Leon Jora s-a stins în viață în Salva, localitatea bistrițeană în care s-a născut și a trăit o viață întreagă. Artizanul era renumit deoarece, în 2015, rămăsese ultimul meșter din Transilvania care realiza tradiționalul clop cu pene de păun, scrie Bistriteanul.ro.
Mai bine de jumătate de veac a făurit clopuri cu pene de păun pentru feciorii de pe Valea Sălăuței și de pe Valea Someșului. Povestea că s-a îndrăgostit de meșteșugul pe care avea să-l practice o viață întreagă.
„Oarecum obligat-forţat a trebuit să învăţ şi eu să fac. După ce au murit majoritatea celor care mai ştiau face aşa ceva, am cam rămas singur prin zonă care se mai ocupă cu d-astea”, a povestit meșteșugarul Leon Jora, în urmă cu trei ani, pentru sursa citată.
Leon Jora a devenit ucenic la 11 de ani când a început să deprindă secretele realizării clopului cu păun. Ajuns la o vârstă respectabilă, spunea cu regret că ucenicii n-au vrut să afle tainele acestei meserii ce necesită, pe lângă pricepere, multă răbdare și pasiune.
„Nu vine nimeni să învețe să așeze penele pe clop. E o muncă migăloasă tare și tinerii se feresc de ea”, spunea el.
Leon Jora se aproviziona cu pene de la gospodarii care creșteau păuni în județul Bistrița-Năsăud. Aceștia au dispărut treptat, odată cu meșteșugul practicat de Leon Jora.
Etnologii spun că păunul este un simbol al plenitudinii şi frumuseţii, iar penele aşezate în clop nu aveau numai rol decorativ, ci şi puteri magice. Pana cu o mie de ochiuri reprezenta un talisman extrem de puternic, care îl ferea de rău pe posesor.
sursă foto: Bistriteanul.ro
Citește și Ce spune Liviu Dragnea despre inelul de pe degetul iubitei lui şi despre prezenţa ei la Congresul PSD
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro