Un porc mistreț a „făcut cumpărături” într-un centru comercial din Berlin. Polițiștii au construit un „tunel de evacuare” din paleți

Comentează

Un incident neobișnuit a avut loc în Berlin, pe 13 martie, unde un porc mistreț a intrat într-un centru comercial și a provocat panică în rândul clienților și angajaților. Totul s-a petrecut în zona Köpenick, într-un complex cunoscut drept Centrul Allende, potrivit Tagesspiegel.

A spart ușa și a intrat într-un magazin

Incidentul a avut loc vineri dimineață, 13 martie, în jurul orei 9:00, când animalul a lovit ușa de sticlă a intrării principale, care s-a spart.

După ce ușa s-a deschis, mistrețul a pătruns în interior și a ajuns într-un magazin TEDi.

Centrul comercial a fost evacuat imediat, iar autoritățile au fost alertate. Imaginile publicate ulterior de poliție arată animalul plimbându-se relativ calm prin interiorul magazinului.

Pe lângă magazinul TEDi, mallul găzduiește peste 30 de magazine, un supermarket, o brutărie, o farmacie și restaurante. 

Intervenție neobișnuită a poliției

Poliția din Berlin a apelat inclusiv la specialiști de la Grădina Zoologică din Berlin pentru a gestiona situația.

„Am evacuat centrul și am cerut asistență de la grădina zoologică”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Totuși, tranchilizarea nu a fost o opțiune viabilă: „Liniștirea animalului nu a fost posibilă din cauza configurației ca un labirint a magazinului”.

O echipă de îngrijitori și un medic veterinar s-au deplasat la fața locului cu o pușcă cu aer comprimat, o pușcă tranchilizantă și scuturi din lemn.

 

„Tunel de evacuare” construit din paleți

În lipsa altor soluții, polițiștii au recurs la o metodă inedită: au construit un „tunel de evacuare” din paleți pentru a ghida animalul înapoi afară, către un parc din apropiere.

Cu ajutorul unor scuturi improvizate și al echipamentelor aduse de la grădina zoologică, intervenția a avut succes.

„După ample consultări, ofițerii de poliție, folosind echipamente de la grădina zoologică, au reușit să convingă animalul să iasă afară”, au transmis autoritățile.

Unul dintre polițiști a recunoscut: „Nu am mai avut niciodată o operațiune ca asta”.

Pagube după incident

După ce a fost ghidat înapoi în natură, „mistrețul s-a întors în sălbăticie”, potrivit poliției.

În urma incidentului, magazinul TEDi a suferit pagube, rafturile fiind răvășite în timpul „vizitei”.

Reprezentanții companiei au declarat: „Am fost impresionați de soluția creativă și eficientă pentru ghidarea în siguranță a animalului afară din clădire.”

 

„A fost un adevărat șoc”

Angajații din centru au descris momentele de panică: „A fost un adevărat șoc. Așa ceva nu se întâmplă în fiecare zi”, a spus o femeie care lucrează într-un restaurant din zonă.

Centrul comercial a fost închis timp de peste două ore, iar activitatea a revenit la normal abia după prânz.

Angajata bistroului asiatic, situat chiar în spatele intrării centrului, a încercat să deschidă restaurantul  când mistrețul era deja în interiorul magazinului TEDi.

„La început, nu am înțeles ce se întâmplă. Era poliție peste tot, dar nimeni nu a vorbit cu noi”, a spus ea.

Toate magazinele din centrul comercial au trebuit să fie încuiate.

„Nu am putut deschide până la prânz. Nici măcar nu am văzut mistrețul”, a spus ea.

Experții spun că astfel de situații pot apărea în zonele urbane apropiate de natură, unde animalele sălbatice ajung accidental în orașe.

Chiar dacă „vizita” a fost neobișnuită, intervenția autorităților din Berlin a evitat rănirea animalului sau a oamenilor.

Capitala Germaniei se numără printre cele mai verzi orașe din Europa: parcuri, păduri și ape acoperă aproximativ 37% din teritoriul orașului, potrivit Whatismissing.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Parchetului European (EPPO) este condus de procurorul român Laura Codruța Kovesi. Foto: Profimedia
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
08:35
Cutremur în România sâmbătă dimineață, 3 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul
08:10
Mercedes oferă bani angajaților care aleg să plece de bunăvoie: compania reia din decembrie programul de plecări voluntare
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
07:47
Petrom a scumpit benzina, sâmbătă, 3 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!