Macron a încercat să menţină dialogul cu preşedintele rus Vladimir Putin de la invazia în Ucraina, la 24 februarie, notează Reuters.

Poziția şefului statului francez a fost criticată în mod repetat de unii parteneri estici şi baltici din Europa, deoarece ei cred că subminează eforturile de a pune presiune pe Putin să se aşeze la masa negocierilor.

„Nu trebuie să umilim Rusia, astfel încă în ziua în care luptele încetează să putem construi o rampă de ieşire prin mijloace diplomatice”, a declarat Macron într-un interviu pentru ziarele regionale, publicat sâmbătă.

„Sunt convins că Franţei îi revine rolul de a fi o putere de mediere”, a mai spus liderul francez.

Macron a vorbit în mod regulat cu Putin de la declanşarea invaziei ruse, ca parte a eforturilor de a obţine o încetare a focului şi de a începe negocieri credibile între Kiev şi Moscova, amintește Reuters.

De altfel, nu este prima dată când Macron afirmă cu Rusia nu trebuie „umilită”. În luna mai, președintele francez a avertizat față de „umilirea” Moscovei pentru invadarea Ucrainei, dacă și când se ajunge la un acord de pace, potrivit Euronews.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.