3930-129197-img_0079.jpg

Pe lângă sala care are dimensiuni impresionante şi o serie de facilităţi, Nadia şi Bart patronează o 3930-129203-img_0018.jpgmică fabrică de echipament sportiv. Cu ajutorul mai multor maşini de cusut, imprimante, maşini de fabricat cipici sau palmiere (obiect care protejează palmele în timpul concursurilor), angajaţii care lucrează în aceste miniateliere produc zilnic o parte dintre cele mai importante obiecte necesare gimnasticii. Afacerea este prosperă.

Numele româncei apare pe mai toate produsele

“Aş prefera să nu vorbesc despre o anumită cifră de câştiguri. Dar pot să spun că business-ul este unul profitabil, iar investiţia făcută a fost destul de mare”, a declarat Nadia pentru Libertatea. Costumele de gimnastică, confecţionate din cele mai bune materiale, cipicii, palmierele, tricourile, hanoracele, genţile sunt comandate nonstop pe Internet, acestea fiind apoi trimise imediat la destinaţie. “Aici se pot face foarte multe lucruri extrem de utile pentru gimnastică. Făbricuţa e deja una cu tradiţie, fiind recunoscută şi la nivel mondial”, a adăugat, la rândul său, Bart Conner.

3930-129202-img_0082.jpg

3930-129205-fff.jpgToţi invitaţii prezenţi la Cupa Nadia Comăneci, care, din acest an, a devenit o competiţie inter- naţională, au primit din partea româncei tricouri şi genţi inscripţionate cu numele ei. Sandra Izbaşa şi Dana Druncea, care au ajuns în SUA cu sprijinul BRD Société Générale, instituţie a cărei imagine e chiar Nadia, au avut posibilitatea să-şi aleagă, printre altele, costume de gimnastică după preferinţele lor. Articolele produse în fabrica Nadiei Comăneci pot fi comandate pe www. gripsetc.com.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.