Ministrul de Finanțe anunță o nouă taxă de solidaritate, de 2%, din 2018. „Există o directivă europeană care ne obligă”

Comentează
România, singurul stat din UE în care contribuțiile sunt plătite de angajați. Bani

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat miercuri seară că, din anul 2018, angajatorii vor plăti 2% la bugetul statului, o taxă raportată la fondul de salarii, "să aibă şi el o responsabilitate faţă de bugetul de stat”. Ministrul spune că există o directivă europeană care obligă luarea unei astfel de decizii. 

„Va mai fi o taxă, în principiu o vom numi taxă de solidaritate, în principiu aşa se discută, trebuie să vedem exact care va fi decizia finală, de 2% care va reveni angajatorului”, a declarat Ionuț Mișa, la Antena 3.

Ministrul de Finanțe a mai spus că ideea nu este a Guvernului, ci că această taxă „este prevăzută la nivelul Comisiei Europene, nu e o taxă nouă pe care o instituie Guvernul”.

„Există o directivă europeană care ne obligă să aplicăm un anumit procent fondului de salarii. Această taxă nu poate fi eliminată sub nicio formă (...) Este o directiva europeană care reglementează pentru fondul de salarii o anumită taxă. Nu numai mediului privat, ci si sistemului public. 0,25 este valoarea exactă a taxei. Taxa o plăteşte angajatorul la fondul de salarii. Au fost foarte multe discuţii cu sindicatele care spuneau: domne, nu va rămâne nicio responsabilitate în sarcina angajatorului. Dacă el trebuie să plătească pentru angajat, dar nu va fi responsabil din acest punct de vedere, va crea o problemă angajatului în sine. Lăsaţi taxe şi la nivelul angajatorului astfel încât să vă puteţi îndrepta asupra lui, să puteţi realiza ulterior nişte măsuri de coerciţie pentru a putea răspunde faţă de bugetul de stat pentru neplata acelei sume. Şi am zis ok, transferăm o parte din aceste contribuţii şi la nivelul angajatorului să aibă şi el o responsabilitate faţă de bugetul de stat”, a explicat Mişa.

Ionuț Mișa a fost întrebat, într-o emisiune la Antena 3, ce se întâmplă cu impozitul zero pe salariile sub 2.000 de lei. „Această măsura nu va fi implementată în această perioadă și până la sfârșitul anului”, a spus ministrul. Este încă una din măsurile anunțate în programul de guvernare care nu va mai fi pusă în aplicare, după impozitul pe dividende, care ar putea să nu mai se aplice de la 1 ianuarie.

Guvernul renunțase în luna iulie la introducerea taxei de solidaritate. Premierul Mihai Tudose explicase atunci că deși măsura era prevăzută în programul de guvernare aprobat de Parlament în urmă cu mai puțin de o lună, ar fi avut un efect „puțin” și ar fi provocat un „deranj” mare.

Pe 17 iulie, premierul Mihai Tudose afirma, după ședința coaliției de guvernare, că încă se fac simulări cu privire la introducerea unei taxe de solidaritate,  și că probabil „va fi cumva”, dar nu a fost stabilit un prag de la care se va aplica.

Și liderul PSD Liviu Dragnea a spus, atunci, că dacă impactul financiar pozitiv este unul semnificativ, această taxă urmează să fie implementată, iar pragul va fi ”semnificativ”.

”Dacă impactul financiar pozitiv este unul semnificativ, sigur că măsura urmează să fie implementată, dacă nu produce alte lucruri negative. Dacă impactul financiar este unul negativ, n-are rost”, a spus Dragnea.

Taxa de solidaritate a apărut în programul de guvernare PSD-ALDE, votat în Parlament o dată cu învestirea Guvernului Mihai Tudose. Această taxă urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Consultantul fiscal Adrian Bența a declarat pentru Libertatea această taxă nu era în acord cu mesajul din campania electorală, potrivit căruia nu se vor introduce taxe noi. ”Cred că Tudose mai ascultă și el de experți, fie că îl consiliază direct, fie prin intermediul presei. Despre taxa de solidaritate se pot spune multe atâta timp cât nu știm despre ea, nu se cunoaște cât este și cine erau beneficiarii. Nu era conformă cu mesajul general că nu se măresc taxele”, a afirmat Bența.

VIDEO | Zeci de români îşi cer banii înapoi de la Omnia Turism, după ce patronul s-a sinucis. Sediul firmei de turism este închis şi nimeni nu oferă vreun răspuns

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!