Tânărul care a renunțat la cariera din IT pentru a face agricultură cu familia. „Lucrurile astea îmi dau sens. Mă simt bine că pot avea un impact”

Până la 14 ani, Iulian a copilărit la Izbiceni, însă de la 10 ani a mers la școală în orașul vecin, Corabia, făcând adesea autostopul pentru a ajunge la cursuri. Încercările de atunci l-au obișnuit cu responsabilitatea, pe care a dus-o mai departe și în anii de liceu din București, unde a locuit întâi la cămin, apoi într-o garsonieră închiriată. 

Afacere pe 800 de hectare de teren agricol

Elev olimpic la fizică, a ales însă să urmeze IT-ul, convins că oferă șanse mai bune de angajare. La facultate a pornit de la zero, dar a ajuns rapid să fie recrutat de primul „unicorn” românesc din domeniu, unde a lucrat timp de trei ani. În tot acest timp, părinții i-au oferit libertatea de a decide singur, iar el și-a asumat consecințele fiecărei alegeri, fie că a cules laude, fie critici.

Deși își imagina că se va întoarce acasă abia în jurul vârstei de 30 de ani, planurile lui Iulian s-au schimbat odată cu apariția unei oportunități importante: un proiect cu fonduri europene, în valoare de peste două milioane de euro, dedicat depozitării cerealelor. Tatăl său, aflat la vârsta de aproape 55 de ani, nu mai avea aceeași energie pentru a duce singur o astfel de provocare, iar Iulian a decis să se implice direct, renunțând la cariera sa din Capitală pentru a-și sprijini familia și pentru a dezvolta afacerea agricolă care se întinde pe 800 de hectare. S-a întors la Izbiceni în iulie 2024, iar într-un singur an a schimbat radical modul în care familia sa se ocupă de agricultură.

De la proiect european la investiții private

După revenirea acasă, Iulian Mone a început să analizeze atent proiectul european pentru depozitarea cerealelor. A mers la câteva evenimente în București și Constanța, a dat telefoane și a studiat cifrele. 

Ai mei sunt oameni de la țară, de modă veche, iar ei n-au lucrat așa mult pe cifre, agricultura a fost multă vreme destul de prolifică și fără prea multă atenție la detalii, dar ultimii ani au fost foarte secetoși, producțiile n-au mai arătat bine, prețurile în continuă creștere și deja trebuia mai multă atenție pe partea asta, spune Iulian Mone.

După câteva săptămâni de analiză, concluzia a fost că proiectul nu merita continuat. „Noi pe proiectul ăla pe foaie aveam capacitatea să depozităm 2.500 de tone, dar dacă tu nu puteai să le produci nu avea sens să te apuci. În plus, o afacere de tipul ăla, cu depozitarea, mai înseamnă și comerț. Trebuia să dispui de fonduri cash foarte multe, ca să poți să rulezi banii, să-ți pui adaos de 2-3-5%, cât vrei să obții. Sunt foarte mari adaosurile, am citit și pe partea asta, piața de cereale e destul de controlată la nivel global, e o piață de mărfuri.”

Deși tatălui i-a fost greu să renunțe, după efortul depus și banii investiți în consultanță, Iulian l-a convins să închidă proiectul. În locul depozitului, familia a ales să investească în irigații, cu bani proprii. Aici, implicarea lui Iulian a fost decisivă. „Am fost mai atent și la ce am cumpărat și cum funcționează și cum se face mentenanța pentru ca echipamentele alea să fie mai durabile, să avem un sistem cât mai autonom, cât mai digitalizat, nu doar să zici că ai tras o țeavă în câmp, ai dat drumul la apă și gata, ai făcut treaba”.

Reacția părinților la decizia fiului

Decizia lui Iulian de a renunța la IT și de a se întoarce acasă a fost primită cu emoție de către părinți. Tatăl său s-a bucurat imediat, văzând în această alegere un sprijin real pentru munca familiei și o dovadă de maturitate. „Tata a reacționat foarte bine când i-am spus, a fost foarte încântat, pentru că își dorea sprijin. Le-am confirmat că mă pot descurca și singur pe plan personal și i-am câștigat încrederea”, povestește Iulian.

Mama, în schimb, a trăit momentul cu sentimente amestecate. Pe de o parte, se bucura că fiul ei se întoarce aproape de casă, dar pe de altă parte îi era greu să accepte că anii de educație și eforturile depuse pentru formarea lui nu se concretizau într-o altfel de carieră. „Tati a fost foarte fericit, mami și ea, doar că cu un ochi râdea și cu unul plângea, întrucât zicea că și munca ei e învestită în educația mea…”, își amintește el.

Pentru Iulian însă, alegerea a fost una firească. Spune că nu l-au atras niciodată lucrurile materiale, iar pentru el, succesul nu înseamnă un costum și o poziție într-o corporație, ci șansa de a rezolva probleme reale și de a construi ceva durabil alături de familie. „Lucrurile astea îmi dau mie sens, că pot să am un impact și mă simt legat de locul în care m-am născut și crescut până la 14 ani.”

Provocările tranziției: seceta, mentalitatea și birocrația

În tot acest drum, Iulian Mone spune că prima și cea mai mare problemă cu care s-a confruntat a fost seceta. „Practic eu cu asta am început, cu rezolvarea ei. De asta am implementat irigațiile, pe care le-am făcut pe fonduri proprii și au fost niște costuri destul de ridicate”. Deși investiția a fost mare, a privit-o ca pe un pas calculat, cu o amortizare estimată la patru ani.

Pentru el, cifrele sunt un criteriu esențial în luarea deciziilor. A analizat variante de echipamente, comparând randamente și costuri. „Am avut două soluții pe masă de ales echipamentul de irigat: una care acoperea cam 95% din suprafața unde o instalam și una care acoperea 83%, de aia zic că eu lucrez pe cifre mereu. 

Aceea care acoperea mai mult necesita cel puțin 2 oameni angajați care să aibă grijă de echipament, să-l verifice, să-l supravegheze, dacă intră în avarie să-l repună la loc. Atunci i-am spus că n-are niciun sens, că vrem să muncim mai cu cap, că cu ăia 12% nici nu acopeream salariile la încă doi oameni. I se părea că pierdem ăia 12%, dar îi explicam că noi câștigăm 83%, că n-am avut nimic până acum”, povestește el.

Cea mai mare provocare a fost însă mentalitatea. „Agricultura nu se mai face cu sapa și cu plugul, dar oamenii, dacă au lucrat 20-30 de ani într-o paradigmă, e greu să-i scoți din zona lor de confort”. După spusele lui, mulți fermieri tind să urmeze exemplul celor din jur. „Când un vecin iese la semănat, mai iese și celălalt, că zice că o fi avut ăla ceva în cap. Dar dacă pe eticheta semințelor scrie să aștepți câteva zile cu temperaturi de 2-3-5-7 grade, nu are rost să semeni la -2 grade. Acolo e știință, e genetică.”

Datele l-au ajutat să argumenteze schimbarea. Dacă în urmă cu 12-13 ani, o tonă de îngrășământ costa 1.000 de lei, astăzi prețul a ajuns la 2.500 de lei. „Costurile sunt cu 205% mai mari, iar dacă veniturile nu cresc, singura soluție e să produci mai mult. Și nu poți produce mai mult lucrând ca acum 20 de ani”.

Un alt obstacol a fost birocrația, cu sute de contracte de arendă și colaborarea cu numeroase instituții. Totuși, experiența din IT l-a ajutat să eficientizeze munca. „E mult mai bine să le ai pe un drive decât să cauți prin dosare întregi”, spune Iulian, recunoscând că pentru părinții săi trecerea de la hârtii la digital nu a fost deloc ușoară.

Tehnologiile pe care le-a introdus

La irigații, Iulian consideră că a pus un sistem destul de modern și știe că există soluții mai avansate, dar nu le vede fiabile economic acum. În primul rând, după cum spune el, îi place să culeagă date. Are manometru și debitmetru în mai multe puncte pe sistem, ca să vadă cum se livrează apa pentru că „una e să irigi și alta e să uzi pământul”. Țintele lui sunt controlul și uniformitatea.

Are control de la distanță și la stația de pompare. Vede în ce parametri merge, câte turații, cât livrează, cât absoarbe, la ce presiune, în punctul de unde practic ia apa. Apoi, unde o livrează, la pivoți. Și acolo monitorizează cât debit ajunge, la ce presiune, cu senzori în mai multe puncte. „Pentru că un pivot irigă 120 de hectare, trebuie să ai garanția că și la hectarul cu numărul 20 sau 100 livrează aceeași cantitate de apă și creezi aceleași condiții pentru plante.”

Este pasionat de experimente și explică că sub pivot are mai mulți hibrizi și mai multe scheme de fertilizare, toate notate și digitalizate într-un Excel, tocmai pentru a testa. Pleacă de la ideea că ce tehnologie se pretează la el nu înseamnă că se pretează și în alt oraș, deoarece sunt condiții diferite. „Pentru a testa trebuie să creez peste tot aceleași condiții de la care plec, pentru că dacă livrez 15 litri la hectarul 20 și 10 la celălalt, normal că trag concluzii eronate că hibridul X de rapiță e mai bun decât Y sau că îngrășămintea V e mai bună decât îngrășămintea Z”.

La nivelul lucrărilor solului, i s-a părut destul de simplu. Folosește aparate care măsoară, de exemplu, gradul de „de tasare” al solului. Își ia o zi, merge și face teste în câmp, vede ce spune dispozitivul și constată că trebuie să lucreze doar 70 din 100 de hectare, astfel lucrează mai puțin și economisește și uzura utilajelor, și motorina.

Agricultura de precizie și imaginile satelitare

La nivel de tehnologie, Iulian a început o colaborare cu un furnizor de imagini satelitare și se declară foarte mulțumit de rezultate. Hărțile generate îi arată zonele cu probleme din cultură și îi permit să intervină punctual. „Dacă am o parcelă de 20 de hectare și văd pe imaginea satelitară că doar 5 dintre ele au probleme, nu mă apuc să fac tratament pe toate”, explică el. În plus, aceste hărți estimează și consumul de apă al plantelor. Iulian a testat recomandările lor, aplicând pe un lot dublul cantității de apă și a obținut o producție semnificativ mai bună.

De asemenea, a investit în agricultura de precizie. Pe un tractor existent a montat un GPS și a mai achiziționat unul nou, dotat cu aceeași tehnologie. Astfel, are două tractoare care lucrează cu precizie, fără suprapuneri, ceea ce reduce costurile. „Dacă faci o lucrare pe 4 metri și te suprapui 20 cm, pierzi cam 5%. La 800 de hectare, acele 5% se simt”, spune el.

Pentru el, aceste tehnologii înseamnă control și eficiență într-un domeniu imprevizibil. „În agricultură, sunt foarte multe părți pe care nu le pot controla – cele meteorologice, climatice. Dar la lucrurile unde pot să intervin, deși necesită efort fizic și mental, merită. Mă simt foarte bine că pot să am un impact”, mărturisește el.

Sursele de apă pentru irigații

În prezent, ferma familiei Mone are două surse principale de apă. Prima este Dunărea, aflată la mai puțin de 10 kilometri distanță, de unde Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) pompează pentru toți fermierii din zonă. „Avem noroc că am moștenit din perioada comunistă o rețea destul de mare și se poate pompa suficientă apă”, explică el. Totuși, apar dificultăți vara, când nivelul Dunării scade și stațiile construite acum 50 de ani nu mai pot funcționa la capacitate maximă.

Pe termen de încă câțiva ani, Iulian mizează pe rotația culturilor de toamnă, dar se gândește serios să foreze puțuri. A început deja să studieze costurile și debitele pe care le-ar putea obține. „Un puț costă câteva mii de euro și nu îți trebuie doar unul”, spune el. În plus, are în vedere și o soluție alternativă, să tragă apă din lacul de acumulare de la hidrocentrala Izbiceni, care ar putea alimenta alte suprafețe ale fermei.

Învățare continuă și consultanță

Iulian a ales să își aprofundeze cunoștințele printr-un master în agronomie, specializarea „Consultanță agricolă”, unde are oportunitatea să învețe mai mult și să creeze relații cu profesori și alți fermieri. În paralel, a căutat sprijin în tehnologie și resurse online, pe care le folosește constant pentru documentare rapidă și pentru a găsi soluții la problemele din fermă.

A constatat că în România activitatea de consultanță este adesea legată de vânzări, ceea ce îl face să fie atent la obiectivitatea sfaturilor. „Vine cineva și îți dă un sfat, dar în același timp vinde îngrășăminte, semințe sau utilaje. Eu am încercat să găsesc un echilibru între spusele oamenilor ăstora, pentru că inevitabil nu pot fi complet obiectivi”.

Pe lângă aceste surse, participă frecvent la târguri de profil, inclusiv în Germania, unde are ocazia să discute direct cu furnizori și specialiști. În plus, își completează formarea prin cărți, emisiuni și podcasturi din țară și din afară, considerând că învățarea continuă este cheia adaptării.

Iulian Mone a introdus și soluții de monitorizare la distanță, care îi permit să supravegheze ferma direct de pe telefon. Poate porni sau opri pompele, verifică poziția tractorului, viteza și ce lucrează, iar echipamentele de irigat sunt dotate cu GPS, astfel încât să observe imediat dacă apar blocaje. „Am digitalizat multe, dar mai sunt lucruri de făcut. Le luăm treptat. Știu că mai e de muncă, dar pentru ce-am făcut într-un an sunt mândru de mine”, spune el.

Recoltele au crescut considerabil de la un an la altul

Diferența dintre culturile irigate și cele neirigate a fost vizibilă. Anul acesta a mizat pe rapiță și rezultatele au confirmat așteptările: pe terenurile irigate a obținut până la 4.500 kg/ha, în timp ce pe cele neirigate producția a fost de aproximativ 3.200 kg/ha, în general chiar sub 3.000. Diferența a venit fără costuri energetice foarte mari, pentru că, după cum explică el, „porumbul bea apă multă”, pe când rapița este mult mai eficientă la consum.

Decizia lui Iulian de a lăsa programarea în urmă a venit într-un moment dificil pentru familia lui. „Eu am renunțat practic la programare pentru că ai mei treceau prin momente destul de dificile financiar. Mi-au plăcut provocările mereu, iar acum mi s-a părut o oportunitate bună mai ales că nu am venit într-un context foarte favorabil”, mărturisește el.

După 12 ani petrecuți în București, unde nu s-a simțit niciodată complet acomodat, a ales să se întoarcă în locul în care a copilărit, convins că acolo poate avea un impact mai mare. În IT, deși performa și era apreciat, simțea că rolul său era limitat. „Îmi place să spun că dădeam cu sapa mai inteligent. Ideea e că eu doar executam, iar pentru mine e foarte importantă partea asta de autonomie, să pot să iau eu decizii în timp real, să pot să am discuții.”

Agricultura i se pare un domeniu mai dinamic, unde își poate pune amprenta direct, iar acest lucru l-a motivat nu doar profesional, ci și personal. Își dorește ca alegerea sa să fie un exemplu și pentru alți tineri, chiar dacă a fost uneori criticat pentru decizia de a lăsa în urmă un drum considerat „sigur”. Pentru el însă, adevăratul câștig este sentimentul că munca lui are sens și contribuie la binele familiei și al comunității din care provine.

Fotografii: Iulian Mone

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro