„Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a solicitat, ca urmare a evaluării din prima lună de mandat, aprobarea unei misiuni a Corpului de Control al Prim-ministrului cu privire la verificarea activităţii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) în mai multe domenii, în special privind subiecte referitoare la: Cuminţenia Pământului, Monumentul Marii Uniri de la 1918 din Arad, Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, precum şi activităţi desfăşurate în cadrul Secretariatului General al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale”, a informat MCIN.
De asemenea, în cadrul misiunii de control ar urma să fie analizată şi activitatea instituţiilor din subordinea/coordonarea MCIN, aflate în situaţii juridice şi economico-financiare dificile, unele dintre ele aflate în insolvenţă: Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi şi Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm.
„Am făcut această solicitare în ideea unei auditări corecte şi transparente a situaţiei. Este o misiune de control deschisă şi vom comunica în mod transparent concluziile verificărilor mai sus menţionate”, a explicat ministrul George Ivaşcu.
Statul român vrea să restituie integral donaţiile făcute pentru „Cuminţenia Pământului” până pe 31 decembrie 2018, iar proiectul de hotărâre semnat de prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a aflat în dezbatere publică până pe 10 martie.
Negocierile pentru achiziția Cumințeniei Pământului au fost reluate la sfârșitul anului trecut, după ce proprietarii au fost spus că este prea mică suma de 5 milioane de euro la care evaluaseră opera de artă evualuatorii de la Ministerul Culturii.
”Nu sunt decât nişte faze premergătoare. În discuţia cu moştenitorii am picat de acord să existe o nouă evaluare de experţi, un expert numit de dumnealor, un expert numit de ministerul Culturii, astfel încât să ajungem pe o evaluare finală. La sfârşitul evaluării, statul va decide dacă îşi exercită sau nu dreptul de preempţiune”, declara fostul ministru al Culturii.
Citește și: Parcările pentru persoanele cu handicap, aproape inexistente în Capitală. Câte locuri sunt în București