Vehiculul, care transporta oficial apă minerală și șervețele pe ruta Turcia-Austria, era condus de un cetățean turc.

Metoda prin care au fentat sigiliul vamal

Captura a avut loc vineri, 28 august, în jurul orei 07:30, în timpul unui control de rutină efectuat în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat-Vidin. La prima vedere, mijlocul de transport nu prezenta nicio suspiciune, având sigiliul vamal aplicat și complet intact.

Verificările amănunțite desfășurate de polițiștii de frontieră din cadrul SPF Calafat și STPF Dolj au scos la iveală un mecanism ingenios folosit de rețeaua de trafic de persoane.

Transportatorii au modificat sistemul de închidere al semiremorcii prin demontarea șuruburilor care fixau ușile din spate. Astfel, accesul în interiorul compartimentului de marfă se făcea fără a deteriora sau forța sigiliul vamal aplicat de autorități.

După desigilarea și deschiderea vehiculului, polițiștii au descoperit printre paleții cu mărfuri 15 persoane de sex masculin, care au declarat că provin din Iran și Irak și că își doreau să ajungă în spațiul comunitar.

Dosar penal pentru trafic de migranți și predare la graniță

În baza acordurilor de cooperare transfrontalieră, cei 15 cetățeni străini au fost predați autorităților de frontieră din Bulgaria pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale sub acuzația de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Șoferul turc al autotrenului a fost reținut și este cercetat penal de procurorii români pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți, urmând ca ancheta să stabilească întreaga filieră care a organizat transportul ilegal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.