Iulian Popa, scriitor: „Dacă părinții n-au nicio carte în casă, e nerealist să te aștepți la copii pasionați de citit”

Fizician la bază, cu doctorat în Germania

În interviul acordat Libertatea, autorul povestește atât despre sursele sale de inspirație, modul în care imaginația funcționează atât în literatură, cât și în știință, dar și despre responsabilitatea unui scriitor față de cei care-l citesc. 

Fizician la bază, cu un doctorat la Universitatea Stuttgart, Iulian Popa a debutat în literatură în 2018, când a lansat volumul de proze scurte „Guadalajara” (Humanitas), urmat în 2023 de romanul „Între vii”, unde, așa cum notează Ana Maria Sandu, spune „o poveste cu suspans despre vieți paralele, idei obscure și coincidențe inexplicabile.” 

În 2025, autorul revine la povestirile construite atent, unde suspansul crește gradual, iar acțiunea te captivează, datorită imprevizibilului care le domină. Ce se întâmplă când rutina e întreruptă de o vizită neașteptată? Asta e întrebarea care stă la baza volumului „Vizite neanunţate” (Humanitas), unde Popa explorează momentele fragile în care realitatea cotidiană se fisurează. 

Dialogul facilitează și întregește lectura

„Tocmai prezentarea acestei rutine, lucruri obișnuite, banale, anunță că o să se întâmple ceva. Cu cât mai mult accentuez această rutină, cu atât crește așteptarea”, explică el. 

Iulian Popa construiește povestiri complexe, nelipsite de profunzime, unde vizita, element declanșator, devine nucleul în jurul căruia se coagulează tensiunea. În tot acest parcurs al scrisului, fizica, domeniul în care activează, i-a devenit punct de sprijin, după cum explică: „[…] partea riguroasă a fizicii, dacă o pot numi așa, mă ajută la păstrarea unei structuri a textului, a unei discipline a scrisului în jurul acesteia.” 

Cititorii ajung să cunoască universul aproape banal al unor personaje trecute prin diferite înfrângeri personale și să trăiască alături de ele consecințele sau urmările unor sosiri spontane în viețile lor. Dialogul facilitează și întregește lectura, și transformă fiecare povestire într-un text pe care simți nevoia să-l parcurgi instant, de la primele rânduri și până la final. 

În interviul de mai jos, autorul a vorbit despre bucuria și disciplina scrisului, despre rolul literaturii în societate, dar și despre importanța pregătirii medii, în școli, în dezvoltarea tinerilor și a interesului lor față de lectură.

Vizita, posibil element declanșator pentru schimbarea unui destin

Libertatea: Ați urmat un parcurs profesional în știință, iar acum sunteți tot mai prezent în peisajul literar românesc. Cum coexistă în viața dumneavoastră cele două dimensiuni – fizica și literatura? Se influențează reciproc în vreun fel?
Iulian Popa: Atât literatura, cât și fizica au la bază imaginația. Firește, fiecare are propriul limbaj. Nu poți construi o teorie, așa după cum nu poți scrie o povestire, fără acea idee de început. E greșit să spui că fizica, în mod particular, restrânge procesul creativ. Din contră, multe teorii din fizică sunt de-a dreptul fanteziste și depășesc ca nebunie multe opere de ficțiune. Aș spune că se stimulează una pe cealaltă prin antrenarea imaginației, în ciuda diferenței dintre ele. Mai mult, partea riguroasă a fizicii, dacă o pot numi așa, mă ajută la păstrarea unei structuri a textului, a unei discipline a scrisului în jurul acesteia. Mai întâi ideile, apoi vin cuvintele, așa cum, în fizică, mai întâi sunt ipotezele și apoi ecuațiile.

– În prozele din „Vizite neanunțate”, personajele par să trăiască existențe banale, brusc tulburate de o prezență – uneori umană, alteori metaforică. Care a fost punctul de plecare al acestei colecții? Ce tip de tensiune vă interesează cel mai mult în literatură?
– Într-adevăr, povestirile au o structură similară: rutina personajelor perturbată, uneori brutal, de ceva sau cineva. Îmi place tensiunea construită lent. Tocmai prezentarea acestei rutine, lucruri obișnuite, banale, anunță că o să se întâmple ceva. Cu cât mai mult accentuez această rutină, cu atât crește așteptarea. Am plecat de la câteva idei notate în caiet și am scris trei povestiri. Toate aveau în ele ca eveniment declanșator o vizită sau o întâlnire. M-am gândit că ar fi o idee bună de explorat.  

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră ideea de „vizită” – atât literar, cât și personal? Poate o vizită să schimbe un destin?
– Vizitele, ca eveniment declanșator, sunt prezentate în povestire, cu o excepție sau două, acolo unde au fost cândva, în trecut, și tot ce se vede acum sunt urmările. Vizita este ceva tranzient, un eveniment temporar, ceea ce poate pune presiune pe oameni. Poate fi ceva ce abia aștepți să se întâmple sau de care să scapi. Ce începe ca un eveniment social benign evoluează într-o situație cu miză. Așa că mi-am propus să scriu un volum cu povestiri centrate pe ideea de vizită, iar ca să fac lucrurile și mai interesante, m-am gândit la vizite spontane, neanunțate. Probabil cu toții am fost în situația de a ne trezi cu cineva la ușă pe nepusă masă. Poate fi plăcut, dar la fel de bine, neplăcut. O vizită poate fi importantă, până la punctul la care poate influența parcursul în viață al unui om. Depinde de mulți factori.

– Ați avut, în viața reală, o vizită – sau o întâlnire – care a lăsat o amprentă semnificativă asupra drumului dumneavoastră?
– Nu cred să fi avut parte vreodată de o vizită care să-mi fi schimbat radical drumul. Chiar dacă unele texte au un parfum autobiografic, toate povestirile din carte sunt ficțiuni.

„E important să-ți notezi ideile, chiar dacă nu lucrezi la ele”

– Cât de importantă este pentru dumneavoastră disciplina scrisului? Și cât de mult planificați o poveste înainte să o așterneți pe hârtie?
– Îmi propun să scriu zilnic. Uneori, chiar și un jurnal ajută pentru a întreține exercițiul scrisului. Odată formată o rutină, scrisul devine un mod de a fi. Sub nicio formă, scrisul nu trebuie să fie perceput ca o corvoadă. Îmi place să scriu cu bucurie atunci când o fac. Pentru „Vizite neanunțate” am folosit unele idei pe care mi le notasem în caiet încă din timpul lucrului la „Guadalajara”. E important să-ți notezi ideile, chiar dacă nu lucrezi la ele. Și asta face parte din disciplina scrisului. Orice poate fi folosit mai departe într-o poveste. 

– Apropo de asta, ce vă inspiră și când și cum scrieți?
– Sunt interesat de evenimente mărunte, aparent nesemnificative, din locuri comune, în care, dacă sapi suficient, poți găsi lucruri interesante despre oameni. Întâmplări derivate din rutina individuală sau de grup în spatele cărora poți identifica fațete ale ființei umane. Nu am nevoie de condiții speciale pentru scris.

– Ce fel de cititor aveți în minte atunci când scrieți? Cui se adresează, în mod ideal, „Vizite neanunțate”?
– Cartea se adresează oricui, nu am avut în minte un tip de public. În fapt, nici nu prea cred în ideea asta, a unui public-țintă pentru o anumită carte. Cred că publicul cititor se poate adapta într-o măsură mai mare sau mai mică oricărui subiect în literatură.

„Nu judec societatea, ci mai degrabă observ”

– Cum vă raportați la societatea românească de azi? Există teme, realități, contradicții care vă stimulează sau vă provoacă să le transformați în literatură?
– Acțiunea tuturor textelor pe care le-am scris se desfășoară în contemporaneitate sau în trecutul imediat, și multe dintre aspectele societății prezente transpar în ele. Nu judec societatea, ci mai degrabă observ. Acțiunile personajelor sunt limitate de condițiile în care trăiesc. Slăbiciunile lor sunt cele ale mediului social. De exemplu, am o tipologie recurentă de personaj, a jucătorului de jocuri de noroc, a gamblerului, și cred că putem regăsi în viața reală acest tip de om destul de des în ultima vreme, când ne uităm la densitatea de săli de jocuri. E una dintre problemele mari ale societății noastre.

– Credeți că literatura are, în prezent, un rol de martor social? Sau e mai degrabă un act de salvare interioară?
– Am impresia că, în bună parte, literatura e un rezultat al unei zbateri interioare mai degrabă decât o oglindă a societății. Cred că problemele sociale în sine sunt mai mult fundalul în cele mai multe cărți sau cel puțin abordate tangențial.  

– Cum simțiți dinamica literaturii române contemporane? E un mediu fertil pentru autori care vin din afara sistemului literar clasic?
– În ultimii ani, au fost publicați mulți autori români, iar editurile au fost deschise către debutanți, în cea mai mare parte oameni care vin din afara sistemului, ca să preiau formularea dumneavoastră, deci fără o pregătire în filologie sau literatură la nivel superior. Devine însă din ce în ce mai complicat: piața de carte a fost supusă efectelor perturbatoare ale pandemiei și, mai nou, ale diverselor măsuri de austeritate, toate de natură să îngreuneze accesul la publicare. Altfel, îmi place că există o multitudine de teme abordate și o diversitate mare de idei.

– Care este, în opinia dumneavoastră, responsabilitatea unui scriitor față de cititorii săi?
– Să nu înșele încrederea cititorilor și să nu ofere așteptări care nu pot fi regăsite în text. Să se ridice la înălțimea cuvintelor scrise pe coperta a patra. Să trateze cu atenție și respect personajele și să evite stereotipurile.

„Școala ar trebui să le stârnească elevilor curiozitatea”

– Literatura română de azi e tot mai vizibilă în spațiul internațional, dar în același timp, în România, statisticile privind lectura sunt îngrijorătoare – ocupăm ultimul loc în Europa. Cum vedeți această ruptură? De ce nu mai citesc românii și ce ar putea schimba această realitate?
– Probabil că totul se rezumă la nivelul mediu. În școală, lipsește consistența notei șapte sau opt. Nu are acoperire. Pregătirea medie e scăzută. Ne place să raportăm școala la olimpicii care câștigă premii internaționale. Ei se descurcă pe cont propriu oricând și oricum, au un nivel de instrucție cu mult peste cel mediu. Ceilalți însă ies din școală fără un nivel de cultură generală satisfăcător, pentru că nici măcar nu se pune accent pe acest lucru. Modul în care se desfășoară orele îi fac pe cei mai mulți să fugă de carte după ce termină școala, să o deteste de-a dreptul. Școala ar trebui să le stârnească elevilor curiozitatea, să-i facă să vrea să afle mai multe despre un anumit subiect. Din păcate, se întâmplă rar. Într-o măsură probabil egală, actuala stare de fapt își are originea și în familie. Dacă părinții nu au nicio carte în casă, e nerealist să te aștepți la niște copii pasionați de citit.

– Ce citiți în acest moment? Și ce autori români contemporani urmăriți cu interes?
– Tocmai ce am terminat de citit „Joc de lumini”, de Daniel Kehlman, unul dintre autorii mei preferați de limbă germană, alături de Bernhard Schlink. Încerc să fiu la curent cu toți autorii români. Îi citesc cu plăcere și, fără a face vreo ierarhizare, aș menționa Andreea Răsuceanu, Ana Maria Sandu și Augustin Cupșa.

– Literatura presupune, adesea, răbdare și asumarea anonimatului. Ce sfat i-ați da unui tânăr scriitor talentat care scrie, dar nu a publicat încă sau nu are încă un nume în domeniu?
– Mă feresc să dau sfaturi altora. Îmi dau însă mie. Să am răbdare și să scriu des, zilnic, dacă e posibil. E o cursă lungă și fiecare pagină scrisă e o victorie de etapă. Să scriu pentru plăcerea de a-mi imagina lucruri și de a le scrie, fără gândul la publicat. Mulți pornesc un manuscris cu o editură în minte, ceea ce poate fi contraproductiv – pune prea multă presiune pe procesul creativ.

– Ce nu ar trebui să lipsească niciodată, în opinia dumneavoastră, dintr-un text literar adevărat?
– Imaginația și disponibilitatea de a merge un pic mai departe decât realitatea palpabilă, imediată. Un protagonist de care să-ți pese și cel puțin un personaj de susținere, căruia noi îi spunem oarecum pe nedrept secundar și care e foarte important.

– Dacă ar fi să condensați tot ce ați învățat ca și cititor, fizician și scriitor într-o idee care v-ar ghida scrisul, care ar fi aceea?
– Sună a deviză și iarăși e ceva de care de obicei mă feresc: pune-ți imaginația la lucru. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro