„Doua sondaje realizate in acelasi timp, de CNN/ Time si de Newsweek, au rezultate complet opuse la intrebarea cine ar castiga alegerile prezidentiale din SUA. Potrivit sondajului CNN, intr-o confruntare cu republicanul George W. Bush, democratul John Kerry ar beneficia de sustinerea a 48% din electori, in timp ce Bush ar obtine 50%. Potrivit sondajului Newsweek, Bush ar pierde, cu 45% din voturi, in timp ce Kerry ar obtine 50%”. Iata ca nu e Romania campioana originalitatii la acest capitol.
Peste tot in lume, sondajele de opinie sunt folosite, mai ales in preajma alegerilor, ca instrumente de manipulare a opiniei publice. Sigur ca eficienta acestei metode e discutabila; alegatorul nu voteaza dupa cifrele din sondaje. E adevarat insa ca o dorinta electorala ascunsa a celui care comanda sondajul, neconforma cu realitatea, dar repetata obsesiv, poate avea efectul picaturii chinezesti. Astfel a fost impusa pe agenda publica Lia Roberts, trebuie sa recunosc nu fara un oarecare profesionalism.
Manuitorii de constiinte ar trebui insa sa tina seama ca masura e mama succesului, ca in orice alt do-meniu. Manipularea fara masura, desantata, poate avea un efect invers. Mai ales in Romania, unde populatia, cand vede un sondaj in ziar, intoarce grabnic foaia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.