Takacs Csaba, mentorul lui Kelemen Hunor și unul dintre fondatorii UDMR, a murit strivit de tractor. Reacția lui Kelemen

 2 comentarii

Takacs Csaba, unul dintre cei mai longevivi lideri UDMR și considerat de președintele formațiunii, Kelemen Hunor, drept mentorul său, a murit vineri, 1 mai, la vârsta de 71 de ani, fiind găsit sub un tractor.

Informația privind decesul a fost oferită de ISU Cluj, care a transmis că pompierii din Gherla au intervenit în localitatea Corneni, comuna Aluniş, „unde s-a raportat faptul că un bărbat a fost prins sub un tractor care avea ataşat un utilaj agricol”, iar victima a fostă găsită moartă.

Este vorba despre Takacs Csaba, președinte executiv al UDMR timp de 20 de ani, începând cu 1999.

Născut pe 30 martie 1955, Takacs Csaba a fost unul dintre membrii fondatori ai UDMR. Între 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul României, iar ulterior a devenit mâna dreaptă a fostului președinte UDMR Marko Bela.

La începutul anilor ’90, Takacs Csaba a făcut parte din Comisia parlamentară de audiere a persoanelor de naționalitate română care din 22 decembrie 1989, adică de când a pornit Revoluția, au fost nevoite să-și părăsească locul de muncă și domiciliul din județele Harghita și Covasna.

În ultimii ani, Takacs Csaba a fost președinte al consiliului de administrație al Fundației Communitas a UDMR.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a explicat că decesul a avut loc după un accident și că Takacs Csaba a fost mentorul său.

„Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea descrie așa ceva. Este imposibil ca inima comunității noastre să se oprească. El a fost marele martor al unor vremuri mărețe, un creator de istorie, eternul președinte executiv al UDMR, președintele Fundației Communitas și, mai presus de toate, inima comunității noastre, conștiința Federației noastre. A fost eternul nostru tovarăș de luptă”, a transmis Kelemen Hunor pe Facebook.

„Mulți, foarte mulți oameni știau cine era, dar au fost mult mai mulți cărora le-a ajutat viața în atâtea feluri fără să le știe numele. Personal, îi pot mulțumi mult lui Csaba Takács: a fost mentorul meu, cel mai mare luptător, de la care am putut învăța, cel mai loial priete”, a adăugat Kelemen Hunor.

Și UDMR a transmis un mesaj: „Ca fondator al RMDSZ, ca președinte executiv cu cea mai lungă vechime în funcție, apoi ca președinte al Communitas, și-a dedicat cei mai buni ani ai vieții sale pentru ca maghiarii din Transilvania să aibă o voce, o forță și un viitor. Inima aceasta a bătut de multe ori pentru noi. A bătut în locul nostru când noi eram obosiți. A crezut în noi atunci când noi nu mai credeam atât de mult în noi înșine. A servit chiar și atunci când alții s-ar fi dat la o parte. Csaba Takács a făcut parte dintre cei care știau că a construi o comunitate nu se face într-un singur moment grandios, ci prin mii de decizii mici și anevoioase. A construit o organizație, a legat oameni între ei, a aplanat disputele, a ținut speranța vie. De multe ori a lucrat în tăcere, dar ecoul muncii sale s-a auzit de departe. Era un om care nu-i chema pe oameni în fața sa, ci lângă el”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    MangoJerry 01.05.2026, 23:58

    În Scriptură stă scris: Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Știa bine ce zice Sf Ap Pavel. Cât despre această moarte groaznică, vai de sufletul lui. Să ne rugăm și ptr el...

  • Avatar comentarii

    OanaMiron 02.05.2026, 16:10

    Nu vad sa scrie undeva cum a avut loc aceasta tragedies..Cine se afla la volanul tractorului?!?

ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Ultimele știri
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
15:54
BNR menține dobânda de politică monetară la 6,50% pe an. Ce se întâmplă cu creditele și depozitele românilor
15:54
S-a deschis Maramureș-Transcarpatia: Noul pod peste Tisa conectează România de Ucraina
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește