Mircea Radu se dezlănţuie: „Te pun în toate poziţiile şi nu mă mai satur de carnea ta”

„Stăm amândoi pe terasa unui hotel aflat pe o stradă în pantă şi pietruită, în plină primăvară. (…) Eu tac, tu vorbeşti – despre oraşul acesta, despre nori, despre pantofi…Îmi mai zici că jumăte din populaţia lumii bea un pahar de vin în fiecare zi, iar eu completez că, probabil, restul e beată deja… Râzi ca un copil, trăgându-ţi intenţionat colţurile gurii în jos, apoi vrei să urcăm în camera hotelului. Nu-mi spui pentru ce, dar eu care te cunosc, ştiu… Plătesc, ne ridicăm şi din doi paşi ajungem în hol… În lift te ţin de mână fiindcă mi-e frică să nu te pierd. Pentru că am pierdut de foarte multe ori, încă de foarte tânăr, fac lucruri pe care alţii nu le înţeleg decât greu sau niciodată….Cum ar fi, de pildă, să ţin de mână orice femeie pe care o iubesc, în orice împrejurare, chiar şi atunci când suntem la cumpărături sau în ascensor”, scrie Mircea Radu.

Vedeta TV continuă în acelaşti stil, oferind cât mai multe detalii picante despre minunata noapte în care dragostea este trăită la intensitate maximă, care te fac să te gândeşti dacă într-adevăr este totul ficţiune.   

 „Te dezbraci rapid (atât de iute încât mă faci să râd)… Mă aşez pe marginea patului şi îţi spun să te duci în dreptul geamului ca să te văd mai bine – atât eu cât şi soarele, dar şi vecinii de vizavi. Îţi privesc abdomenul tare, de femeie care nu a naăcut niciodată, şi aluniţa din capul pieptului. Respiraţia îţi ridică şi coboară sânii iar răcoarea face ca sfârcurile şi zona ce le înconjoară să pară doua planete Saturn, identice… Facem dragoste. În timp ce adulmec îndărătul urechii tale, te pun în mintea mea în toate poziţiile. În toate cele câte vor urma şi în cele din viitorul îndepărtat… Şi nu te mai ţin de mână, ci trag de carnea ta… Cu cât mă bucur mai mult de tine, cu atât nu mă mai satur…

„Mi-e aşa de teamă să nu te pierd„

Îmi şopteşti. Îmi spui cuvinte pe care le văd – sunt multicolore, zboară lent prin aer, iar literele lor au forma rotunjită, aşa cum se scria la sfârşitul anilor şaizeci pe coperţile discurilor de vinil… Ritmul e lent, din ce în ce mai lent, până ne oprim de tot… Stăm pe spate şi pentru că respirăm în contratimp, tu spui că părem o sinusoidă. Eu râd, mă pun într-un cot şi te privesc în ochi de foarte aproape… Eşti atât de femeie încât mă minunez – aproape că îmi vine să îţi multumesc… Mi-e aşa de teamă să nu te pierd… Aşa de teamă încât intind braţul către tine, te iau de mână şi te ţin strâns. Aşa cum aş face dacă am fi într-un lift cu care am coborî cât mai adânc în noi”, poveşteşte Mircea Radu pe blogul său, unde scrie sub pseudonimul Paul Radu Mircescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE