Există democrație în presa românească? L-aș numi consens „dă dreapta” presărat cu „mori, marxistule!”

Axiomă: ca să ai democrație, trebuie să ai voci care să reprezinte cât mai mulți din societatea din care te tragi. La noi, toate istericalele, luptele, se duc în deplin consens. Tai măsuri sociale? Ne indignăm cu gura plină de merdenele și uităm repede. În presa de mare audiență, vocile de stânga nu se aud, nu sunt invitate, nu sunt încurajate. Și nu pentru că n-ar exista. Dar ele sunt „periculoase”, cum a învățat și ministra Țoiu de la Marco Rubio. Sau sunt „marxist-teroriste” cum mă denunța Moise Guran săptămânile trecute. Eu zic să le trimită patronilor Ringier direct un denunț privat într-un e-mail, cum că cresc teroriști marxiști la sân, ce rost are să mai ocupe spațiul public cu mizeriile de acest tip?

Îl știți pe Pahonțu, șeful de 20 de ani de la Protecție și Pază, cel care stă la masă cu Nicușor Dan și discută crize politice? De decenii ani e acolo. Neales democratic. Cu un trecut dubios, culmea, inclusiv din zona represiv-criminală de la decembrie 89. Tot așa sunt unele fețe supermediatizate pe la televizor. Unii își merită expunerea pentru diverse talente. Alții însă, deși sunt ciuma audiențelor, sunt acolo, mereu în față, cu mereu aceleași idei. Ăștia-s „pahonții” presei, ei au mereu o agendă simplă de apărat, două trei idei cu care spală creiere de decenii.

Mulți cred în conspirații, dar nu o văd pe cea mai mare. Aceea că lumea, deși se schimbă, are o constantă, e compusă din cei care-și vând munca într-un fel sau altul și din aceia care extrag beneficii din asta. Bogățiile s-au tot concentrat și pe la noi, asta a însemnat dezvoltarea unei presiuni uriașe pentru protejarea afacerilor în detrimentul interesului comun. Stânga e interes comun, dreapta, e interes individualist. De aceea, când îl auzi pe unul că nu există stânga-dreapta, ar trebui să știi că e dreapta, că lucrează pentru conservarea acestei situații din ce în ce mai greu suportabile pentru amărășteni sau pentru „mijloc”.

Stânga are multe forme, unele polemice unele cu altele, dar, în principiu, ar trebui să apere redistribuirea, adică să iei de unde e și să dai unde nu e, pentru că doar așa poți obține o societate cât de cât armonioasă. La noi, ideea e una singură, cu forme bolojeniste, useriste, auriste: să se ia de unde nu e și să se susțină ceea ce e deja.

Dreapta, și ea cu mii de nuanțe, crede că dacă încurajezi o falangă zdravănă de capitaliști, atunci faci bani și pentru restul, au și ăia din ce trăi. Și după criterii capitaliste, ar trebui să avem un echilibru minimal între cele două direcții. Însă, în România, apare una dintre cele mai grave forme de dezechilibru. În presa mainstream, abordările de stânga, sociale, economice sau culturale, sunt infinit minoritare, taxate mereu cu denunțuri, urlete de „terorism marxist” și alte parascovenii.

Cum spunea Alex Cistelecan, într-o țară cu nevoi de stânga, am ajuns să căutăm mereu soluții și mai la dreapta. E o deraiere tipică pentru multe țări de semiperiferie. Și uite așa, în prim-plan politic, avem partide de toate felurile de dreapta și nicio grupare care să reprezinte angajații și categoriile cu cele mai elementare nevoi sociale.

PSD e la stânga unui uriaș bloc de dreapta. Încă mai are unele nuanțe normale social-democrate, cel mai mare succes al său fiind impunerea unui salariu minim, contestat și ăla la greu. Dar PSD a luat și măsuri care au zăpăcit angajații sau care au slăbit serviciile publice. E de ajuns să te uiți la un Rogobete care vrea să privatizeze bucăți de sănătate mai ceva decât alde USR și PNL la un loc. Deci PSD mai e de stânga doar pentru că ăilalți au ajuns niște turbați prea la dreapta.

La dreapta, avem în primul rând urlete antisistem. Toți pretind că luptă cu o hidră comunisto-pesedistă, în timp ce ei dețin puterea și când nu o dețin, în sensul că toți fac același lucru: austeritate, tăieri de taxe pentru cei puternici, sporiri de taxe pentru cei de jos. PNL e liberal-conservator, acum cu nuanțe bolojeniste, adică un monetarism provincial agresiv.

USR e liberal-libertarian. Adică vrea să privatizeze tot că dup-aia om vedea noi: paradoxul cu ei e că sunt neoliberali care cred numai în piața privată în timp ce au spart sugând la fonduri publice – proiecte europene (vezi alde Ghinea & Pâslaru & Barna). AUR e ultraconservator-libertarian. Ăștia vor ii și ițari, dar tot pe fondul tăierii serviciilor publice, sunt obsedați să ia banii din sănătate, educație și să-i transfere către crescători de viezuri. UDMR e un PNL-PSD cu nuanțe de AUR, atunci când vine vreun Viktor Orban la putere în Ungaria.

Din când în când se mai încing și hore fasciste pe la marginea scenei politice – cultul dreptei interbelice cu metastazele sale fasciste e la mare cinste. Vezi tot tontoroiul de acum câteva zile când încă mai apăreau unii să ne explice că 23 august a fost o zi tristă, că „am pierdut”. Ce am pierdut? Alianța cu naziștii?

Așadar, scena politică e clară, și cel mai mare secret al României se vede cu ochiul liber: avem de ales numai între dreapta și dreapta, plus un partid mai mult conservator decât social-democrat. Ei bine, în presă lucrurile stau și mai rău.

Mă uit cu amuzament la serviciile de presă publică. Văd acolo zeci-sute de figuri de ziariști de dreapta, care au susținut mereu tăieri din fonduri publice, și pe vremea lui Băsescu, și a lui Iohannis. Sunt acei ziariști care au repetat până la greață că „bugetarii fură”, că ești comunist dacă ceri taxarea bogăției. Iată-i pe toți la căldurică pe la TVR, SRR etc. Nu mă mai obosesc cu liste, se știu ei. Măcar acolo ar trebui literă de lege să acoperi știrile cu perspective diverse.

În presa economică e dezastru, mai toți sunt libertarieni, nici măcar liberali. Zici că i-a închis Mugur Isărescu într-un team building de 30 de ani și nu le-a mai dat drumul. Ei cred că economia se face într-un singur fel: facilități pentru capital, dat cu bâta în capul angajatului. Au scăpat doar ziariștii care au mai avut și creier, și care au văzut totuși că până și în Financial Times poți citi perspective economice care la noi ar fi amendate cu etichetele de „comunism”.

PRO TV – orice perspectivă e de dreapta, liberală sau libertariană. Digi24 e împărțit între libertarieni cu fețele de serviciu, comentatori care pot spune același lucru și de 100 de ori la rând, lucru pe care ChatGPT încă nu poate să-l facă: mă refer la alde Prelipceanu, Ion M. Ioniță, Sorin Ioniță etc. Andrei Caramitru, pe care se bat mai mulți acum, e aripa iresponsabilă-Milei a libertarianismului, e din ăla care crede că nu doar trebuie privatizat tot, dar mai trebuie și o pedeapsă bună pentru ăia care au zis măcar „pâs!”.

Realitatea TV. Ultraconservatoare din interes, televiziune care și-a luat partea leului din ascensiunea ultraconservatorismului și extremismului de dreapta, dar care, mai nou, e în relații reci cu gurul Georgescu pentru că respectivul nu produce câți bani ar vrea familia Păcuraru. RTV e proiectul eșuat de naționalism prezidat de afacerismul sereist. Ghiță. Ghiță a fost vizionar. Dar n-a avut flerul să-și găsească un Georgescu. Episodul în care l-a plătit pe Ponta să joace un Georgescu a fost unul memorabil prin penibil.

B1TV. Ceva între liberali și userism. Antena 3, conservatorism ceva mai soft, presărat cu o social-democrație edulcorată. Gâdea dansează ce melodie îi pui. Sunt trumpiști când e nevoie, sunt militariști feroce ca Radu Tudor. O singură mențiune: Mircea Badea e chiar un fenomen pozitiv al presei românești,  nu doar prin longevitate, ci printr-o linie critică îndrăzneață. Voi admira mereu curajul de a nu fi pe linie cu șeful, orice șef. Ideologic, el e un liberal, cu pete de conservatorism, însă e un ins capabil să se desprindă de liniile generale de vrăjeală propagandistică din jur.

TVR. Singura voce mai spre stânga care se aude e Dragoș Pătraru, dar omul e brand în sine, asociat deocamdată fericit cu postul public. Pătraru e ceea ce ar fi trebuit să se numească social-democrație în media. E o excepție.

Recorder. Abordările sunt de dreapta și atunci când au anchete extraordinare, toate urmează lista de obsesii neoliberale, fie ele useriste sau nu. Calitatea investigațiilor e bună, fundalul ideologic e clar. Recorder satisface centrismul unei clase de mijloc cu bani sau cu aspirații. Rolul public e pozitiv prin anchetele produse. Cu o excepție foarte importantă: Mihai Radu, tip situat clar la stânga pe care-l ajută talentul să supraviețuiască într-un ocean de dreapta.

La Hotnews, spiritul liberal domină, un liberalism însă incluziv, nu intolerant. Repet, mă refer la ideologii, nu la partide. Divizia Snoop contrabalansează prin investigații în zone de care presa tradițională se apropie mai greu și care atrage și un public stângist educat: exportul de arme în Israel, abuzul sexual al unor personalități media etc. Sunt subiecte incomode cu un rol public enorm.

Din galeria personalităților „dă dreapta” sunt și Moise Guran, și Petreanu, și Papahagi, și Liiceanu & Pleșu (plus discipoli precum Mihail Neamțu). Ei sunt doar aparent diferiți. De fapt, au neînțelegeri de nuanță, nu de fundament: acela că marele capital e sfânt, iar drepturile sociale sunt mofturi. Îi mai unește și ușurința cu care virează din experți și jurnaliști independenți în lobby politic pe față. Ei sunt mereu de „partea bună”. Democratic, ce să zic.

Tucă, Cristoiu s-au dus într-o zonă „anti” pentru că au nas antreprenorial, ei știu unde e publicul nesatisfăcut. Cumva similar, dar cu un alt public, lucrează și C.T.Popescu. Și publicul ultraconservator alimentat de Tucă de rit nou, și publicul ultraliberal alimentat de CTP e caracterizat de o violență sporită a mesajului, nu mai au chef de discuții, ei vor să radă ceva, tot timpul. La Tucă, Turcescu predomină acum ultraconservatorismul, și e un soi de pensie mediatică pe care și-au găsit-o după ani de strâns averi din presă. Cristoiu va avea mereu flerul de a enerva și mai ales de a sugera că „e ceva în spate”; marele lui merit e că nu a fost niciodată afacerist, el a călărit gustul pentru conspirație înainte să o privatizeze alde Google și Elon Musk.

Putem continua mult așa, dar povestea e mereu aceeași, un discurs care să critice capitalul, complexul militar-industrial, hegemonii geopolitice dinspre SUA sau UE, din astea vom găsi foarte rar. „Sistemul” e liberal și/sau libertarian, din ce în ce mai orientat către control de masă și extragerea banului public pentru mega-business. „Antisistemul” de succes azi e „trumpism”. Adică tot o ideologie care cumva e la putere deja și se lamentează că nu e singura la putere. Nici nu e de mirare că a ajuns lumea atât de paranoic conspiraționistă – o iei razna când vezi câta cohorta e plătită să fie mereu de acord cu tot, cu măsuri economice antisociale, cu pro-militarismul; vorba aia, ăștia-s mai putiniști decât Putin, în timp ce pretind că luptă cu Putin.

La Libertatea, sigur, rămâne să judecați dumneavoastră dacă avem varietate. Eu zic că suntem mult peste medie, ca diversitate ideologică.

Am vrut să atrag atenția că o pleiadă de jurnaliști, analiști, experți care emit opinii conduc în presa de mare audiență cu o pondere uriașă dinspre dreapta, liberală, conservatoare, neoconservatoare sau de extremă dreapta. Fix ăștia au o singură grijă, să nu se mai audă absolut nimeni care să le denunțe conformismul agresiv. Toți dansează când se mai taie un drept public și comun nouă tuturor, toți visează la România cu două viteze, una cu cetățeni europeniști sau americaniști, după caz, cealaltă, O Românie a cărnii de tun – la figurat, deocamdată.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE