Locurile în care pacea nu mai vine. Patru războaie mari în desfășurare departe de Ucraina, în care au murit doar anul trecut 10.000 de oameni

Cele mai mari conflicte din afara Ucrainei, judecând după numărul de decese din 2021 şi 2022, au loc în Yemen, Myanmar, Afghanistan şi regiunea Tigray din Etiopia.

1. Războiul civil din Myanmar

Conflictul din Myanmar, motivat în principal, etnic a început în 1948, anul în care ţara, pe-atunci numită Burma, şi-a căpătat independenţa faţă de Marea Britanie. Este cel mai de durată război civil de pe Glob.

Persecuţia populaţiei Rohingya, o minoritate etnică de religie musulmană care a trăit secole întregi într-o ţară predominant budistă, a forţat peste 700.000 de oameni să-şi găsească refugiu în Bangladesh (doar în perioada 2017-2021. Grupuri mai mici de refugiaţi Rohingya au primit refugiu în alte ţări vecine: Thailanda (92.000), India (21.000), dar şi Indonezia sau Nepal. 

În februarie 2021, armata a preluat controlul asupra ţării după o lovitură de stat, care a stopat o scurtă perioadă de cvasi-democraţie care începuse în 2011. După lovitura de stat de anul trecut, au urmat proteste masive. Multe grupuri de civili, cunoscute colectiv ca Forţele de Apărare ale Poporului, s-au înarmat şi luptă împotriva armatei. 

Peste 3.846 de oameni au murit în războiul civil din Myanmar în 2022, iar estimările pentru anul trecut merg până la 11.000 de decese (numărul este greu de stabilit cu exactitate din cauza instabilităţii din ţară)

2. Yemen

Războiul din Yemen este, din 2011, unul dintre cele mai mortale conflicte armate care au loc în prezent la nivel global.

Conflictul își are rădăcinile în eșecul unui proces politic care ar fi trebuit să aducă stabilitate în Yemen, în urma unei revolte populare din 2011, care l-a forțat pe președintele autoritar, aflat de multă vreme la cârma ţării, Ali Abdullah Saleh, să predea puterea adjunctului său: Abdrabbuh Mansour Hadi.

În calitate de președinte, Hadi s-a luptat să facă față unei varietăți de probleme, inclusiv atacuri ale jihadiștilor, o mișcare separatistă din sud, loialitatea continuă a personalului de securitate față de Saleh, precum și corupția, șomajul și insecuritatea alimentară, explică BBC.

Mișcarea Houthi – cunoscută oficial ca Ansar Allah (“Partizanii lui Dumnezeu”) – a profitat de vulnerabilităţile noului președinte.

Houthii, care susțin minoritatea musulmană șiită Zaidi din Yemen și au luptat în mai multe rânduri împotriva lui Saleh în deceniul precedent, au preluat controlul asupra nordului provinciei Saada la începutul anului 2014. Apoi, au început să avanseze spre sud.

Dezamăgiți de tranziție, mulți yemeniți obișnuiți – inclusiv suniți – i-au susținut, iar, la sfârșitul lui 2014 și începutul lui 2015, rebelii au preluat treptat capitala, Sanaa.

Alarmate de ascensiunea unui grup despre care credeau că este susținut militar de puterea regională șiită și de Iran, Arabia Saudită și alte opt state arabe predominant sunite au început o campanie aeriană menită să învingă Houthii, să pună capăt influenţei iraniene în Yemen și să restabilească guvernul lui Hadi. Coaliția a primit sprijin logistic și informaţional din partea SUA, Marii Britanii și Franței. 

La început, oficialii din Arabia Saudită credeau că războiul va dura câteva săptămâni, însă au urmat şase ani de impas militar.

Peste 102.110 de oameni sunt refugiaţi în Etiopia şi Somalia. Însă mai bine de 20 de milioane de yemeniţi (două treimi din toată populaţia ţării) depind de asistenţă umanitară pentru a supravieţui, arată datele UNHCR.

Libertatea a stat de vorbă recent cu o fotografă din Yemen, Amira Al-Sharif, care a imortalizat ororile războiului, fotografiile sale fiind publicate în marile ziare ale lumii.

3. Războiul civil din Etiopia – regiunea Tigray 

După un an şi jumătate de conflict militar în Etiopia, a doua cea mai populată ţară a Africii, cu rol esenţial în stabilitatea regională, mii de oameni au murit, peste 2 milioane de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele, iar foametea a cuprins mai multe regiuni din ţară. 

Chiar şi înaintea războiului civil din Etiopia, noul prim-ministru Abiy Ahmed părea montat să dinamiteze puterea T.P.L.F, un grup politic de rebeli transformaţi în guvernanţi. Aceştia dominaseră Etiopia în ultimele trei decenii, explică New York Times. 

Fost ofiţer de informaţii, Abiy făcuse cândva parte din guvernul dominat de T.P.L.F. Însă, după ce şi-a început mandatul în 2018, şi-a propus să golească grupul de puterea şi influenţa sa în Etiopia, ceea ce a înfuriat liderii Tigray, care s-au retras într-o consolidare şi mai mare a forţei lor în regiunea Tigray. Tensiunile au escaladat.

Cine sunt T.P.L.F şi tigrayenii

T.P.L.F. a luat naştere în mijlocul anilor ‘70, drept o mică miliţie a etnicilor tigrayeni. Acest grup etnic fusese vreme îndelungată marginalizat de guvernul central. Scopul iniţial al T.P.L.F a fost să elibereze Etiopia de o dictatură militară marxistă.

Tigrayenii reprezintă doar 6-7% din populaţia Etiopiei, mult mai puţin decât cele două grupuri etnice principale: Oromo şi Amhara, care însumează aproximativ 60% din populaţie. Cu toate acestea, T. P. L. F a devenit forţa rebelă dominantă, ceea ce a dus în cele din urmă la o alianţă care, în 1991, a dat jos guvernul marxist. Alianţa rebelilor s-a transformat în coaliţia de guvernare a Etiopiei, condusă de T.P.L.F. Sub premierul Meles Zenawi, Etiopia a devenit o ţară stabilă într-o regiune turbulentă. A avut o creştere economică semnificativă şi s-a aliat cu SUA, trimiţând trupe în Somalia pentru a lupta cu militanţii islamişti în 2006.

Însă, pe plan intern, guvernul dominat de reprezentanţii Tigray, a dus o represiune sistematică împotriva oponenţilor politice şi a liberei expresii. Tortura devenise un loc comun în centrele guvernamentale de detenţie.

Începutul războiului

În septembrie 2020, tigrayenii l-au sfidat pe Abiy, mergând mai departe cu alegerile parlamentare regionale, pe care acesta le amânase în Etiopia. Două luni mai târziu, forţele T. P. L. F. au atacat o bază militară federală din Tigray, în ceea ce ei au numit un “atac prevenit” împotriva forţelor federale care s-ar fi pregătit să-i atace dintr-o regiune vecină. 

Câteva ore mai târziu, premierul a ordonat o ofensivă militară împotriva liderilor Tigray. Însă promisiunile lui că victoria va fi una rapidă şi fără sânge s-au năruit rapid. T.P.L.F.  şi suporterii lor înarmaţi au fugit în zonele rurale şi montane, atrâgându-l pe Abiy într-un impas. 

Armata etiopiană a suferit o înfrângere majoră în iunie, când a fost forţată să se retragă din Tigray, iar sute de mii din soldaţii lor au fost luaţi prizonieri.

De-a lungul războiului, civilii au suferit cel mai mult, ambele părţi făcându-se vinovate de crime de război. O investigaţie ONU a documentat numeroase încălcări ale drepturilor omului, masacre, epurare etnică şi violenţă sexuală. 

5. Războiul din Siria

Ceea ce a început ca o revoltă paşnică împotriva preşedintelui sirian, în urmă cu 10 ani, s-a transformat în unul dintre cele mai sângeroase războaie civile din istoria modernă.  

Încă dinainte de începerea conflictului, mulţi sirieni se plângeau de rata mare a şomajului, corupţie şi lipsa libertăţilor politice sub preşedintele Bashar al-Assad, urmaşul tatălui său, Hafez, care murise în 2000. 

În martie 2011, demonstraţiile pro-democraţie au izbucnit în sudul oraşului Deraa, inspirate de revoltele din ţările vecine împotriva conducătorilor represivi. Când guvernul sirian a recurs la forţă fatală pentru a suprima revolta, în întreaga ţară au izbucnit proteste prin care se cerea demisia preşedintelui.

Agitaţia s-a extins, iar represiunea s-a intensificat. Susținătorii opoziției s-au înarmat, mai întâi pentru a se apăra și mai târziu pentru a-și elibera teritoriile de forțele de securitate. Assad a promis că va zdrobi ceea ce el numea „terorism susținut de străini”. 

Violenţa a escaladat şi s-a transformat rapid într-un război civil. Au apărut sute de grupări rebele şi nu a durat mult până când conflictul a depăşit bătălia dintre sirienii pro- şi contra- Assad. 

Kurzii din Siria, care la rândul lor vor dreptul la autodeterminare, dar nu s-au luptat cu forţele lui Assad, au adăugat o nouă dimensiune conflictului. 

Printre ţările care s-au implicat de la startul conflictului se numără: Rusia, Iran, Afganistan, Yemen  (de partea lui Assad), Turcia (de partea opoziţiei), în vreme ce SUA, Marea Britanie şi Franţa au oferit iniţial sprijin pentru ceea ce considerau grupuri rebele “moderate”. Aceste ţări au prioritizat apoi asistenţa non-fatală odată ce jihadiştii au devenit forţa dominantă în opoziţia armată, scrie BBC. O coaliţie globală condusă de SUA s-a implicat militar cu atacuri aeriene şi trupe speciale în Siria, începând din 2014, în sprijinul unei alianţe de miliţii arabe şi kurde numită Forţele Democrate Siriene, care încerca să obţină un teritoriu deţinut de militanţii Statului Islamic în nord-est şi să oprească reconstrucţia grupului jihadist. 

Războiul sirian este, în acelaşi timp, o catastrofă din punct de vedere umanitar, determinând cel mai mare număr de refugiaţi pe plan mondial. 

Aproximativ jumătate din cei afectaţi de criza de refugiaţi din Siria sunt copii.

În Siria, clinicile și spitalele, școlile, utilitățile și sistemele de apă și canalizare sunt deteriorate sau distruse. Reperele istorice și piețele odată aglomerate au fost reduse la moloz. Războiul a rupt legăturile sociale și economice care legau vecinii de comunitatea lor.

Alte ţări în război, în lume

Războiul Gaza (palestinian)-Israel, început în urmă cu 15 ani, a continuat şi pe parcursul anului 2021 şi în 2022, provocând alte 500 de decese în această perioadă. 

La nivel global, mai multe ţări sunt în război din cauza insurgenţei teroriste: Algeria, Burkina Faso, Camerun, Chad, Republica Democrată Congo, Irak (unde se adaugă şi conflicte politice), Libia (aici este şi război civil), Mali (şi război civil), Mozambic, Niger, Nigeria, Tanzania, Tunisia. Populaţia din Sudanul de Sud suferă din cauza violenţei etnice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE