Fața nevăzută a pandemiei: cum afectează decizia unor miliardari de a se muta bugetul unui oraș

Comentează
Arhiva foto

Migrația doar câtorva bogătași americani din orașele cu impozite mai mari către cele cu taxe reduse poate afecta serios finanțele celor dintâi. Și asta deși nici companiile, nici angajații, nu își schimbă adresele, ci doar miliardarii care dețin și controlează capitalul, scrie Bloomberg.

Miliardarii americani par să fie într-un vizibil proces de migrație. Tom Brady, faimosul jucător de fotbal american, și soția sa Gisele Bündchen au cumpărat o proprietate de 17 milioane de dolari pe exclusivista insulă Indian Creek, din Miami Beach.

Jared Kushner și Ivanka Trump, despre care se spune că ar fi plătit 30 de milioane de dolari pentru un teren pe aceeași insulă, ar putea să le fie vecini, scrie Bloomberg.

Recent au apărut vești potrivit cărora fondul de investiții Elliott Management Corp. își mută sediul din Manhattan în sudul Floridei și că o altă firmă de investiții, Blackstone Group Inc., va deschide de asemenea un birou acolo. Și Goldman Sachs Group Inc. ia în calcul să își mute parte a operațiunilor în regiune.

Iar asta nu se întâmplă doar pe coasta de est. În ultimele luni, investitorii David Blumberg și Keith Rabois au părăsit San Francisco pentru Miami.

Și Austin este o destinație importantă. Elon Musk pleacă din Los Angeles către centrul tehnologic din Texas, acolo unde noua fabrică Tesla este în construcție.

Larry Ellison a anunțat la rândul său că Oracle își va muta sediul acolo, din Silicon Valley, unde ase află acum. CEO-ul DropBox Drew Houston și cel al Splunk Inc, Douglas Merritt, ar fi luat la rândul lor inițiativa de a se muta în Austin.

Unii locuitori din Los Angeles sau San Francisco sau New York ar putea să se bucure de plecarea bogătașilor, pe care îi consideră vinovați pentru creșterea prețurilor și a inegalităților din orașele lor. Dar aceste orașe, scrie Bloomberg, vor plăti un preț ridicat pentru migrația miliardarilor. Plecarea câtorva bogătași ar putea să lovească serios finanțele municipalităților.

Cât valorează un miliardar

Când investitorul miliardar David Tepper a plecat din New Jersey către Miami Beach în 2015, a lăsat un gol în bugetul orașului pe care experții l-au estimat la aproximativ 100 de milioane de dolari anual. Interesant este că Tepper s-a mutat înapoi în New Jersey între timp.

Situația este vizibilă în New York. În jur de 80% din impozitele pe venit încasate în New York vin de la 17% dintre rezidenți, cei care câștigă mai mult de 100.000 de dolari pe an. Dacă doar 5% dintre acești oameni ar decide să se mute, atunci orașul ar rămâne fără un miliard de dolari din impozite.

Dar de ce se mută miliardarii?

Diferențele majore dintre nivelurile impozitelor locale le permit miliardarilor să economisească milioane sau chiar zeci și sute de milioane de dolari, dacă se mută din statele cu impozite mai mari - de obicei cele democrate - în statele cu impozite mai mici - de obicei cele republicane.

Iar mutarea este simplă. Pentru state precum Florida, condițiile obținerii rezidenței nici măcar nu sunt foarte restrictive. Rezidenții nu sunt obligați să petreacă un număr minim de zile acolo.

Această tendință nu înseamnă evident sfârșitul unor orașe precum New York sau San Francisco. De fapt, mulți dintre investitorii din New York sau San Francisco se mută personal, fără să își ia și afacerile cu ei. Majoritatea companiilor în care au investit - cu tot cu angajații acestora - vor rămâne cel mai probabil acolo unde se află și acum.

Afacerea sau producția nu se mută și ele. Ce se schimbă de fapt este adresa celor care dețin și controlează capitalul.

E clar însă că pe termen lung, capacitatea orașelor de a atrage noi generații de oameni de afaceri le va asigura supraviețuirea financiară. Dacă politicile nu se schimbă, bugetele orașelor din care migrează oamenii cu venituri mari vor suferi, iar cele mai dezavantajate cartiere vor fi primele victime ale reducerilor de cheltuieli publice și ale austerității.

Cauzele migrației miliardarilor

În vreme ce pandemia a accelerat munca de la distanță, migrația miliardarilor a fost cel mai probabil declanșată de schimbările operate de administrația Trump în codul fiscal, scrie Bloomberg.

În SUA, impozitele de stat sunt, în general, tratate ca o cheltuială deductibilă pentru calculul impozitelor federale. Dar legea fiscală din 2017 a impus o limită pentru deducerea impozitului de stat și local (”SALT”), care a ridicat rata efectivă de impozitare a persoanelor cu venituri medii și mari.

Au fost avantaje, prin urmare, statele cu taxe și impozite mai mici.

Până de curând, orașele cu impozite mai mari aveau o șansă de a lupta cu cele care au taxe mai reduse. Nu mai este cazul. De aceea, mulți politicieni din statele democrate cer acum viitoarei administrații să renunțe la modificările operate de Trump.

Și această variantă este criticată de unii economiști progresiști, care spun că ea echivalează cu o reducere de taxe pentru bogați de până la 100 de miliarde de dolari pe an, în total.

Un lucru cet este că sub presiunea democraților din orașele afectate, administrația Biden va fi nevoită să găsească o soluție.

Există multe motive pentru a critica reducerea de impozite oferită miliardarilor, dar efectul acestei migrații asupra bugetelor statale și locale trebuie analizat serios, la toate nivelurile guvernului.

Pe măsură ce tot mai mulți americani, în special cei mai bogați dintre ei, au posibilitatea de a alege unde să muncească, orașele și statele vor trebui să găsească noi modele fiscale care să ia în calcul atât adresa patronilor, cât și a companiilor lor, mai scrie Bloomberg.

Când oamenii care provin dintr-o clasă avantajată pot locui la mii de kilometri depărtare de locul unde muncesc, acest lucru privează orașele de venituri vitale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!