Două Femei Te Vor Ajuta Să înțelegi Mai Multe Despre Istoria Romilor în România: Scriitoarea Care A Tradus Biblia în Romani și Doctoranda în Muzică Lăutărească De La Stanford

Libertatea începe astăzi, sub semnătura jurnalistei Paula Erizanu, editorul pe cultură al publicației britanice The Calvert Journal, care de-a lungul timpului a mai scris pentru The Guardian și CNN, o serie de istorii de viață ale câtorva artiste și activiste rome din România. Seria își propune să contribuie la reprezentarea mai nuanțată și mai diversă a persoanelor de etnie romă și la eradicarea prejudecăților și stereotipurilor față de această comunitate.

Ioanida Costache și Luminița Cioabă sunt două dintre vocile care încearcă să aducă la lumină trecutul comunităților rome.

În timp ce Costache e născută în SUA, unde scrie un doctorat despre muzica romă la prestigioasa Universitate Stanford, Cioabă este una dintre cele mai cunoscute scriitoare de etnie romă care au colectat primele mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului împotriva romilor din România.

Ioanida Costache redescoperă muzica lăutărească a familiei

”Știam de la o vârstă fragedă că trebuie să îmi ascund etnia”, spunea Ioanida Costache toamna trecută, într-un discurs la conferința The Power of Storytelling din București.

Două femei te vor ajuta să înțelegi mai multe despre istoria romilor în România: scriitoarea care a tradus Biblia în romani și doctoranda în muzică lăutărească de la Stanford

Recomandări

Cum a fost scos din țară „un Zamolxe de patrimoniu” pentru o mită de 300 de euro. Frăția româno-maghiară a șpăgilor din Vama Nădlac

Născută în Milwaukie, Oregon, în SUA, Costache se simte mai sigură scriind în engleză decât în română.

Părinții săi au emigrat din România în 1985. Dar chiar fiind departe de casă, tatăl ei ducea dorul muzicii lăutărești – acesta se născuse într-o familie cu tradiție în acest sens: nașul tatălui lui a fost binecunoscutul naist Fănică Luca (foto), iar bunicul său cântase la țambal chiar la Expoziția Internațională din New York, în 1939. Regretând pierderea tradiției lăutărești, acesta și-a trimis ambii copii la vioară de la o vârstă fragedă.

”Ironia a fost că eu și fratele meu am învățat să interpretăm Bach și Mozart, nu ne-a apropiat pe noi (sau pe tatăl nostru) de muzica lăutărească”, zice Ioanida.

Totuși, azi, tradiția lăutărească își face din nou loc în familie – Costache învață muzică lăutărească în București de la unul dintre puținii violoniști de tradiție lăutărească veche, Nicu Ciotoi, și speră să aibă mai mult timp pentru vioară după ce își termină teza de doctorat.

În cercetarea ei, pe care o realizează dintr-un apartament din București, Ioanida explorează cântece rome din Holocaust și din comunism, dar și manele. ”Scandalurile din jurul manelelor naturalizează xenofobia, dezgustul și rasismul, deghizate ca argumente estetice ușor voalate”, zice ea.

Recomandări

General român, despre cel mai probabil răspuns al Israelului la atacul Iranului: „Nu vorbim de un război simetric, vorbim de o situație tensionată”

La nivel personal, acest proiect a fost unul de recuperare a lucrurilor pe care am simțit că le-am pierdut atunci când au emigrat părinții mei.
Ioanida Costache:

A aflat de genocidul romilor la 24 de ani

Ioanida a aflat prima dată de genocidul romilor la 24 de ani, când a fost invitată la comemorarea a 70 de ani de la lichidarea lagărelor din Auschwitz.

Am fost șocată că, în pofida faptului că am vizitat muzee ale Holocaustului de la zece ani, nu auzisem niciodată că romii au fost persecutați în baza rasei în Holocaust.
Ioanida Costache:

Tot în 2014, Costache a aflat că romii au fost robi în țările românești timp de cinci secole. Însă discriminarea rasială nu a rămas doar un episod din trecut, ci, din păcate, doar explică originile acesteia în prezent.

”Când am locuit în România pentru prima dată, în 2013-2014, am înțeles pe propria piele ce înseamnă să îți fie adresate insulte rasiste doar pentru faptul că ești rom”, spune aceasta.

În SUA, Ioanida trecea drept latino-americană.

Mesaje rasiste pe rețelele de socializare

În România, Costache primește în mod constant mesaje agresive rasiste pe rețele sociale în care i se spune, de exemplu, că Antonescu ar fi trebuit să îi termine pe toți.

Recomandări

Israelul a decis să riposteze „în forță” împotriva Iranului, dar fără declanșarea unui război regional, anunță presa israeliană. Netanyahu a cerut o listă cu potențiale ținte

Ar putea părea că m-am obișnuit cu un asemenea limbaj, dar inima mea bate la fiecare astfel de mesaj pe care îl primesc.
Ioanida Costache:

”Rasismul e ca un televizor care se aude pe fundal – de la paza care te urmărește în magazinul Zara, la oamenii care își strâng portofelul când un rom urcă în metrou, la anunțurile la apartamente care spun nu acceptăm țigani”, explică ea.

Însă aceste microagresiuni sunt doar vârful icebergului: ”De-a lungul unei vieți, momentele individuale de rasism creează o mare traumă pe care o porți cu tine zi de zi”.

Cum putem pune capăt rasismului sistemic

Dacă alții ar putea fi copleșiți de această agresiune, Ioanida e o luptătoare pentru egalitate. Ca și cercetătoare, ea crede în importanța schimbării discursului public.

Trebuie să încetăm să ne gândim la romi ca la o problemă pe care trebuie s-o rezolvăm – aceasta a fost abordarea naziștilor și soluția lor a fost exterminarea. În loc, trebuie să încercăm să rezolvăm problema societății românești, pentru a pune capăt rasismului sistemic.
Ioanida Costache:

Pentru ca România să devină o țară mai egală și mai justă, cercetătoarea propune o serie de soluții: să includem în curricula școlară învățarea despre Holocaustul împotriva romilor și a robiei rome, să oprim segregarea în școli și violența poliției față de romi (studiată și demonstrată de către ONG-urile CRISS și ERCC), dar și să consolidăm legislația pentru a oferi acces egal la locuințe, servicii de sănătate și la angajare în câmpul muncii.

Dezvoltarea unei conștiințe politice i-a oferit tinerei și sentimentul apartenenței la o comunitate.

Tot în România am învățat pentru prima dată ce înseamnă să aparțin unui grup, am învățat ce e solidaritatea și suroritatea, atunci când am întâlnit alte femei rome, în afară de mama mea, pentru prima dată.
Ioanida Costache:

Luminița Cioabă, scriitoarea romani din Sibiu

Luminița Cioabă este printre puținii romi din România de azi născuți într-o comunitate seminomadă. Una dintre primele sale amintiri este de pe la 4-5 ani: stătea în fața focului de tabără seara, după ce se întorceau adulții de la muncă, și asculta istoriile pe care le spuneau aceștia, multe dintre ele despre deportările din timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Transnistria, pe care o numeau Tărâmurile Morții.

Luminița era fascinată de ce auzea și-și tot ținea mâna sus, apoi o strângea repede la piept, unde ținea o traistă. Când bunică-sa a întrebat-o ce face, copila i-a răspuns, ”Strâng povești!”.

Zeci de ani mai târziu, Cioabă continuă să culeagă istorii. Într-un documentar și în trei cărți, ”Deportarea în Transnistria. Mărturii” (Neo Drom, 2006), ”Lacrimi Rome” (Ro Media, 2006), ”Tragedia romilor deportați în Transnistria 1942-1945” (Polirom, 2009), Cioabă a scris mărturiile romilor deportați.

Tatăl său, faimosul rege al romilor Ion Cioabă, avea șapte ani când a fost deportat și a supraviețuit doar datorită statutului său de fiu al bulibașei.

”Filmul și cărțile despre Holocaust au fost ideea tatălui meu, pe care am încercat s-o duc la bun sfârșit după moartea sa”, spune ea.

Astăzi, Luminița Cioabă conduce o fundație în numele tatălui său și tocmai a terminat un roman, ”Drumul”, inspirat din viața lui, dar și din lupta de emancipare a femeilor rome.

Refuzând să se mărite timpuriu, în pofida presiunii părinților și familiei, Luminița a ales să termine școala și să studieze filologie la facultate. Și-a publicat prima poezie la 17 ani, într-o revistă germană din Sibiu, unde locuiește și în prezent.

În 1994, și-a publicat primul volum de poezie, ”Rădăcina Pământului” – volum bilingv în română și romani, care a fost apoi tradus în engleză de Mircea Ivănescu.

”Când destinul se joacă cu tine/ trântindu-te în mocirla vieții numai/ Îngerii țigani îți întind aripa/ ștergându-ți lacrima în coarda viorii”, a scris Cioabă într-una dintre poeziile sale.

Luminița Cioabă a celebrat cultura romă și în cartea ”Țara pierdută” (Etape, 2002) – o colecție de povești și legende vii și pasionante, culese din sânul comunității de romi căldărari, care explică originea unor tradiții prin mituri, de la păsări măiestre care ar fi oferit comunităților rome darul muzicii, până la povești de dragoste care ar explica importanța unor zile de sărbătoare.

A tradus Biblia în romani

Cu tot atașamentul său față de moștenirea romă, scriitoarea își face griji însă că romii își pierd limba și identitatea, datorită integrării și migrației.

Pentru a-i ajuta să le recupereze, Cioabă tocmai a terminat de tradus Biblia în romani – o premieră pentru limba romani și o misiune care i-a luat trei ani de lucru intens.

”Suntem doar vreo 300 de scriitori romani în lume, pentru că literatura romani a prins forțe abia în anii 1950. Avem mult teren de acoperit”, zice Luminița, zâmbind.

Deși suntem atât de aproape, știm atât de puține unii despre alții. Acest articol face parte dintr-o serie de istorii de viață ale câtorva artiste și activiste rome din România, prin care Libertatea își propune să contribuie la reprezentarea mai nuanțată și mai diversă a persoanelor de etnie romă și la eradicarea prejudecăților și stereotipurilor față de comunitățile rome din România.

Urmărește-ne pe Google News