Și fotoreporterul Agerpres Silviu Matei a povestit pe contul lui de Facebook că a fost luat la șuturi de jandarmi deși le-a arătat acestora legitimația de presă.

„Reporterul Cristian Popa şi operatorul Cristi Ban au fost bruscaţi şi gazați vineri seară, deşi reporterul avea microfonul Digi24 în mână, stătea lângă o maşină cu sigla postului şi încerca să le explice oamenilor legii că reprezintă presa. La final, explicaţia jandarmilor este însă halucinantă. „Nu am fost atenţi”, îi spune unul dintre jandarmi, care completează apoi: „Vă recunosc de la televizor, ştiu cine sunteţi”, potrivit unui articol publicat pe site-ului digi24.ro.

„Doi jandarmi s-au apropiat de noi. Este momentul în care am sesizat această mișcare a lor, că au deviat spre noi. Atunci am ridicat microfonul, în încercarea de a ne face văzuți. Colegul meu, Cristi Ban, avea camera ridicată. Strigam la ei că suntem jurnaliști.

La un moment dat, unul dintre jandarmi vine cu un baston, cred. Nu a fost o lovitură violentă, mi l-a pus undeva în zona gâtului, împingând cu mâna dreaptă. Cu mâna stângă, același jandarm îl luase de mână pe colegul meu care filma și a început să tragă de noi. Am continuat să strig că suntem de la presă. Nu ne venea să credem! Nu credeam că lucrurile vor degenera și vor ajunge aici.

Apoi un alt jandarm, cu o butelie cu gaz, a pulverizat un jet. Eram la un metru, un metru și jumătate distanță de el. Am zis: Gata, până aici ne-a fost”, a povestit Cristian Popa.

Fotograful Silviu Matei a povestit sâmbătă, 11 august, pe contul lui de Facebook, că a fost luat la „șuturi” fără niciun motiv și, când i-a arătat legitimația, un jandarm i-a răspuns: „Mă piș pe legitimația ta”.

„Și pe noi cei de la presă ne-au luat la șuturi așa fără motiv …. gratuit doar că ne aflam acolo ca să ne facem meseria. Unu cu care m-am certat pentru că am vrut să fac o faptă bună, adică să ridic un trepied de tv care căzuse pe jos, m-a luat la șuturi și voia sa dea cu scutul, dar și cu bastonul în mine, deși îi spuneam ce vreau să fac și îi arătam și legitimația de presă în același timp și nimic …. știți ce mi-a spus? … Mă piș pe legitimația ta…

 Menționez că stăteam în zona rezervată presei, acolo unde erau carele de tv. Oare e ok un astfel de limbaj din partea unui jandarm?  Asta mi-a spus acel reprezentant al Jandarmeriei…
Îmi este martor și Adelin Petrișor, care strigă de sus din carul tv la jandarmi să mă lase în pace că sunt de la presă. A mai pățit-o și un alt cameraman de la un post tv care era și el să fie dat jos cu forța de jandarmi, deși el era suit pe o masă specială ca să filmeze mai de la înălțime.
Oare e normal un astfel de comportament al jandarmeriei… să lovești oameni nevinovați, bătrâni și să ai un astfel de limbaj?

De acum încolo, pe mine unul, nu mă mai prindeți voi când o să organizați Ziua Porților Deschise…”, a scris fotograful Silviu Matei, pe pagina sa de Facebook.

În aceeași seară, și alți jurnaliști au fost agresați de jandarmi în timpul mitingului diasporei. Jurnaliștii TVR Ramona Avramescu și Alex Costache au povestit despre clipele în care forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă la mitingul diasporei din Piața Victoriei: „Nu am mai văzut nimic și nu am mai putut respira”…

După toate aceste evenimente, un jandarm în rezervă și-a depus livretul militar, în semn de protest față de violențele colegilor săi.

În acest context, ministrul de Interbne, Carmen Dan, ar putea fi audiată de Comisia de Apărare în privința intervenției jandarmilor la protestul din Piața Victoriei.


Citește și: Consilier în Guvernul României, mesaj şocant după incidentele de vineri din Piaţa Victoriei: „Trebuiau mitraliați, nu stropiți cu apă!”


 

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Traperul MobTrap, făcut KO de un poliţist pe care l-ar fi înjurat. I-a spus agentului şi că e cel mai mare artist din Cluj
Observatornews.ro
Traperul MobTrap, făcut KO de un poliţist pe care l-ar fi înjurat. I-a spus agentului şi că e cel mai mare artist din Cluj
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
Ce le-a spus polițiștilor șoferul care l-a ucis pe băiatul de 4 ani din Buftea. În mașină se aflau doi frați ai victimei
Știrileprotv.ro
Ce le-a spus polițiștilor șoferul care l-a ucis pe băiatul de 4 ani din Buftea. În mașină se aflau doi frați ai victimei
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Orangesport.ro
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro