”Un premier politic, în accepţiunea mea, este un premier clar asumat de un partid sau de o coaliţie de partide. Pe mine, sincer, nu mă interesează deloc dacă este membru cu carnet sau nu este membru cu carnet. Aceasta este problema partidului şi a relaţiei între partid şi persoana respectivă. Nu e rolul preşedintelui să verifice dacă şi-a plătit cotizaţia. Nici nu mă interesează, mă interesează asumarea politică”, a declarat preşedintele Iohannis, potrivit News.ro.

Șeful statului nu a exclus o nouă nominalizare a lui Cioloș ca premier al României. „Cioloș este o variantă bună. Dacă un an de zile a fost bun şi eu l-am desemnat, cum să nu fie bun şi în continuare?

Șeful statului a spus însă că desemnarea lui Dacian Cioloș ca premier, după alegeri, depinde și de partide. „Sunt întâlniri pe care preşedintele le face cu partidele după alegeri. Dacă acolo vin partidele şi spun: «noi avem probabil o majoritate, noi îl propunem pe Cioloş», atunci consider că este o propunere politică şi voi ţine cont foarte serios de această propunere”.

În urmă cu aproape o lună, Klaus Iohannis a spus că nu va nominaliza un premier independent politic și că Dacian Cioloș trebuie să „hotărască repede dacă și cu cine vrea să-și continue proiectele”.

Mulți își pun întrebarea dacă Dacian Cioloș rămâne un premier independentși după aceea se retrage sau dacă dorește să își continue anumite proiecte și recunosc că personal cred că ar face bine să își continue proiectele. Are proiecte bune, începute, dar atunci să își declare măcar simpatia sau adeziunea sau preferința pentru partidul cu care ar putea să colaboreze în viitor dupăalegeri”, spunea președintele. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.