După mai bine de patru amânări a sentinţei, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis, ieri, că Mihai Bendeac are de plătit doar 3.000 de euro, în loc de cei aproximativ 300.000, cât îi solicitase Antena 1, pentru încălcarea clauzelor contractuale, renunţând să mai realizeze “iComedy”.

La scurt timp după pronunțarea sentinței, acesta a scris pe Facebook următoarele:
„Sentința de astăzi pare surprinzătoare. In loc de câteva sute de mii de euro daune, au rămas 3000. De vreo suta de ori mai puțin. ;P
Am fost ajutat de o doamna avocat excepționala, Diana Hatneanu. Căreia ii multumesc. Cat despre un eventual apel, habar n-am. Nu ma atrage ideea. Cred ca m-am născut sa fiu pe platouri de filmare si sali de teatru, nu la tribunal. Ma obosesc chestiunile juridice deja. Cred ca ar fi cazul sa se ajungă la o concluzie, oricare ar fi ea, fiindca, asa cum arată si aceasta sentinta, e genul de situație in care cam nimeni nu are de câștigat, de fapt.
In orice caz, vestea am primit-o, întâmplator, intr-un spital si mi-am dat seama, brusc, pentru ce nimicuri ne consumam. Viata e mai presus de orice. Daca as fi avut de ales intre o sentința defavorabilă si a vedea ca prietenul pe care-l vizitam s-ar fi ridicat brusc si ar fi zis „Hai la film deseară” nu m-as fi gândit nicio secunda! Din păcate, nu a existat aceasta utopica opțiune. Din fericire, sunt șanse mari ca si prietenul sa-si revina brusc mai devreme sau mai tarziu, asa ca e bine.
E o seara ok. Ceea ce va doresc si vouă!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.