„Aducem acest model revoluţionar în România bazându-ne pe soluţia unică pe care o oferă: Ampera este o maşină electrică, dar păstrează tot ce este mai bun din confortul şi sportivitatea condusului cu care suntem deja obişnuiţi. Aceste elemente pot atrage atât companii şi instituţii responsabile, cât şi persoane fizice interesate de impactul asupra mediului”, consideră Cristian Milea, Opel Country Director România. Cu tot cu TVA, Ampera costă de la 44.702 euro.
Una dintre cele mai importante particularităţi ale Ampera este aceea că nu solicită prezenţa unei infrastructuri dedicate pentru alimentarea cu energie electrică. Este suficientă reţeaua de electricitate prezentă în fiecare locuinţă sau clădire de birouri, întrucât bateria Ampera se poate încărca de la orice priză. Beneficiilor incontestabile ale condusului electric li se adaugă alte caracteristici esenţiale ale modelui proiectat pentru condusul în oraş: alături de confortul oferit de cele 4 locuri şi portbagajul generos, dinamica oferită la condus este susţinută de puterea motorului electric, ce reprezintă echivalentul a 150 CP. Oferind posibilitatea parcurgerii unei distanţe între 40 şi 80 de kilometri în mod exclusiv electric cu un plin de baterie, Ampera aduce utilizatorului şi condiţii de exploatare atractive şi comode: intervale de revizie de 30.000 de kilometri sau un an de zile şi garanţia Opel de 8 ani sau 160.000 kilometri pentru baterie şi sistemul electric de propulsie.Valoarea primei revizii pentru Ampera este estimată la aproximativ 40 euro, în timp ce costurile cumulate ale reviziilor pentru primii 5 ani sau 150.000 km se ridică la maximum 600 euro.
Pe parcursul exploatării sale, costurile de revizie pentru modelul electric sunt comparative cu cele ale Corsa 1.3 CDTI. Faţă de Insignia 2.0 CDTI, primul an de utilizare aduce un avantaj de cost de 77% în favoarea Ampera, valoare ce creşte pe parcursul exploatării. În cel de-al treilea an de utilizare, diferenţa ajunge şi la până la 84% costuri mai reduse pentru Ampera.
Opel Ampera este primul autovehicul electric care se poate deplasa oriunde, oricând. O baterie litiu-ion de 16 kWh alimentează motorul electric de 111 kW/150 cp. În funcție de stilul de conducere și de condițiile de drum, autovehiculul poate parcurge o distanță cuprinsă între 40 și 80 km fără a produce emisii poluante, funcționând numai pe baza energiei furnizate de baterie. Sistemul de propulsie electrică Voltec al Ampera generează un cuplu instant de 370 Nm, ce propulsează autovehiculul de la zero la 100 km/h în aproximativ nouă secunde şi asigură o viteză maximă de 161 km/h.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.