Niciunul dintre ostatici nu a fost rănit, iar viaţa tuturor acestora este în prezent în afara oricărui pericol. Cu toate acestea, poliţia susţine că banca rămâne un loc periculos, înăuntru s-ar afla o bombă, în prezent încercându-se neutralizarea acesteia cu mijloace tehnice specifice, informează Agerpres.
0-293938-banca_fbi.jpg

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei şi FBI, răufăcătorii şi-au pregătit lovitura din timp. În noaptea de joi spre vineri, ei l-au luat ostatic pe un angajat al instituţiei bancare pe care l-au obligat să le faciliteze accesul în clădire înaintea deschiderii oficiale.

Conform publicaţiei The Miami Herald, pentru a-l determina la cooperare, hoţii i-au ataşat o bombă de corp, de care acesta a reuşit să să elibereze, abandonând dispozitivul exploziv în interiorul băncii.

În acelaşi timp, poliţia îl interoghează pe respectivul angajat al băncii, având suspiciuni că el ar putea fi complice al hoţilor.

În prezent, poliţia caută trei bărbaţi suspectaţi de comiterea jafului la sucursala Bank of America. Ei au fugit la bordul unui Ford Mustang de culoare roşie. Potrivit CBS, unul din cei trei ar fi fost deja reţinut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.