Război în Ucraina, ziua 615 | Regiunea Sumî, lovită masiv de ruși în ultima zi. Avioanele olandeze F-16 pentru Ucraina vor ajunge în România în două săptămâni

 11 comentarii

În ultimele 24 de ore, rușii au efectuat 16 bombardamente ale teritoriilor de graniță și așezărilor din regiunea Sumî, transmite administrația militară ucraineană. De asemenea, peste noapte, rușii au atacat și regiunile Nikolaev și Poltava. În total, pe front, în ultima zi, au avut loc 36 de bătălii. Luni, 30 octombrie, premierul olandez Mark Rutte a anunțat că primele avioane de luptă F-16 de fabricaţie americană pe care Țările de Jos le donează Ucrainei vor ajunge la centrul de antrenament din România în termen de două săptămâni.

Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 616.

20:4031-10-2023Premierul Ucrainei: UE va trimite un ajutor de 335 de milioane de euro

Ucraina va primi un ajutor de 335 de milioane de euro din partea Comisiei Europene, a anunțat premierul Denis Şmîhal, transmite The Kyiv Independent.

Şmîhal a adăugat că, după ce programul de sprijin pentru "redresare și reforme" va fi semnat de ambele părți, fondurile vor fi alocate pentru "reconstrucția infrastructurii, în special a sectorului energetic, pentru asistență pentru întreprinderi".

Fondurile vor fi alocate, de asemenea, pentru reforme care să combată corupția, să sprijine protecția mediului și digitalizarea.

Reformele interne reprezintă o etapă crucială pe calea Ucrainei către integrarea europeană.

19:3031-10-2023Rusia anunţă că a condamnat la închisoare pe viaţă trei soldaţi ucraineni

Rusia anunţă că trei soldați ucraineni capturați au fost condamnați la închisoare pe viață pentru o serie de infracțiuni, inclusiv crimă și "tratament crud" al civililor, relatează AFP.

Cei trei soldați au fost găsiți vinovați de "tratament crud al civililor", "utilizarea de metode interzise într-un conflict armat" și "crimă și tentativă de crimă", potrivit comitetului de anchetă al Rusiei.

Moscova a condamnat în repetate rânduri soldații ucraineni capturați la pedepse lungi cu închisoarea în cadrul unor procese pe care Kievul nu le recunoaște pe teritoriul pe care Rusia l-a confiscat, mai arată sursa citată.

18:2531-10-2023Oligarhul rus Kuzmichev, reținut în Franța. Reacţia Kremlinului

Magnatul rus Alexey Kuzmichev, fost acţionar al băncii ruseşti Alfa Bank, a fost reţinut în Franţa în legătură cu presupuse fapte de evaziune fiscală și spălare de bani și pentru încălcarea sancțiunilor internaționale, a anunțat marți Parchetul financiar francez, citat de Reuters.

Anchetatorii au făcut percheziții luni la domiciliile din Paris şi din regiunea mediteraneană Var ale lui Kuzmichev, conform cotidianului francez Le Monde.

Kuzmichev era încă în detenție marți, dar nu a fost încă inculpat în acest caz. Philippe Blanchetier, avocatul lui Kuzmichev, a refuzat să comenteze, arată sursa citată.

Rusia va putea să apere drepturile lui Kuzmichev după ce Parisul va furniza informații detaliate despre cazul său, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

17:3031-10-2023Avertismentul secretarului american al apărării: "Pot garanta că, fără sprijinul nostru, Putin va avea succes"

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avertizat că Rusia va avea succes în Ucraina dacă sprijinul SUA pentru Kiev nu va continua, relatează Reuters.

"Pot garanta că, fără sprijinul nostru, Putin va avea succes", a declarat Austin în timpul unei audieri în Senat cu privire la cererea președintelui Joe Biden de 106 miliarde de dolari pentru finanțarea planurilor pentru Ucraina, Israel și securitatea frontierelor americane.

"Dacă le tragem covorul de sub picioare acum, Putin nu va face decât să devină mai puternic și va reuși să facă ceea ce vrea să facă", a adăugat Austin, care a stat alături de secretarul de stat american, Antony Blinken.

Liderul republican din Senat Mitch McConnell a susţinut propunerea Casei Albe de ajutor de 106 miliarde de dolari pentru Israel și Ucraina, spunând că el și președintele se află, în esență, "în același loc" în această chestiune.

16:3031-10-2023Raport ONU: Toți cei 59 de morți în atacul Rusiei de la Hroza erau civili

Un raport al Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) publicat marţi, 31 octombrie, a constatat că toate cele 59 de persoane ucise în atacul cu rachete al Rusiei asupra localităţii Hroza erau civili, notează The Kyiv Independent.

Atacul a avut loc pe 5 octombrie în localitatea Hroza din regiunea Harkov.

Potrivit raportului, există două concluzii posibile - că Rusia "nu a făcut tot ce era posibil pentru a verifica dacă ținta care urma să fie atacată era un obiectiv militar" sau că "a vizat în mod deliberat civili".

Pe 5 octombrie, în Hroza a avut loc o ceremonie funerară pentru reînhumarea unui soldat ucrainean. În jurul orei 13:00, o rachetă (probabil o rachetă balistică Iskander) a lovit cafeneaua în care se adunaseră 63 de persoane pentru prânzul comemorativ. 36 de femei, 22 de bărbați și un băiat de opt ani au fost uciși, iar alți cinci au fost răniți.

15:3031-10-2023Ucraina a primit aproape 2,8 miliarde de dolari în octombrie de la partenerii internaţionali

Bugetul de stat al Ucrainei a primit aproximativ 2,8 miliarde de dolari în octombrie de la partenerii săi internaționali, respectiv SUA și UE, a anunțat Ministerul de Finanțe, relatează The Kyiv Independent.

Suma totală a inclus un grant de 1,15 miliarde de dolari din partea SUA și 1,6 miliarde de dolari ca parte a unui pachet de asistență macrofinanciară din partea UE.

Subvenția din partea SUA a fost al cincilea pachet de acest tip oferit în cadrul programului numit PEACE (Public Expenditures of Administrative Capacity Endurance) în Ucraina, conceput pentru a sprijini cheltuielile sociale și umanitare ale țării. Până în prezent, Ucraina a primit aproape 11 miliarde de dolari sub formă de granturi din partea SUA.

Suma de 1,6 miliarde de dolari din partea UE a fost a noua tranșă dintr-o sumă totală de 18 miliarde de euro pe care Comisia Europeană a promis-o în decembrie 2022. Tranșele au fost distribuite în tranșe pe parcursul anului, ultimul transfer având loc la 22 septembrie.

Ucraina a primit până în prezent aproape 35,5 miliarde de dolari din fonduri externe în 2023.

Cu toate acestea, nevoile Ucrainei, în special în ceea ce privește costul reconstrucției, sunt exponențial mai mari decât suma primită până în prezent, notează sursa citată. Banca Mondială a estimat în decembrie 2022 că reconstrucția Ucrainei ar putea costa peste 630 de miliarde de dolari.

14:3631-10-2023Explozie la cea mai mare uzină de explozibili din Rusia, anunță presa de stat

Explozia a avut loc la uzina de explozibili Ural din Solikamsk, regiunea Perm, nord-vestul Rusiei. a informat Ministerul rus Situațiilor de Urgență, citat de agenția de stat RIA Novosti.

La locul apelului de urgență au fost trimise 11 unități de pompieri (44 de salvatori).

Nu s-au înregistrat morți sau răniți, dar geamurile și ușile fabricii au fost sparte. Incidentul nu a afectat funcționarea întreprinderii, relatează Kommersant.

Uzina Ural din Solikamsk este una dintre cele mai mari fabrici militar-industriale din Federația Rusă, care face parte din corporația de stat Rostec. Produce praf de pușcă, pulbere și încărcături de combustibil solid, inclusiv pentru rachete de aeronave neghidate S-8.

12:3031-10-2023Rușii raportează atacuri ucrainene cu drone în regiunile Belgorod și Briansk

În ultimele 24 de ore, zonele populate din regiunea rusă Belgorod au fost atacate de mai multe drone ucraienene, a declarat guvernatorul Viacheslav Gladkov, citat de Kommersant.

3 clădiri administrative, două clădiri rezidențiale și anexe și rețeaua electrică au fost avariate în timpul bombardamentelor de la Aleinikovo, regiunea Briansk, a informat guvernatorul Alexander Bogomaz.

12:1931-10-20232 morți și 16 răniți, după ce rușii au tras „36 de obuze” în orașul Herson, anunță ucrainenii

Forțele ruse au tras „36 de obuze”, luni, în orașul Herson, sudul Ucrainei, a precizat guvernatorul oblastului Oleksandr Prokudin, citat de Le Monde. Au fost lovite cartiere rezidențiale, clădiri administrative, o companie agroalimentară și o bibliotecă, un om a murit și 16 au fost răniți.

În această dimineață, a avut loc un nou raid rusesc. O mașină a fost incendiată, iar o persoană a fost găsită decedată în interior, a precizat șeful administrației militare regionale, Roman Mrocik, citat de Ukrainska Pravda

La prânz, susțin ucrainenii, a avut loc un nou atac care a vizat centrul orașului. 10 mașini au fost avariate, iar un bărbat de 34 de ani a fost rănit.

2 peroane au fost rănite azi în bombardamentele cu artilerie asupra teritoriior din prima linie din regiunea Nikolaev, în urma căreia două persoane au fost rănite, a anunțat guvernatorul Vitali Kim.

12:0031-10-2023Moscova a făcut din Marea Neagră „un câmp de luptă”, spune Zelenski

Într-un mesaj postat pe X, fostul Twitter, președintele ucrainean a acuzat Rusia că a făcut din Marea Neagră „un câmp de luptă”, „folosind-o în scopuri de agresiune și amenințarea libertății de navigație” .

Zelenski, care a vorbit cu ocazia Zilei Internaționale pentru Protecția Mării Negre, a subliniat „importanța strategică” a zonei, nu doar pentru țările riverane (Rusia, Turcia, Bulgaria, România și Ucraina), „ci și pentru Europa, Orientul Mijlociu și securitatea alimentară globală”.

„Astăzi, trebuie să lucrăm împreună pentru ca Marea Neagră să devină din nou o zonă de pace, comerț și dezvoltare ”, a îndemnat el.

October 31st is International Black Sea Action Day.

The Black Sea has strategic significance not just for its neighboring nations but for Europe, the Middle East, and global food security.

Russia has turned it into a battleground, using it for aggression and threatening freedom… pic.twitter.com/ILzyNeIa3V— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) October 31, 2023 
09:5731-10-2023Rusia și-a mărit contingentul în jurul orașului Bahmut și se pregătește de ofensivă, spune Ucraina

Oficialii de la Kiev au declarat, pentru agenția Reuters, că Rusia a trecut de la apărare la ofensivă în Bahmut, dar că Ucraina este gata să respingă atacurile.

Rusia a capturat orașul în mai, iar Kievul a lansat o contraofensivă în iunie, în încercarea de a recuceri terenuri din sudul și estul țării, inclusiv Bahmut.

Generalul Oleksandr Sirskîi, comandantul forțelor terestre al Ucrainei, a scris, pe canalul său pe Telegram, că „în zona Bahmut, inamicul și-a întărit semnificativ pozițiile și trupele și a trecut de la apărare la acțiuni active”.

Rusia și-a concentrat o mare parte din eforturile sale în ultimele săptămâni pe încercarea de a încercui și captura Avdiivka, un oraș strategic la sud-vest de Bahmut.

09:4-31-10-2023Secretarii de cabinet ai lui Biden, audiați de Senat pentru a argumenta noul ajutor propus pentru Ucraina și Israel

Secretarul Apărării Lloyd Austin și secretarul de stat Antony Blinken vor apărea azi la o audiere în fața Senatului SUA pentru a argumenta cererea de ajutor de urgență pentru 105 miliarde de dolari a președintelul Joe Biden pentru Israel și Ucraina, relatează The Guardian.

Secretarii de cabinet ai lui Joe Biden se vor afla în fața unei audiențe în mare parte amicale din Senat, dar în Camera condusă de republicani, noul președinte Mike Johnson a propus eliminarea ajutorulului pentru Ucraina și redirecționarea acestuia pentru Israel.

07:3431-10-2023Banii de pe apartamentul lui Zelenski, „oferiți nevoilor frontului”

Fondurile din vânzarea apartamentului naționalizat al familiei Zelenski din Livadia (Crimeea), circa 450.000 de euro, vor fi destinate nevoilor frontului și asistenței participanților din Districtul Militar de Nord, a declarat pentru RIA Novosti șeful parlamentului Crimeea, scrie Kommersant.

Apartamentul naționalizat al familiei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski din Ialta, Crimeea, a fost vândut la licitație pentru 44,3 de milioane de ruble (circa 450.000 de euro), a precizat, luni, Ministerul Regional al Proprietății pentru agenția rusă de stat RIA Novosti.

Doar doi participanți au participat la licutație, scrie Life, iar noul proprietar este Olga Lipovețkaia, o femeie de afaceri.

Familia liderului de la Kiev deținea un apartament cu 3 camere (120 mp) în complexul rezidențial Imperator (Livadia), cumpărat în 2013.

Arhiva foto

Procesul de naționalizare al autorităților ruse din Ucraina a început la sfârșitul toamnei anului trecut.

07:4031-10-2023Rușii au lovit regiunea Sumî cu mortare și artilerie

În ultimele 24 de ore, rușii au efectuat 16 bombardamente ale teritoriilor de graniță și așezărilor din regiunea Sumî, transmite administrația militară ucraineană

Au fost înregistrate 103 explozii. Comunitățile Krasnopilsk, Bilopolsk, Putivlsk, Seredino-Budsk și Șaliginsk au fost atacate.

  • În noaptea de 30 spre 31 octombrie, apărarea aeriană din regiunea Hmlenițkîi a respins un atac rusesc cu drone, a precizat Serhii Tiurin, adjunct al administrației locale, pe Facebook.
  • De asemenea, ucrainenii vorbesc despre doborârea unor drone Shahed la Nikolaev.
  • Potrivit canalelor Telegram, a avut loc un raid aerian și la Mirhorod, regiunea Poltava.
07:3431-10-2023Ucrainenii au rezistat asaltului de la Avdiivka, anunță Kievul

Rușii au încercat să ia cu asalt pozițiile ucrainene din est, ca să restabilească poziția pierdută de lângă Klișciivka și să înconjoare Avdiivka, dar nu au reușit, transmite Statul Major de la Kiev, preluat de Ukrainska Pravda. În total, pe front, în ultimele 24 de ore au avut loc 36 de bătălii.

Ieri, aviația ucraineană a efectuat 19 lovituri pe zonele de concentrare a personalului, armelor și echipamentelor militare și încă una asupra complexului de rachete antiaeriene al inamicului.

Apărarea aeriană a distrus 12 UAV-uri de atac, 2 rachete aeriene ghidate și 6 UAV-uri de recunoaștere.

07:3-31-10-2023Oligarh rus, arestat în Franța

Omul de afaceri rus Alexei Kuzmicev 60 de ani, a fost arestat, luni, 30 octombrie, în Franța și plasat în arest preventiv, în cadrul unei anchete privind fraudă fiscală și încălcări ale sancțiunilor internaționale, relatează Le Monde.

60 de poliţişti i-au percheziţionat mai multe case, inclusiv un conac din Paris şi o vilă din Saint-Tropez, sudul Franţei.

Kuzmicev este considerat a fi „un acționar important al conglomeratului Alfa Group, care include Alfa Bank, unul dintre cei mai mari contribuabili din Rusia”, potrivit UE, care l-a plasat pe lista persoanelor vizate de sancțiuni la 15 martie 2022.

El este unul dintre cei mai influenți oligarhi ruși, cu legături bine stabilite cu președintele rus: fiica cea mare a lui Vladimir Putin, Maria, a condus un proiect caritabil, Alfa-Endo, care a fost finanțat de Alfa Bank”, a subliniat UE, într-un document care detaliază lista persoanelor sancționate.

Potrivit Le Monde, „Alexei Kuzmichev se afla deja în Franța când a fost adăugat pe lista de sancțiuni” și „are, de asemenea, legături de familie în această țară”.

Omului de afaceri i-au fost confiscate două dintre iahturile sale, „La Petite Ourse” și „La petite Ourse II”, în martie 2022, ca parte a sancțiunilor impuse de UE după invazia din Ucraina. Cele două ambarcațiuni valorau 4 și, respectiv, 1,2 milioane de euro.

Arestarea unuia dintre iahturi a fost anulată, din cauza unor erori de procedură.

Alexei Kuzmicev a inițiat o procedură pentru a obține eliminarea numelui său de pe lista de sancțiuni. Decizia va fi luată la 15 noiembrie.

Revista Forbes estimează averea oligarhului la aproape 6,5 miliarde de dolari.

07:2031-10-2023Avioanele olandeze F-16 pentru Ucraina vor ajunge în România în două săptămâni

Primele avioane de luptă F-16 de fabricaţie americană pe care Țările de Jos le donează Ucrainei vor ajunge la centrul de antrenament din România în termen de două săptămâni, a anunţat, luni, 30 octombrie, premierul olandez demisionar Mark Rutte.

„Mă aştept ca rachetele Patriot să fie livrate în scurt timp, pentru a ajuta Ucraina în iarna care urmează. Şi aceeaşi viteză este valabilă şi pentru avioanele F-16", a declarat Rutte în timpul unei videoconferinţe cu preşedintele Ucrainei, care a fost postată pe X.

„Primele vor fi expediate la centrul de antrenament din România în următoarele două săptămâni, astfel încât din acea zi să ne pregătim pentru continuarea antrenamentelor", a mai spus el.

The Netherlands will continue to support Ukraine in the face of continued Russian aggression, as much and for as long as necessary. The devastating situation in Israel and Gaza will not divert our attention away from Ukraine. The existential need to push back against Russian… pic.twitter.com/o1CCW3gKQp— Mark Rutte (@MinPres) October 30, 2023 

Ministrul apărării Angel Tîlvăr a semnat, la sfârşitul lunii august, Scrisoarea de intenţie între Ministerul Apărării Naţionale din România, Ministerul Apărării al Regatului Ţărilor de Jos şi Compania Lockheed Martin privind Centrul de pregătire F-16 din România.

În vederea implementării acestui proiect, Forţele Aeriene Regale Olandeze vor contribui prin dislocarea unor aeronave F-16 în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă", facilitând astfel pregătirea efectivă a piloţilor.

07:1031-10-2023Zelenski: Pentru a doua oară în acest an, Rusia a pierdut controlul asupra evenimentelor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a remarcat, luni, 30 octombrie, în discursul video adresat naţiunii, că incidentele de duminică de pe aeroportul din capitala Daghestanului, Mahacikala, luat cu asalt de protestatari care căutau pasageri israelieni, arată, deja pentru a doua oară în acest an, după revolta eşuată a mercenarilor ruşi din iunie, că Moscova a pierdut controlul asupra evenimentelor.

„Şi-au mobilizat toate forţele pentru a încerca să nu piardă ceea ce au cucerit în Ucraina, dar, în acelaşi timp, şi-au poluat teritoriul cu un asemenea nivel de ură şi degradare încât, pentru a doua oară în acest an, Rusia pierde controlul asupra evenimentelor. Fie rebelii mărşăluiesc spre Moscova şi nimeni nu-i opreşte, fie verticala puterii din Daghestan se evaporă şi are loc un adevărat pogrom. Toate acestea sunt semnale că Rusia încă mai poate rezista luptelor şi, uneori, poate creşte presiunea pe linia frontului, dar nu este capabilă să reziste în această confruntare din punct de vedere strategic”, a punctat Zelenski, citat de agenția News.ro.

Din punct de vedere strategic, trebuie să fim cu toţii puternici, trebuie să fim uniţi, trebuie să facem tot posibilul şi imposibilul pentru a supravieţui, pentru a ne recăpăta oamenii şi pentru a dovedi că libertatea este cu siguranţă mai puternică decât ura şi agresiunea.

„Pentru aceasta este nevoie de unitatea noastră, a întregii Europe, a Americii, a întregii lumi libere. Unitatea este cea mai eficientă şi precisă armă cu rază lungă de acţiune”, a adăugat preşedintele ucrainea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    Alex.59 31.10.2023, 10:31

    Să vezi "belea" când vor ajunge F16 alea în Ucraina, or să "fugă mâncând pământul" rușii d-acolo..! ?

  • Avatar comentarii

    DMV75 31.10.2023, 10:44

    Pentru patronul coruptiei din Ucraina, comediantul mediocru Zelenski nu va fi nicio pierdere. Catiga suficient din ce fura. Crede cineva ca a fost in Emirate doar pentru a vorbi cu "presedintele"? A fost o vizita de afaceri prin care banii proveniti din coruptie sunt spalati si investiti. Peste ceva timp cand vor iesi din nou la iveala documente de genul Pandora Papers, se va dovedi ca multe proprietati imobiliare din Dubai sunt pe numele coruptului Zelenski, sotiei sau apropiatilor.

    • Avatar comentarii

      nobositu 31.10.2023, 13:58

      Corect asa zice si propaganda NEONAZISTA ruSSa

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 31.10.2023, 11:41

    Războiul aduce numai moarte și distrugeri și lipsuri materiale și suferințe dar Rusia nu are de gând să facă pace bugetul ptr.armata anul viitor este de război peste o sută de miliarde de Euro își finanțează puternic armata Putin

  • Avatar comentarii

    durban22 31.10.2023, 12:04

    O sa dureze ceva o perioada pana cand instructorii romani o sa termine instructajul complet cu pilotii ucrainieni , lucru de care personal ma cam indoiesc !!.

  • Avatar comentarii

    costin1984 31.10.2023, 12:13

    Dau rușii acum!!! Dar Sumi nu au cucerit mai demult!?

ALTE ȘTIRI
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
19:48
Cum a fost prins un instalator, criminal în serie, după ce o victimă a vorbit cu angajata de la bancă în Polonia
LiveText
07:05
Nicușor Dan anunță al patrulea premier desemnat la ora 21.00, după mai bine de 5 ore de consultări. PSD l-a propus pe Grindeanu, PNL refuză un Guvern PSD, iar AUR și USR vor anticipate
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”