Falus sculptat, în lungime de 26,5 centimetri, descoperit în „orașul de aur” de lângă Alba Iulia. „Avea rol în lupta împotriva «Ochiului Rău»”

 2 comentarii
Descoperire oras roman

Un cartier roman spectaculos, alcătuit din clădiri private construite din piatră și cărămidă, un templu, străzi, o mică piață și o curte interioară pavată cu dale de piatră, a fost scos la suprafață, în 2025, în partea de sud a municipiului Alba Iulia, fostă capitală a Daciei romane - Apulum.

Parc arheologic, în pregătire

În această zonă a existat în urmă cu aproape 2.000 de ani orașul roman Colonia Aurelia Apulensis. Materialul arheologic este divers, fiind recuperate numeroase fragmente ceramice, artefacte din bronz, fier și os, precum și monumente din piatră, inclusiv un altar votiv dedicat lui Iupiter Optimus Maximus și altul dedicat „Diis Deabusque Immortalibus” (zeilor nemuritori și zeițelor nemuritoare) de către un speculator al legiunii V Macedonica, Aurelius Aquilinus. 

Toate aceste descoperiri vor face obiectul unui parc arheologic, care va fi realizat în următorii ani. Printre vestigiile rare scoase la suprafață se află și un relief din calcar cu imaginea unică a unui falus, singurul monument de acest gen din Dacia romană.

„La fel ca alte monumente de acest fel, acesta poate fi asociat cu o funcție apotropaică (talisman magic - n. red.), fiind situat în apropierea unei intersecții, loc considerat vulnerabil de către romani”, spune arheologul Radu Ota, coordonatorul echipei care a efectuat cercetările.

Situată în regiunea centrală a provinciei, pe malul drept al râului Mureș, localitatea urbană se afla într-o zonă bogată în zăcăminte de sare și soluri fertile, care asigurau recolte abundente. Acești factori au contribuit la ridicarea acestei așezări la statutul de oraș în timpul domniei lui Marcus Aurelius și, mai târziu, sub Commodus, la statutul de colonie.

O inscripție din timpul domniei lui Trebonianus Gallus și Volusianus, datând din anii 252-253 d.Hr., confirmă importanța orașului pentru dezvoltarea urbană a provinciei: titlul orașului include epitetul Chrysopolis („orașul de aur”).

Analogie cu relieful de la Pompei

„În perioada august-decembrie 2025, în timpul săpăturilor, a fost descoperită o porțiune semnificativă a unui cartier roman, cuprinzând clădiri din piatră și cărămidă, străzi pavate cu gresie și un templu, toate dispuse într-un model în formă de grilă. Rămășițele descoperite datează din ultimele faze de ocupare a orașului, corespunzând secolului al III-lea d.Hr.

Un număr substanțial de structuri sunt dotate cu sisteme de hipocaust, pavaje din tesserae ceramice sau cărămidă, mai multe dintre ele prezentând o stare excelentă de conservare. Alături de aceste structuri arhitecturale, a fost recuperată o cantitate considerabilă de material arheologic, incluzând ceramică de uz cotidian, lămpi de ulei din lut, obiecte din fier, bronz, os și sticlă, monede și monumente din piatră complete sau fragmentare”, afirmă Radu Ota.

Falusul de 26,5 centimetri

Relieful din calcar reprezentând un falus are o lungime de 26,5 centimetri și a fost descoperit la o adâncime de 0,60 de metri, fiind situat deasupra unei străzi romane orientate est-vest, în cadrul unui strat de moloz care se prăbușise peste stradă, format din tegule, cărămizi sparte și pietre fragmentate.

„Descoperirea noastră este unică în Dacia romană în ceea ce privește astfel de reliefuri falice izolate pe blocuri de piatră. Analogii apropiate de acest tip pot fi găsite în Pompei, Carnuntum (Austria de azi - n.red.) - Pannonia Superioară și Augusta Raurica (Elveția de azi - n.red.) - Germania Superioară. Sunt cunoscute trei reliefuri din Ruse - Moesia Inferioară, Thamugadi - Numidia (Algeria, n.red.) și Leptis Magna (Libia, n. red.) - Africa Proconsularis.

Aceste reliefuri de piatră sunt adesea interpretate ca având un rol apotropaic sau magic, uneori în lupta împotriva «Ochiului Rău» - simbolizând răul, ghinionul sau dezastrele - pe baza descoperirilor din Britannia, unde apar pe Zidul lui Hadrian sau în diverse castre romane. Celebra placă de teracotă din Pompei, pe care este inscripționat «Hic habitat felicitas» (Aici locuiește fericirea - n. red), descoperită pe Via delle Terme lângă o brutărie, este interpretată ca având o semnificație legată de prosperitate și bogăție”, completează arheologul.

Monumentul sculptural descoperit în Colonia Aurelia Apulensis este reprezentat pe un bloc de calcar sculptat, care probabil a aparținut unei borduri de stradă sau zonei de colț a unei clădiri.

„A fost dislocat din contextul său inițial și găsit într-un strat de moloz roman rezultat în urma demolării. Se știe că în lumea romană, reliefurile cu imagini falice erau amplasate în zone considerate vulnerabile, unde forțele malefice puteau influența siguranța individuală: la intrările în clădiri, pe poduri, pe străzi și la intersecții.

Acest aspect este deosebit de relevant pentru zona în care a fost găsit monumentul nostru - intersecția a trei străzi - confirmând-o ca un «loc vulnerabil» unde ar fi fost amplasat un astfel de relief falic. Încorporarea acestora în zidurile fortificațiilor de pe Zidul lui Hadrian confirmă și mai mult rolul lor apotropaic”, a mai precizat Radu Ota, care a exclus că relieful marca drumul către un bordel.

„Agentul secret” de la Apulum

O altă descoperire inedită este reprezentată de o inscripție realizată pe un altar votiv dedicat „zeilor nemuritori și zeițelor nemuritoare” de către un personaj important, membru în statul-major al guvernatorului celor trei Dacii, care deținea funcția de speculator. Acesta îndeplinea sarcini importante și diverse în serviciul guvernatorului, având atribuții de spionaj, curierat (inclusiv pentru înmânarea de informații importante împăratului) și chiar de ducere la îndeplinire a pedepselor capitale. De asemenea, speculatorii îl ajutau pe guvernator în chestiuni de poliție militară și justiție, uneori făcând parte chiar din garda imperială.

„Aurelius Aquilinus provenea dintre acei speculatores recrutați din legiunea V Macedonica, staționată în fortificația legionară de la Potaissa. Guvernatorul de rang consular al celor trei Dacii avea sub comanda sa două legiuni (XIII Gemina și V Macedonica) astfel încât în statul său major (officium consularis) era nevoie de un număr de zece speculatores din fiecare legiune. 

Personajul de pe inscripția noastră se adaugă celorlalți unsprezece speculatores atestați în legiunea V Macedonica, în perioada staționării în Dacia. Din punct de vedere cronologic, lipsa prenumelui, precum și numele Aurelius permit datarea acestui altar într-o perioadă post 212 p.Chr. Conform contextului arheologic avem de-a face cu ultimul nivel de locuire, care poate fi încadrat în ultimele două sau trei decenii de existență ale provinciei”, spune coordonatorul cercetărilor arheologice. 

24 de speculatori, atestați în Dacia romană

Altarul votiv a fost descoperit într-una din încăperile unei clădiri de cult (templu), la o adâncime de circa 50 de centimetri, pe o pardoseală din mortar de culoare albă-gri. Monumentul, lucrat din calcar de culoare albă, are baza și coronamentul redate cu profilaturi simple, fără alte elemente de ornamentație. Traducerea inscripției: „Zeilor nemuritori și zeițelor nemuritoare, Aurelius Aquilinus, speculator al legiunii V Macedonica, a pus (altarul)”.

„Inscripția atestă un nou speculator al legiunii V Macedonica (staționată la Potaissa - Turda de azi, n. red.) recrutat din această unitate pentru a face parte din statul-major al guvernatorului celor trei Dacii. Se cunoaște faptul că într-o provincie cu două legiuni, în «officium consularis» erau recrutați câte zece speculatores din fiecare legiune.

La Apulum, în praetorium consularis este atestat un sediu central al speculatorilor, construit prin finanțarea acestora în timpul guvernatorului Mevius Surus în anii 198-199 p.Chr. Acest aspect indică încă o dată importanța acestora în guvernarea provinciei. Acest personaj se adaugă celor 24 de speculatores atestați până acum în Dacia, iar un lucru foarte important este faptul că 23 dintre aceștia sunt descoperiți la Apulum și doar câte unul la Potaissa și la Cioroiul Nou (dintr-o legiune din provincia vecină, Moesia Superior). 

Numărul mare al descoperirilor din centrul urban Apulum reprezintă încă o dovadă a rolului important al acestor speculatores în cadrul statului-major al guvernatorului și în administrarea provinciei”, mai susține arheologul de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

La cercetarea și interpretarea celor două vestigii au mai participat arheologul Cristian Titus Florescu, respectiv Radu Groza și Cosmin Todea (TBL Grup). Rezultatele cercetărilor au fost publicate în revistele științifice „Archaeology of Western Anatolia” a Universității din Izmir (Turcia), respectiv „Cercetări Arheologice” a Muzeului Național de Istorie a României.

Activitatea arheologilor în șantierul din cartierul Partoș al municipiului Alba Iulia va continua și în 2026. Primăria Alba Iulia a renunțat la proiectul de a realiza în această zonă o autobază, care ar fi urmat să deservească noul sistem de transport călători din oraș. Consiliul local a aprobat transferul terenului în suprafață de peste 18.000 de metri pătrați în administrarea Consiliului Județean Alba, care ar urma să amenajeze zona într-un parc arheologic denumit „Colonia Aurelia Apulensis”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    MartynezRazvan 02.05.2026, 11:09

    Imperiul Roman a fost briliant iar in ziua de azi inca rezista inventiile lor…strazi pavate cu roca vulcanica, sistem de drenaj si chiar bucati de marmura discrete care sa straluceasca la lumina lunii practic prima iluminare publica. Apropo la Pompeii toti ghizii de spun ca acel falus reprezinta practic o “reclama” pentru evidențierea caselor de toleranta. In Pompei au decoperit 46 de brutarii si 22 de case de toleranta, toate avand la intrare acest semn de organ masculin

  • Avatar comentarii

    Prepurgel 02.05.2026, 11:38

    Canabe-ul și castrul din timpul lui Traianus-de la Apulum, au fost distruse de invazia iazigilor in 165,dar au fost refacute in timpul lui Marcus Aurelius la 180 și marite in timpul lui Septimius Sever-dupa 195!Castrul de la Apulum cu Legiunea a XIII-a Gemina-avea rolul sa supravegheze exploatarea și transportul aurului din Munții Apuseni!

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!