Într-un dosar soluționat recent a fost aplicată o pedeapsă simbolică, iar un altul a fost închis de procuror pentru că s-ar fi cheltuit inutil resursele financiare ale statului.
Reclamat de persoane aflate în zona mitingului
În prima cauză, un agricultor din București, susținător al lui Călin Georgescu, a fost obligat la muncă în folosul comunității după ce, la un miting de susținere al fostului candidat în alegerile prezidențiale, a afișat un steag cu însemne legionare.
Incidentul a avut loc în data de 24 septembrie 2025, în fața sediului IPJ Ilfov, unde zeci de persoane s-au adunat pentru a-l susține pe Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale se prezentase la poliție pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Eugen Valentin M., un bărbat de 46 de ani care promova des pe rețele sociale idei de factură legionară sau lideri ai Mișcării Legionare, era prezent la aproape toate aceste mitinguri. La adunarea din septembrie 2025 a adus cu el un steag de culoare verde pe care era desenat simbolul Mișcării Legionare, respectiv crucea triplă ce formează o rețea de zăbrele de închisoare, cunoscută și sub denumirea de „crucea Arhanghelului Mihail”.
În urma sesizării unor persoane prezente în zona mitingului, bărbatul a fost ridicat de jandarmi și condus la o secție de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Decizia de amânare îl scoate pe inculpat din sfera penalului
În final, dosarul a fost trimis în instanță, Eugen Valentin M. fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de „utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
Audiat în cursul urmăririi penale, acesta a declarat, în legătură cu prezența sa în fața IPJ Ilfov, având asupra sa steagul confiscat cu care a fost surprins și înregistrat video de către Jandarmerie, că se afla acolo în vederea susținerii unui protest împotriva O.U.G. nr. 31/2002 și Legii nr. 217/2015.
Cele două acte normative impun interdicția organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
Bărbatul a completat că nu avea ca scop susținerea unui candidat la funcția de președinte, ci doar abrogarea celor două legi. Pentru a nu risca o pedeapsă mai dură, acesta a recunoscut săvârșirea faptei.
Magistratul de la Judecătoria Sectorului 2 a constatat că fapta există, a fost probată de către procurori și l-a condamnat la 6 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Decizia de amânare îl scoate pe inculpat din sfera penalului, în condițiile în care o astfel de condamnare este, de fapt, un avertisment.
În cazul în care nu mai săvârșește o infracțiune în termenul de supraveghere, fapta este ștearsă și nu va fi înscrisă nici în cazier. Totuși, în perioada de încercare, bărbatul va fi obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 30 de zile, singura sancțiune care va trebui „executată”.
„Inculpatul are vârsta de 46 de ani, este căsătorit și are 3 copii minori în întreţinere. Instanţa reţine că criteriul antecedenței penale îi este favorabil, întrucât acesta se află la primul conflict cu legea penală. Referitor la conduita procesuală, instanţa reţine că în tot cursul procesului penal, inculpatul a adoptat o atitudine sinceră şi a colaborat cu organele de anchetă, demonstrând ca înţelege consecinţele faptei sale şi le regretă”, astfel a motivat judecătorul hotărârea pronunțată în data de 14 iulie 2026, care poate fi contestată.
Postări elogioase cu Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu
În a doua cauză, Judecătoria Suceava a confirmat, pe 13 iulie 2026, decizia Parchetului prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală față de un bărbat cercetat pentru promovarea publică, pe TikTok și Facebook, a unor simboluri și figuri asociate Mișcării Legionare.
Mihai C., fără antecedente penale, era cercetat pentru săvârșirea, în formă continuată (4 acte materiale), a infracțiunii care sancționează promovarea în public a cultului persoanelor condamnate pentru genocid, crime contra umanității sau crime de război, precum și promovarea ideilor, conceptelor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.
Potrivit dosarului, prima postare, publicată pe 1 iunie 2025 pe contul de TikTok „mexi.nord.48”, conținea imaginea lui Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război, însoțită de un comentariu comemorativ: „Ion fărde mormânt 1 iunie 1946”. Ancheta a reținut că data postării coincide cu cea a execuției lui Antonescu, prin împușcare, la închisoarea Jilava, în 1946.
În a doua postare, din 23 iunie 2025, tot pe TikTok, prezenta o insignă legionară cu crucea simbol a fostei „Mișcări Legionare” și un medalion cu un slogan dedicat lui Corneliu Zelea Codreanu: „Să faci, căpitane, o țară ca soarele sfânt pe cer”.
Postarea, însoțită de muzică tematică, a strâns 1.244 de aprecieri, 79 de comentarii și 109 distribuiri. A treia postare, din 12 septembrie 2025, viza direct figura lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare, cu un comentariu elogios legat de data nașterii acestuia și o formulă ritualică folosită istoric la comemorările legionare: „El n-a murit, căci inima lui bate! Întotdeauna moarte duşmanilor! Prezent!”.
A patra postare, din 22 august 2025, publicată pe Facebook, îi înfățișa pe regele Mihai I și pe mareșalul Ion Antonescu – condamnat de Tribunalul Poporului în 1946 pentru crime de război și crime împotriva umanității. Textul asociat critica actul de la 23 august 1944, descriindu-l drept „trădare” și „lașitate” și se încheia cu mesaje glorificatoare („Eroii nu mor niciodată”) la adresa mareșalului.
Audiat, bărbatul a recunoscut faptele și a susținut că postările au avut, în opinia sa, caracter pur istoric, fără intenția de a aduce atingere vreunei persoane sau grup, precizând că nu face parte din nicio organizație extremistă. A declarat că nu a fost conștient că aceste conținuturi intră sub incidența legii și că a șters postările imediat ce a aflat că sunt ilegale. Suspectul s-a arătat de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității. Procurorul a apreciat, iar judecătorul de cameră preliminară a confirmat că nu există un interes public în continuarea procesului, având în vedere modalitatea comiterii faptelor, scopul urmărit și disproporția dintre costurile unui proces penal și gravitatea consecințelor produse. Soluția instanței este definitivă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f39da39244b6cb5a0ae7b20e27d67e19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_901194beb425a634a091fdf89724f648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a25bb66dff990ddefc74d7edc3bb3fd8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bc4f513ae6f6501225733bf377848df0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d8f136e25684757c223349239427131c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6675767c61f0a76a2e94f5b463b00b6f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_47e1db15e7fa923c8d724380c2e5cecd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccef3aa392e09d4801ae9c045f5f6602.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_342c92fecf2cd3869251a9cfc4d29d61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_33e3ddeefecb9d6795d5d2835e347ee6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_df53aa96f0faaeee7b28c2e935e04b4a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b620ca88c9d0a54ca815e596e03351d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5edee2fbe0be755e6cb75fa4d4e286e2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4ed8b82aa393469110928c2e05aba22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_76d41c8884ff85293a4de35ce3f08483.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_72bc74ee355242533c0a9a76ec3b0c0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-0-1-e1784818957373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d73561a687a90d8a358a406d5ce72aa8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_170a860d48154dd10b7603e0a912833e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_141bac0c1fe3a89b4e8b754d4f81c2c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/eva-marutaaniversare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gheboasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3c3e7063b18969afdae1c765a389d42c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b189b0e543a6205cd062fca4d0cc9f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-0-2-e1784821480595.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bebelus-mort-asteptand-un-pat-liber--dr--cirstoveanu--foto-eli-driu-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/admitere-la-medicina-2026-foto-shutterstock.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/insula-thassos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hannah-robinson-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bine-pentru-tine-cu-dr-razvan-lungu-despre-somnologie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semnele-deshidratarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/batch-cooking.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/a9fb64a2900581cc8ac946dc6ae45448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nava-gas-lisbon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-toiu-profimedia-1107208393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
Mastermind2 23.07.2026, 14:27
Da,ne permitem sa judecăm istoria conform legii Wexler de care râd și găinile din ograda,o adevărată rușine pentru Romania
dante69 23.07.2026, 14:29
Foarte bine. E treaba lui. Inchiziti asta e absurda. Un steag, o carte, un simbol, o constiinta fie ea si gresita nu inseamna nimic intr-o societate cu adevarat libera. Am preluat mimetic apucaturi de la altii sau ni s-au impus de niste complici care ne conduc.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.