Astfel, certificatul energetic devine obligatoriu și la închirierea imobilelor, iar în eventualitatea în care clienții și proprietarii nu respectă noile reglementări măsurile la care se expun le vor da mari bătăi de cap. Mai simplu spus, contractele de vânzare sau de închiriere ale caselor și ale apartamentelor vor fi supuse nulității relative (n.r. tranzacțiile de locuințe pot fi declarate nule doar dacă una dintre părți reclamă faptul că documentul necesar lipsește).
O lege similară exista încă de la data de 1 ianuarie 2011, însă nu stipula niciun fel de sancțiuni pentru proprietari. Conform dezvoltatorimobiliar.ro, proprietarii de apartamente și case vechi vor trebui să achite o sumă ce poate ajunge şi la 150 de euro pentru auditorul energetic ca să primeasca un certificat. În aceste condiţii, este de aşteptat ca nivelul chiriilor să crească. Certificatul energetic a devenit obligatoriu odată cu introducerea Legii 159/2003, publicată în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii mai.
Cei vizaţi de măsură trebuie să mai ştie că în momentul în care se înregistrează contractul de vânzare sau de închiriere al unei locuințe, proprietarul trebuie să depună la administrația fiscală o copie a certificatului de performanță energetic.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.