Percheziții DNA la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Reacția șefului ONJN

Comentează
Sediul DNA

Procurorii DNA au făcut miercuri dimineață, 29 iulie, percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) din București, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.

UPDATE ora 11.36: Președintele ONJN, Vlad Soare, a confirmat informația: „E un pas important si necesar pentru a avea o instituție credibilă. Pentru mine, prioritară este integritatea instituției. ONJN trebuie să funcționeze cu toleranță zero față de faptele de corupție, motiv pentru care în ultimele luni au fost demarate o serie de anchete pe care le-am comunicat public, anchete ce au fost realizate cu sprijinul compartimentului de control intern si care au dus la sesizarea organelor de urmărire penală”.

Și a continuat: „Dacă pe parcursul derulării acestora au exista persoane sau funcționari publici care au încercat să le stopeze sau care nu și-au îndeplinit atribuțiile corespunzător, responsabilitatea va fi stabilită de organele competente”.

Șeful ONJN a explicat că ancheta DNA vizează 4 funcționari din direcțiile control și autorizări, dar a precizat că nu are voie să ofere detalii din dosar fiindcă este o anchetă în desfășurare. „Vă asigur că ONJN cooperează cu organele de urmărire penală și va oferi tot sprijinul necesar pentru aflarea adevărului. Ceea ce pot însă să comunic este faptul că am demarat un proces de reorganizare instituțională, având ca fundament criteriul de integritate, iar aceasta acțiune nu face decât să îmi confirme că suntem pe drumul corect”, a conchis Vlad Soare.

Vlad-Cristian Soare a fost numit în aprilie 2025 președinte cu rang de secretar de stat al Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, instituție aflată în subordinea Guvernului României.

Știrea inițială, ora 10.32 | Procurorii DNA au efectuat percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, potrivit surselor Libertatea.

Anchetatorii au deschis un nou dosar, separat de cel în care fosta șefă a ONJN, Odeta Nestor, a fost plasată în arest la domiciliu, potrivit informațiilor Libertatea. Reamintim că măsura arestării preventive a Odetei Nestor, stabilită de Tribunalul București pe 17 iunie, a fost anulată de Curtea de Apel București pe 29 iunie.

Deocamdată nu sunt cunoscute detalii despre acest nou dosar care implică presupuse fapte de mită, dar urmează audieri la sediul DNA.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este autoritatea înființată în 2013 cu rolul de a reglementa, supraveghea și controla activitățile din domeniul jocurilor de noroc. Scopul este diminuarea evaziunii fiscale în acest sector și creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat. ONJN este în subordinea Guvernului României, potrivit site-ului instituției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!