Potrivit ultimelor date furnizate de autorități, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent, în România, au fost imunizaí 666.942 de oameni. Dintre aceștia, 2.526 au suferit reacții adverse.

Specialiștii transmit însă că reacțiile adverse în urma administrării serului sunt normale și nu reprezintă un motiv de îngrijorare.

De altfel, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș, medicul Emilian Imbri, explica, pentru Libertatea, că, în cazul său, „a doua doză a fost mai gălăgioasă”.

„Aceste reacții alergice după rapel indică faptul că persoanele respective au făcut deja anticorpi. Nu trebuie să stârnească panică aceste reacții adverse, oamenii trebuie să le privească ca pe niște reacții induse de faptul că organismul lor deja se apără. Este un semnal că doza și-a făcut treaba”, a explicat Beatrice Mahler.

În județul Timiș 35.426 de oameni s-au imunizat până duminică, 7 februarie, fiind înregistrate 93 de reacții adverse. Printre reacțiile adverse raportate de DSP Timiș, de sâmbătă până duminică, apar și amorțeli faciale și furnicături, care nu au provocat însă complicații. Reacțiile au fost raportate după rapel, au transmis autoritățile potrivit portalului local Tion.ro

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Între timp, Vlad Voiculescu, ministrul sănătății, a declarat zilele trecute, în cadrul unei conferințe de presă, că nu sunt dovezi că ar exista reacţii adverse mai severe după administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19 faţă de cele de după prima doză.

Una dintre reacțiile adverse care i-a îngrijorat pe români este paralizia temporară care poate să apară la 1-2 săptămâni după vaccinare.

„Și la paralizie este un mecanism imun și este găsit și după vaccinarea gripală, și după vaccinarea cu Hepatita B, pentru că acest antigen anticorp poate declanșa, dacă se fixează în anumite zone din organism, reacții inflamatorii care se remit, pentru că sunt de scurtă durată și se remit complet cu tratament. Există astfel de simptome pentru că organismul nostru reacționează într-un mod diferit, dar mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu persoanele acestea care au acest răspuns extrem de vulcanic al imunității atunci când ar fi trecut prin boală? Au o imunitate mai reactivă, au un sistem imun care răspunde extrem de prompt. Imunitatea trebuie să fie pe mijloc, atunci când ai prea mult ai astfel de reacții, când ai prea puțin nu se produc anticorpi”, a mai precizat medicul Beatrice Mahler.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

O doctoriță din Vâlcea a fost confirmată inițial cu paralizie facială imediat după vaccin, însă diagnosticul a fost ulterior infirmat de Ministerul Sănătății.

De asemenea, în județul Bihor au fost raportate aproape 30 de reacții de sufocare după vaccinul anti-COVID-19.

„Au mai fost cazuri de reacții anafilactice în mai multe centre de vaccinare, dar e important că s-a intervenit la timp și nu s-a întâmplat nimic mai grav. Unele persoane au avut nevoie de adrenalină, altele, nu. În total, sunt 28 de cazuri de acest fel de la începutul campaniei de vaccinare. Sunt reacții adverse, unele severe. Sunt raportate toate, nu e niciun fel de problemă”, a declarat Daniela Rahotă, șefa DSP Bihor.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI