Minereuri rare extrase din Groenlanda ajung în România, la Feldioara, fiind procesate pentru Space X. Investiții de 3 miliarde de euro, la mâna noastră

Comentează
Mică grămadă de minerale extrase dintr-o mină de pământuri rare

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, susține că România este lider european în materie de minereuri rare, deținând jumătate din elementele considerate critice de UE. Având în vedere că aceste 16 minereuri rare se găsesc aproape exclusiv pe teritoriul românesc, țara noastră ocupă o poziție dominantă în arhitectura materialelor strategice de la nivelul Uniunii.

Rafinarea minereurilor rare, cea mai mare provocare a industriei

„Cea mai mare provocare în materie de pământuri rare și materiale rare este rafinarea lor. Astăzi, Asia deține peste 80% din capacitățile de rafinare a pământurilor rare la nivel mondial”, a explicat ministrul Bogdan Ivan la Digi 24.

Parteneriat cu o companie americană importantă pentru rafinarea pământurilor rare în România

Bogdan Ivan a anunțat semnarea unui protocol de cooperare cu o importantă companie americană, listată pe bursa NASDAQ, pentru rafinarea pământurilor rare extrase din Groenlanda. Acestea vor fi aduse la Feldioara, în România, unde vor fi prelucrate.

Anteiror, Ministerul Energiei a primit o ofertă de la Critical Metals Corp pentru un acord exploratoriu cu Nuclearelectrica și FPCU Feldioara, care ar putea transforma România într-un furnizor constant pentru industriile de microprocesoare, aerospațială și de apărare.

„Punem bazele primului proiect integrat de extracție, rafinare și consum. Materialele rare vor fi destinate industriei aerospațiale, inclusiv companiei SpaceX, a lui Elon Musk. Este singurul proiect de acest tip din emisfera occidentală”, a subliniat ministrul, citat de News.ro.

Posibile investiții de 3 miliarde de euro în 3 ani

Ivan a precizat că această inițiativă ar putea genera investiții de până la 3 miliarde de euro în următorii zece ani, în funcție de ritmul de implementare. „Odată ce reușim să facem prima rafinărie cu tot ciclul integrat de extracție, rafinare și consum, ne putem dezvolta pe orizontală. Toate companiile mari de high-tech își vor dori să vină în România pentru a procesa aceste pământuri rare aproape de zona de rafinărie”, a mai declarat Ivan, conform News.ro.

Jumătate dintre elementele critice necesare Europei sunt în România

Referindu-se la resursele pe care le deține România, Ivan a menționat că jumătate dintre elementele critice necesare Europei sunt disponibile în țara noastră. „Grafitul este unul extrem de important. România are astăzi 16 din cele 32 de elemente critice la nivel european. Este o oportunitate imensă, iar România este obligată să dezvolte o industrie pentru aceste resurse esențiale”, a spus ministrul.

Trei proiecte românești pe lista celor strategice la nivel european

România a intrat recent pe radarul Uniunii Europene ca țară cu potențial strategic în domeniul materialelor critice, cu trei proiecte miniere care vor beneficia de finanțare europeană de aproximativ 615 milioane de euro, vizând grafit, magneziu și cupru, conform unei analize EY România.

„Am avut trei proiecte câștigate la Comisia Europeană, în valoare de 600 de milioane de euro. Este vorba despre prelucrarea Verde Magnesium la Băița, județul Bihor, prelucrarea și rafinarea cuprului în județul Hunedoara și obținerea de grafen din grafit în județul Gorj. Aceste proiecte sunt continuate acum de colegii mei din minister”, a precizat el.

Cele 17 elemente din categoria pământurilor rare, alături de scandiu și ytriu, sunt folosite, printre altele, pentru:

  • vehicule electrice
  • turbine eoliene
  • centre de date AI
  • sisteme militare avansate

Potrivit ministrului Energiei, România are un potențial ridicat în procesarea materialelor rare, având o istorie semnificativă în acest domeniu, în special în ceea ce privește materialele radioactive.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!