Letitia va raspunde in fiecare sambata

„Iubesc inca oamenii, dar nu mai reusesc sa cred in ei”

Am sa incep spunand ca prieteniile adevarate, sincere si mai ales dezinteresate raman de cele mai multe ori in sfera copilariei si cel mult a adolescentei.
Cu multi ani in urma eram o fata tanara si naiva, cu o educatie destul de rustica si rigida, pe care parintii au reusit s-o „convinga” sa se marite cu primul baiat pe care l-a cunoscut la terminarea studiilor. Asa am pasit eu in viata in doi: „marea iubire”, care tot ne mai flutura pe sub ochi – in carti si filme.
Eram doi tineri intelectuali, cu pareri asemanatoare, la prima vedere, despre viata. Dar traiul in comun in cei douazeci si doi de ani petrecuti sub acelasi acoperis a demonstrat ca eram total diferiti. Am ramas toata viata o sentimentala, o femeie-copil care s-a daruit familiei cu trup si suflet, am facut tot ceea ce trebuie sa faca un om pe pamant: sa alcatuiesti o familie, sa faci doi copii, sa faci o casa, sa sadesti un pom, sa scrii o carte… etc. Omul de langa mine s-a transformat, pe parcurs, intr-un tiran si m-a tratat „omeneste” cu batai si insulte. Eram doar o proprietate. L-am urmat peste tot si am fost alaturi de el pana a terminat a doua facultate si un master, permanent
l-am sustinut.
invatam si eu, deoarece profesia mea pe asta se bazeaza: instruire si formare continua. Dar toate examenele mele erau udate de lacrimi, de oboseala, de disperare. Am pus punct intr-o zi definitiv, divortand. Au urmat hartuiri si scandaluri pentru ca am indraznit sa-l parasesc. Am lasat tot si am plecat.
Am 48 de ani in luna februarie, sunt o femeie frumoasa, sensibila si buna, instruita, credincioasa, cu caracter. Cu ajutorul bunului Dumnezeu am o situatie materiala buna, decenta. Dar langa mine nu am un „suflet de om” pe masura mea.
Sunt exigenta cu mine, dar si cu ceilalti. Nu pot accepta minciuna, pentru ca eu am spus adevarul si cand
n-a trebuit, nu ma intereseaza valorile materiale, luxul, nu luam nimic cu noi cand plecam.
Iubesc lucrul bine facut, sinceritatea, sunt devotata oamenilor (pentru ca intr-un tarziu am inteles ca asta mi-ar fi misiunea pe pamant), mai iubesc inca oamenii, dar nu mai reusesc sa cred in ei in totalitate, asa cum am facut-o multi ani, foarte multi in care marea lor majoritate m-au dezamagit si m-au facut sa platesc si pentru ce
n-am facut.
Nu urasc pe nimeni (nici chiar pe cei ce
m-au lovit), nu invidiez si ajut pe toti cei ce-mi cer ajutorul. Sunt o persoana foarte ocupata. Muncesc, invat, dar nu ma pot obisnui cu singuratatea. Mai sper ca undeva exista un barbat care, ca si mine, nu poate accepta cumplita singuratate. Un barbat matur, cultivat, fara vicii majore (alcool, tigari) cu o situatie cel putin egala cu a mea, de viata si materiala, cu cativa ani in plus. Am afirmat la un moment dat ca nu ma intereseaza materialul. Asa este si nu ma contrazic acum, dar am invatat de la viata ca cine n-a reusit sa adune ceva pe langa el, indiferent de conditii, cine nu poate demonstra ceva la un moment dat: material, uman, spiritual, degeaba a trait. Cu el nu poti face pasul inainte, deoarece te trage la fund.
imi doresc un om cald si bun, care sa mai poata respecta si iubi femeia, credincios oamenilor si lui Dumnezeu, caruia sa-i pot darui tot ce mi-a mai ramas bun si curat in mine.
Catinca. Bucuresti

Daca nu este dragoste de la inceput, ea nu o sa vina niciodata

Draga Catinca, drama ta este asemanatoare cu a multor femei din tara noastra. Chiar daca nu ne place trebuie sa recunoastem ca la noi in tara se practica la scara larga casatoria din interes. Chiar daca fetele din Romania se marita ca sa scape de acasa, sa intre in randul lumii sau pentru o situatie materiala mai buna, tot interes se cheama daca nu exista dragoste si daca atunci cand o femeie ia aceasta hotarare isi spune in sinea ei: lasa ca o sa vina si dragostea pe parcurs, greseste. O data cu greutatile vietii in doi apar tot mai multe obstacole, descoperim tot mai multe defecte la partener, care cu timpul se accentueaza. Am citit, candva demult, parerea unui specialist care spunea ca atunci cand iubesti cu adevarat defectele partenerului trec neobservate si dadea niste exemple care la vremea respectiva mi se pareau ridicole: nu te deranjeaza sforaitul persoanei iubite si nici nu-ti dai seama daca ii miroase urat gura. Nici acum nu ma pot pronunta cat adevar este in aceste vorbe, dar pentru ca sunt convinsa ca dragostea si pasiunea sunt strans legate de chimie si atunci asta implica si simtul mirosului, nu vad de ce nu ar fi adevarate.
Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca daca nu este dragoste de la inceput, ea nu o sa vina niciodata si casatoriile de complezenta nu vor aduce fericire niciodata, oricat de mult am vrea sa credem acest lucru.

„Pana acum nu mi-am gasit sufletul pereche”

Am apelat la rubrica dumneavoastra deoarece pana acum nu mi-am gasit sufletul pereche.
Din fire sunt un luptator si de aceea am hotarat ca si asta este o sansa care merita incercata.
Ma numesc Gabi, am 30 de ani, sunt nascut in zodia Racului, am parul saten si ochii caprui. Am un loc de munca stabil si o situatie materiala buna. Mentionez ca am un usor handicap si doresc sa cunosc o fata cu aceasi problema ca a mea, alaturi de care sa-mi intemeiez un camin si o relatie bazata pe sinceritate, dragoste si respect reciproc.
Cine doreste sa ma cunoasca ma poate contacta la numarul de mobil 0726.96.16.96, dupa ora 19.00. Rog si ofer seriozitate.
Cu stima,
Gabi, Bucuresti

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE