama