Minerii nemulțumiți din Gorj vin la București: „CE Oltenia și România nu depind de 700 de lei pe lună pentru un angajat”

Comentează

Sindicatele de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) au programată luni o întâlnire cu ministrul energiei, Bogdan Ivan, pentru a discuta despre acordarea bonurilor de masă pentru mineri și energeticieni, anunță publicația locală IGj.ro.

De asemenea, pe agenda discuțiilor se află situația economică a companiei și viitorul energiei bazate pe cărbune.

Conducerea CEO a transmis că un Memorandum privind exceptarea companiei de la aplicarea a două articole din Legea nr. 296/2023 a fost deja elaborat, pentru a permite acordarea tichetelor de masă tuturor angajaților.

„Având în vedere rolul strategic al societății în asigurarea securității energetice naționale, precum și necesitatea menținerii unui climat social stabil pentru angajați, Memorandumul a fost transmis de către Ministerul Energiei Ministerului Finanțelor, pentru avizare”, au declarat reprezentanții CEO.

După avizare, documentul va fi supus analizării și aprobării în ședința de Guvern planificată săptămâna viitoare.

Complexul Energetic Oltenia își reafirmă angajamentul față de protejarea drepturilor salariaților și menținerea unui climat de muncă stabil. „Societatea va continua să acționeze responsabil pentru protejarea drepturilor angajaților și pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării activității”, au subliniat oficialii companiei.

Ministrul energiei, Bogdan Ivan, a declarat că Memorandumul ar fi trebuit deja aprobat, reafirmându-și sprijinul pentru drepturile angajaților.

„Am promovat Memorandumul prin care angajații de la CE Oltenia vor primi banii pentru tichetele de masă. Mi-am asumat această poziție și o susțin prin decizii, documente, dar și public, fără echivoc. Din punctul de vedere al Ministerului Energiei, Memorandumul trebuia deja aprobat în ședința Guvernului României”, a afirmat ministrul.

Bogdan Ivan a subliniat că drepturile lucrătorilor nu pot fi negociate și a atras atenția asupra dificultăților cu care aceștia se confruntă.

„Am spus foarte clar, atât în ședințele de Guvern, cât și în discuțiile cu angajații CE Oltenia, că drepturile oamenilor nu pot fi negociate. Iar CE Oltenia și România nu depinde de 700 de lei/lună/angajat la muncitorii care duc o muncă grea în condiții foarte grele!”, a declarat acesta.

Ministrul a evidențiat necesitatea unui dialog transparent și soluții echilibrate pentru evitarea tensiunilor.

În același timp, el a menționat că a renegociat la nivel european calendarul de închidere a capacităților pe bază de cărbune, reușind să blocheze termenul inițial de 31 decembrie 2025. „Mai mult, în lipsa acestei renegocieri, România risca să piardă aproximativ 1,8 miliarde de euro din PNRR”, a explicat Ivan.

Decizia finală privind Memorandumul revine premierului, însă ministrul energiei a dat asigurări că va continua să sprijine soluțiile care protejează drepturile angajaților și funcționalitatea Sistemului Energetic Național.

„Eu, ca ministru social-democrat al energiei, am făcut toate procedurile ca drepturile oamenilor să fie acordate. Voi continua întotdeauna să susțin deschis soluții care protejează oamenii și păstrează funcționalitatea Sistemului Energetic Național”, a concluzionat Bogdan Ivan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește