Criza politică de la noi și legitimitatea afectivă. Un articol despre neîncrederea românilor în instituții
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La jumătatea lunii august, în prestigioasa revistă Political Communication, a apărut articolul Affective Legitimacy and Digital Populism: Evidence from Romania’s Annulled Presidential Elections („Legitimitatea afectivă și populismul digital: dovezi din contextul anulării alegerilor prezidențiale din România”). Scris de doi universitari români, Antonio Amuza și Vasile Dîncu, ambii de la Universitatea din București, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, respectiv Facultatea de Sociologie, articolul analizează modul în care cetățenii români au perceput legitimitatea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) de a anula primul tur al alegerilor din 2024. Hotărârea de atunci revine mereu în spațiul public în diverse ocazii.
Nu mai devreme de zilele trecute, odată cu „amendamentul Fritz”, au apărut reacții vehemente împotriva deciziilor Curții, chiar și de la cei care în trecut, în 2024, au aplaudat anularea alegerilor prezidențiale și vociferează acum împotriva „brutalului abuz de putere” al CCR.
În articolul supus atenției se face o distincție importantă între legalitate și legitimitate, în sensul în care o decizie poate fi fundamentată juridic, dar poate fi respinsă de cetățeni dacă este percepută ca una nedreaptă.
Autorii folosesc o metodologie mixtă: (1) un sondaj realizat de IRES în perioada 17-20 decembrie 2024, la aproximativ două săptămâni după decizia CCR - sunt analizate percepția asupra legitimității deciziei, utilizarea politică a TikTok, neîncrederea în politicieni, încrederea în jurnaliști, emoțiile, educația și caracteristici sociodemografice; (2) analiza a 3.923 de titluri de știri despre „alegerile anulate”, publicate între decembrie 2024 și august 2025, pentru a observa evoluția cadrului mediatic.
Pentru o deschidere către publicul larg, am stat de vorbă cu Antonio Amuza, căruia i-am adresat câteva întrebări.
- În primul rând felicitări pentru articol. A publica în Political Communication este cu adevărat o performanță care merită apreciată la adevărata ei valoare. Pornind de la articol, puteți explica într-un limbaj simplu care sunt principalele concluzii? Ce este nou? Ce nu știam înainte și știm acum, odată cu acest articol?
- Este o bucurie să discutăm rezultatele unei cercetări care a avut nevoie de aproape doi ani pentru a ajunge la forma aceasta, atât datorită rigorilor jurnalului și recomandărilor evaluatorilor, cât și pretenției noastre de a nu veni cu încă un articol despre populism într-o literatură deja foarte bogată.
Ideea de legitimitate afectivă de la care pornim este, de fapt, destul de simplă: în politică, nu este suficient ca o decizie să fie legală sau corectă procedural. Oamenii trebuie să o și perceapă ca fiind legitimă. În cazul anulării alegerilor, aproape două treimi dintre respondenți considerau decizia CCR ilegitimă. Dar mai interesant este de ce. Vârsta, educația, genul sau mediul de rezidență contează mult mai puțin decât emoțiile negative, neîncrederea politică și identificarea anti-establishment. Cu alte cuvinte, oamenii nu evaluează o asemenea decizie citind Constituția, ci prin ceea ce simt, prin experiențele lor anterioare și prin încrederea pe care o au deja în instituții și în cei care le explică realitatea.
De aici vine și o concluzie care depășește cazul alegerilor din 2024. Există astăzi o tentație, inclusiv din partea statului, dar și a altor actori care revendică autoritate (experți, presă, platforme), de a răspunde dezinformării spunând, în esență: realitatea este una, iar noi vă spunem care este aceasta. Sigur că adevărul contează, că fake news-ul trebuie combătut și că avem nevoie de surse credibile. Cercetarea noastră arată chiar că încrederea în jurnaliști este asociată cu o probabilitate mai mică de delegitimare. Problema apare însă atunci când combaterea falsului se transformă în pretenția de a deține monopolul asupra adevărului. Într-un climat de neîncredere, simplul mesaj „credeți-ne pe noi, pentru că noi suntem autoritatea” poate produce exact efectul opus. Cei care se simt deja excluși sau suspicioși vor vedea asemenea instanțe tot mai degrabă ca pe niște arbitri orwellieni ai realității decât ca pe surse legitime de autoritate.
Cred că aceasta este una dintre lecțiile importante ale articolului: adevărul are nevoie nu doar de autoritate, ci și de încredere pentru a putea funcționa public. Iar încrederea nu poate fi impusă prin decret. În politica actuală, nu este suficient să ai dreptate procedural sau chiar factual; trebuie să înțelegi și de ce o parte a publicului nu mai este dispusă să creadă că ai dreptate.
- Ce înseamnă „legitimitatea afectivă”?
- Pentru mine, aceasta este o preocupare mai veche. Am început prin a studia autenticitatea politică la nivel doctoral și felul în care ajungem să percepem un actor drept autentic, deși politica presupune inevitabil construcție, strategie și performing. De acolo, întrebarea s-a extins firesc spre încredere, populism și, în cele din urmă, spre legitimitate. „Legitimitatea afectivă” încearcă să dea un fir comun unor teme de cercetare foarte bogate, dar care au fost adesea discutate separat. Este despre populism și despre motivele pentru care acesta continuă să funcționeze în democrații, în ciuda speranței că educația, accesul la informație sau consolidarea instituțiilor îl vor face să dispară. Este și o explicație sociologică despre felul în care construim împreună realitatea și despre rolul emoțiilor, identității și apartenenței în acest proces.
În esență, ideea este că autoritatea formală nu produce automat legitimitate. O instituție poate avea dreptate juridic, un expert poate avea dreptate factual, un jurnalist poate prezenta informația corect și totuși oamenii pot să nu îi creadă. Între „este adevărat” și „eu accept că este adevărat” există un întreg proces social și afectiv.
- Cât de mult surprinde sondajul momentul de criză și cât de mult reflectă atitudini preexistente?
- Cred că surprinde criza, dar criza mai degrabă activează decât creează aceste atitudini. Sondajele IRES, care trec constant proba realității, arată de multă vreme dezamăgirea față de establishment, neîncrederea în politicieni și percepția unei prese părtinitoare. Cei care descoperă astăzi dramatic prăbușirea încrederii sau nostalgia după comunism s-au apucat, poate, ceva mai recent de sondaje. Polarizarea pe care o vedem astăzi aproape în orice (ajungem să avem tabere până și la unt versus margarină) avea deja un teren fertil. Crizele activează aceste tabere, iar ulterior le pot și întreține.
- A fost decizia CCR corectă?
- Mai interesant pentru mine este faptul că foarte mulți oameni nu au simțit că decizia le-a fost explicată și că le aparține, într-un fel, ca și cetățeni ai aceleiași democrații. Cred că aici apare o problemă mai largă de leadership. Trăim într-un spațiu public foarte birocratizat, anost, cu o comunicare instituțională care seamănă uneori cu informarea dintr-o sală de așteptare sau cu cea de pe peron. Într-un asemenea context, oamenii caută firesc figuri capabile să livreze emoție, sens și să însuflețească viața colectivă.
De aceea cred că trebuie să luăm în serios și nevoia de apartenență pe care asemenea lideri o reactivează. Pentru unii se exprimă suveranist, pentru alții este pur și simplu prelungirea unei nevoi personale de a conta în colectiv, de a aparține din nou unui „noi”. Suntem, ca să o parafrazez pe Noreena Hertz, o societate tot mai singură. Iar dacă politica democratică nu mai reușește să producă apartenență și sens, nu ar trebui să ne surprindă că oamenii le caută în altă parte ori că se retrag complet (vezi absenteismul de la vot).
- Cum distingem între o reacție afectivă și una rațională, argumentată?
- Nu aș opune afectul raționalului. Suntem obișnuiți să privim lumea dihotomic, iar distincția dintre gândirea rapidă și gândirea lentă, foarte bine prezentată de Kahneman, este extrem de utilă pentru o anumită disecție psihologică. Pentru sociolog însă, lumea aceasta de laborator există doar acolo, în laborator. În viața socială intră simultan atât de multe variabile: experiențe, identități, apartenențe, încredere, educație, familie, grupuri, media, algoritmi, încât este foarte greu să spui: aici se termină rațiunea și începe afectul. Noi nu doar gândim și apoi simțim sau invers; interpretăm lumea socială cu toate acestea deodată. Tocmai de aceea, pentru mine, întrebarea interesantă nu este dacă o reacție este rațională sau afectivă, ci cum ajunge o anumită interpretare a realității să ni se pară atât de firească încât o numim rațională și dezvoltăm pretenția să fie răspunsul universal. Unde și de ce dispare punerea la îndoială?
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
GoguBengu 29.08.2026, 13:37
Colegul tau Amuza si Dancu sunt securici notorii. Tocmai pe ei te-ai gasit sa-i aduci in prim plan cand deplangi lipsa de incredre in institutii? Si ce daca au publicat in nush ce jurnal prin strainatate. Aia nu stiu insa pe aici se stie foarte bine. E ca si cum l-ai pune pe lup s-o pazeasca pe bunica in Scufita Rosie. Vezi ca te faci de rahat
Prepurgel 31.08.2026, 16:45
Deh daca nu te-au intrebat pe tine?Sa-i „torni” și p-aia!