Cuprins:
S-a târât cu o targă pe gheață, pentru a ajuta la salvarea fetiței căzută în lac
Bărbatul, de meserie economist, a explicat în detaliu cum a decurs intervenția sa. Mădălin a verificat grosimea gheții, apoi s-a urcat pe o targă și s-a târât pe gheață, până la fetiță și la cetățeanul indian.
„Am fost în parc, pur și simplu mă plimbam. Nu știam ce s-a întâmplat, am auzit sirenele și în momentul respectiv m-am dus către lac. Am văzut că se intervenea. (…) Cei doi, cetățeaul indian și fata, se aflau încă în apă. Le aruncaseră o frânghie, dar nu reușeau să se agațe de ea. În momentul respectiv am văzut o targă de plastic, care putea să plutească și atunci m-am gândit că e posibil să ajung, pe acea targă, lângă ei”, a precizat Mădălin Popescu.
Bărbatul a povestit cum a decurs salvarea
A luat targa și s-a târât către cele două persoane aflate în apă. „M-am întins pe targa aceea, care era legată cu o frânghie de cei de la pompieri, și m-am împins cu mâinile și cu vârfurile picioarelor și am reușit să ajung aproape de fată. Când am ajuns lângă ei și m-am întins să iau fata s-a rupt gheața și în momentul respectiv am ajuns și eu în apă împreună cu ceilalți. Am continuat să mă țin de targă, cei doi s-au prins de mine și i-am ținut. Salvatorii au început să tragă de targă”, a adăugat el.
S-a tras foarte puternic și pentru că el era „trei sferturi în apă” i-a scăpat targa din mână.
„M-am ținut de gheață, m-am întins către cea de-a doua frânghie care rămăsese acolo. Începuseră să tragă iarăși de frânghia respectiv și îmi scăpa. Am strigat la ei să nu mai tragă că nu pot să ne scoată. (…) Mi-am înfășurat frânghia în jurul mâinii și în momentul respectiv pur și simplu m-am ținut de gheață. Ei se țineau de gâtul meu”, a mai povestit craioveanul.
Cetățeanul indian s-a prins de gâtul lui Mădălin Popescu, pentru a-i fi mai ușor să se țină la suprafața apei, împreună cu fetița pe care o ținea în brațe.
„Au ajuns cu barca. Am așteptat să vină cei de la pompieri. (…) Le-am făcut semn să vină prin lateral, altfel ne spărgeau gheața și în momentul respectiv noi cădeam. Când s-au apropiat am reușit să mă țin de barcă. Ne-au tras. Au tras fata pe deasupra, apoi pe cetățeanu indian”, a mai povestit el.
A ajutat la salvarea fetiței, dar rămâne modest
Mădălin Popescu spune că cetățeanul indian a fost „hotărâtor” în salvarea micuței.
„Indianul a fost hotărâtor. Din câte am aflat ulterior, el intrase cu 10-15 minute înaintea mea. Dacă el nu ar fi ținut-o în brațe până să vin eu și până să vină ceilalți, nu știu ce s-ar fi întâmplat. (…) Mare merit eu nu am pentru că am stat decât cinci minute. El în schimb, cu fata, a stat mult mai mult”, a spus, cu modestie, Mădălin.
„Tatăl nu trebuie blamat, a făcut tot ce îi stătea în putință să ajungă la fată”
Bărbatul a descris și momentul în care fetița a plecat de lângă tatăl său, așa cum i-a fost povestit de către părintele micuței.
„Pur și simplu s-a ridicat după sanie și a fugit către apă, tatăl a alergat imediat după ea, a ajuns la un metru în spatele ei, iar în momentul în care ea a pus piciorul pe gheață a început gheața să se rupă. Fata a fugit în continuare, pe ea a ținut-o gheața, ea fiind ușoară. El nu a mai putut să ajungă, a sărit în apă, a încercat să spargă un metru, restul era foarte groasă și ulterior nu a putut să urce peste gheață. (…) Tatăl nu trebuie blamat, a făcut tot ce îi stătea în putință să ajungă la fată și să meargă mai departe”, mai spune salvatorul.
Salvarea – un efort comun în care curajul a vorbit în mai multe limbi
Și Vipan Kumar, migrantul indian care a salvat viața fetiței de doar cinci ani, a povestit cum a ajuns să sară în apa rece a lacului fără să stea pe gânduri.
Bărbatul spune că a văzut copilul căzut în apă în timp ce mergea pe jos, iar oamenii și părinții strigau disperați după ajutor.
„Sunt mai ușor de greutate și m-am gândit că pot face ceva”, povestește el. Și-a dat hainele jos și a intrat în apă, reușind să ajungă la fetiță, pe care a prins-o chiar dacă a alunecat la rândul său. „Nu i-am dat drumul nicio clipă. Dacă exista riscul să se scufunde, făceam tot ce puteam ca să nu se întâmple”, spune salvatorul.
Fetița s-a agățat de gâtul lui și a rămas strâns lipită de el până la sosirea ajutorului. Cei doi au rămas pe loc, pentru că înaintarea ar fi fost și mai periculoasă.
„Important este că acum totul este bine: fetița este bine, părinții sunt bine și toată lumea este bine”, a încheiat el.
Cine este Vipan Kumar
Vipan Kumar are 47 de ani, este cetățean indian și trăiește singur în România de aproape doi ani. A ajuns în țară în iunie 2024, cu scopul de a munci și a-și ajuta familia rămasă în India.
Viața lui din România înseamnă șantiere, muncă fizică grea și un drum birocratic complicat pentru a-și păstra dreptul de ședere.
Inițial, Vipan a lucrat în județul Hunedoara, ca muncitor necalificat în construcții. Din 15 decembrie 2025, este angajat al unei firme din județul Dolj, tot în domeniul construcțiilor, și se află în prezent în proces de definitivare a actelor de ședere pentru noul loc de muncă.
Cetățeanul indian urmează să fie externat
Pagina de Facebook „Craiova My Beautiful City” anunță că Vipan Kumar urmează să fie externat cel târziu mâine din spital. De asemenea, pentru cetățeanul indian s-a strâns o „sumă considerabilă” din donații, care poate „să-i schimbe viața”.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor! Am vorbit personal la telefon cu Kumar, care vă mulțumește din suflet pentru generozitate. S-a adunat o sumă considerabilă, suficient cât să-i schimbe viața, iar el este profund recunoscător. Din motive de siguranță, nu voi dezvălui suma exactă. În plus, el urmează să facă astăzi ultimele analize și, cel târziu mâine, va fi externat. Vă mulțumim încă o dată pentru sprijinul vostru extraordinar”, a precizat administratorul paginii „Craiova My Beautiful City”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2bc19240eca11427bd0c518e88f866cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6a4fc89880274d90e67cc3dc08a7360f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_758cc4993a59ecaa11478fbff285343f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f239d69c8d0012a7565e48311196893.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3e16f416037b39037430ee37a437180a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_61024c232ec2893ab4b49830b31189a4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1ee112d87e1e343976125dd9fb48de37.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_14dff9099fe74b141a326719d81471a1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_bded3a4d5ece7867a74efe8df3306b3e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a036e4c87d9a3abe039fe410782064d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cf90baa3203aa01838b9e8ee7e96f6e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e42791dc3a418e98a37044827efde931.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_d9fd0b3dfb8acf1c3508da4fde0f018d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_095b847a4364ef74ba18b36d1ee63990.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_dffd539a40a1283b97f49c558e1d29fc.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2e2fb7deef905b0e304e3e44515182d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7e7b1e305f4788c8a64d8ff9d835e346.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7c32836511af18c90d7e417ac81b96e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ac1f648119cbda0b5b7d90e08b1c51d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_6650378650ad6c652986aa995bffcfed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76b47af1b93b90502c2fefcc8b081bf7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_7b380f7998ad48b942c439236f026917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_abc2965eea2c38c17837ef28251950c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_2a1780c62d5add020d4836db8420120e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/madalin-popescu-salvator-fetita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_b99266729accec769fb28273f533c62c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_60fe80d95cabc2386a359ee858dc73e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/certej12-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/baxuri-bani-falsi-bancnote-euro-200.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c5e200a661898487c7f864231e09cdc1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f76520f9939c989d4c042b0e8898558b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/geanina-ilies-si-fiul-patrick-2-e1751877252333.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gabriel-gherghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d19ffa1906b0581cff8e2c13840fa597.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_677dfbad362a4c71e26bbf743723f924.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/realitatea-plus-va-avea-emisia-suspendata-trei-ore-pentru-emisiunile-cu-anca-alexandrescu-din-noiembrie-2025-e1770819998818.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sebastian-burduja.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/plante-geam-apartament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/retete-de-creveti-pane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/medici-declaratie-bolojan-studenti-rezidenti-cadre-universitarefoto-imago.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/trifoi-4-foi-gargarita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/coaja-portocala-pe-pamanat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/02/sf_haralambie11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/de-ce-intra-hainele-la-apa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/cortina-d-ampezzo-curiozitati-muntii-dolomiti-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/jamon-si-prosciutto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/kristof-lajos-antrenorul-de-genii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-conferinta-de-presa--foto-dumitru-angelescu-2026-02-04-at-19-41-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/raport-statie-apa-curtea-de-arges-e1770816489433.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cei-mai-rai-romani-arestati-de-ice-in-sua--foto-dhs.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/protest-actori-tnb--foto-captura-video-vlad-chirea.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/razvan-cuc-adus-la-instanta-foto-inquam-scaled-e1765879525631.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/armata-romaniei-scale-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/gofman-e1764856358373.jpeg)
Albertromeo 19.01.2026, 19:58
bravo lor , cinste lor , poate ar trebui pt autorități dezvoltate capabilități și moduri de operare pt astfel de situații care clar nu seamănă între ele. felicitări tuturor
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.