Compania de livrare de mâncare DoorDash s-a listat marți pe bursă în SUA, strângând 3,37 miliarde de dolari de la investitori, la o evaluare bursieră de 39 de miliarde de dolari.

Însă în prima zi de tranzacționare, acțiunile acestei companii au urcat cu 80%, de la 102 dolari la 180 de dolari, ceea ce a făcut ca societatea să ajungă la o capitalizare totală de 69 de miliarde de dolari.

„Cea mai ridicolă ofertă‟

O analiză financiară captează atenția: „DoorDash, cea mai ridicolă ofertă publică inițială a anului 2020‟. Pentru analistul David Trainer, de la Seeking Alpha, listarea DoorDash nu are mai mult sens decât eșecul generat de compania de închiriere de birouri WeWork în 2019.

WeWork nu a avut nevoie de pandemia de coronavirus pentru a face implozie.

Euforia continuă pe bursele din SUA: Airbnb și DoorDash, evaluate la zeci de miliarde de dolari, deși sunt pe pierdere
New York Stock Exchange. Foto EPA

Acum, listarea DoorDash are toate problemele: a fost făcută în momentul în care toată planeta începe să iasă din izolare, astfel că livrările de mâncare își vor pierde din atracție; nu are profit în al treilea trimestru; activează într-un sector foarte competitiv; iar guvernanța nu dă prea multe drepturi acționarilor.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Mai mult, valoarea companiei este 4,7 ori mai mare decât fusese evaluată la început de an.

Spre comparație, gigantul HP, al doilea producător de calculatoare din lume, are o capitalizare bursieră de 32 de miliarde de dolari, deși are venituri de zeci de miliarde de dolari și profit de miliarde.

Airbnb se listează joi

Dar logica de pe Wall Street este diferită: dacă e vorba de o companie care a beneficiat de munca de acasă, atunci investitorii au cumpărat acțiuni. Iar dacă e vorba de vreo companie care va beneficia după ce trece pandemia, atunci aceștia cumpără din nou.

Așa este cazul companiei turistice Airbnb, care oferă cazare prin intermediul platformei sale.

Euforia continuă pe bursele din SUA: Airbnb și DoorDash, evaluate la zeci de miliarde de dolari, deși sunt pe pierdere
Foto Hepta

Listarea Airbnb va avea loc joi, 10 decembrie. De obicei, finalul de an nu este o perioadă bună pentru oferte publice inițiale, dar nu și în 2020.

Wall Street pare că și-a redescoperit scopul: acela de a finanța companiile, nu să le lase să se autodevoreze prin răscumpărarea de acțiuni proprii.

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”
Recomandări
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

Potrivit Reuters, Airbnb va strânge de la acționari 3,5 miliarde de dolari la un preț de 68 de dolari acțiunea. Astfel, Airbnb va fi evaluată la 47,3 miliarde de dolari, chiar dacă compania a fost lovită de pandemie. Din cauza coronavirusului, sectorul turistic a scăzut masiv la nivel mondial.

Însă evaluarea Airbnb este mult mai mare decât cele 18 miliarde de dolari la care era evaluată compania în luna aprilie, când a strâns un miliard de dolari de la două fonduri de capital privat.

Aflux pe burse

În acest an, companiile care s-au listat pe bursă au strâns în total 140 de miliarde de dolari, depășind recordul stabilit în anul 1999, înainte ca bula dotcom să se spargă.

Până în data de 8 decembrie, un număr de 424 de companii s-au listat pe burse.

Explicația este simplă: băncile centrale și guvernele din întreaga lume au injectat bani în economie pentru a contracara efectele Covid-19. Cum dobânzile au scăzut la zero, titlurile de stat și certificatele de trezorerie americane nu mai sunt așa atractive. Așa că multă lume a trecut la alte active: acțiuni și imobiliare.

„Loterie superbă‟

Companiile au profitat de ocazie pentru a se finanța ieftin. Bursele au fost transformate într-o „loterie superbă‟, un joc în care milioane de americani au jucat, în timpul izolării de acasă, mai scrie Le Monde.

Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”
Recomandări
Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”

Acțiunile Palantir – o companie de inteligență artificială și securitate cibernetică guvernamentală – aproape s-au triplat de la listarea din septembrie.

Dar nu totul e roz: Nikola – companie care vrea să producă în viitor camioane pe hidrogen – s-a listat la 10 dolari pe acțiune. Prețul a urcat până la 90 de dolari, dar a scăzut apoi până la 20 de dolari, când s-a aflat că firma a exagerat promisiunile sale.

La acel moment, s-a aflat că un clip cu camionul său care se deplasa era fals, acesta mergând, de fapt, la vale. Vestea a torpilat parteneriatul cu General Motors, care voia să investească două miliarde de dolari în companie.

Campionii pandemiei

Viziunea privind „cazinoul‟ este însă puțin reducționistă.

Companiile americane nu au fost „înghețate‟ de Covid și au accelerat trecerea către o lume digitală.

Gigantul retailer Amazon, compania de teleconferințe Zoom, societatea farmaceutică Moderna, inventatoarea unui vaccin anti-Covid, chiar au făcut o diferență la nivel tehnologic și antreprenorial.

Prea scumpe acțiunile

Totuși, prețul este foarte mare: acțiunile lor se tranzacționează la niveluri mult peste cele din 2019, ceea ce crește riscul de supraevaluare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI