Nelu Tătaru, înaintea votului pentru ridicarea imunității: „Nu am atins niciun ban! Au fost nişte provocări”

 2 comentarii
Arhiva foto

Fostul ministru PNL al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni, 14 octombrie, înaintea audierii în comisia juridică din Camera Deputaților, care precede ridicarea imunităţii parlamentare, că „nu am primit niciun ban” și „nu am atins niciun ban”, după ce DNA l-a acuzat că a luat mită. Apoi, Comisia juridică a admis cererea de ridicare a imunităţii și acum urmează votul în Camera Deputaților.

„Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Ieri am văzut prima dată sau au văzut prima dată dosarul şi vă vor da datele tehnice din dosar. Nu, n-am atins niciun ban. Au fost nişte provocări, dar vă vor spune. Nici nu i-am luat”, a afirmat doctorul Nelu Tătaru la Parlament, potrivit news.ro.

Deputatul a adăugat că niciun pacient nu va putea spune că în cei 25 de ani de când este doctor a cerut mită pentru a face operații sau consultații medicale.

„Dacă există în cei peste 20.000 de pacienţi pe care i-am internat, pe care i-am tratat, pe care i-am operat sau pe care doar i-am consultat, vreunul care să spună în această viaţă că doctorul Tătaru a cerut sau a continuat actul medical, atunci… [...] Recunoştinţa mea este zâmbetul lor, recunoştinţa mea este faptul că ei pot pleca pe picioare acasă şi zâmbetul care îl primesc inclusiv în oraş”, a subliniat Tătaru.

Nelu Tătaru spune că nimeni din PNL nu a vorbit cu el înainte de excludere

El a negat informaţia că s-au găsit în biroul său găini, ouă şi raţe, aşa cum spun procurorii DNA și a precizat că nimeni din partidul condus de Nicolae Ciucă nu a vorbit cu el înainte să fie exclus de la șefia PNL Vaslui.

„Sunt nevinovat. Am fost un om discret, am fost un om la locul lui. Nu voi comenta această decizie, chiar dacă nu m-a consultat nimeni din Partidul Naţional Liberal”, a punctat doctorul.

El a adăugat că este dezamăgit de decizia președintelui PNL, Nicolae Ciucă, pentru că „prezumția de nevinovăție nu a fost luată în considerație”.

„Dacă într-adevăr domnul Tătaru ar fi fost prins cu vreun ban în mână, dacă într-adevăr domnul Tătaru a luat, a pus mâna pe vreun ban, de ce poliţia care stătea la uşă nu a făcut un proces verbal de flagrant, să-l prindă cu banii în mână în acel moment?”, a spus şi avocata lui.

Comisia juridică a admis cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru, iar votul în Camera Deputaților urmează în ședința din această după amiază.

Nelu Tătaru, urmărit penal de DNA pentru luare de mită

Direcția Națională Anticorupție a anunțat pe 10 octombrie că fostul ministru PNL al Sănătății, Nelu Tătaru, este urmărit penal pentru luare de mită și are calitatea de suspect.

Imediat, la propunerea lui Nicolae Ciucă, Tătaru a fost demis de la conducerea PNL Vaslui şi nu va mai participa nici la alegerile parlamentare pe listele liberalilor, dar rămâne în partid.

Anchetatorii susțin că au probe că, în perioada 3 aprilie 2024-12 iulie 2024, medicul specialist Nelu Tătaru, angajat al Spitalului Municipal Dimitrie Castroian Huși, a primit mită constând în „sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători)”.

Mita i-a fost dată pentru intervenții chirurgicale, consultații și eliberarea de rețete, spun procurorii, dar Tătaru s-a declarat nevinovat și a precizat că nu a condiţionat niciodată actul medical.

Ridicarea imunității parlamentare a lui Tătaru, așteptată azi

În acest context, procurorii DNA au cerut ridicarea imunităţii parlamentare pentru a putea să facă percheziţii informatice şi domiciliare, iar ridicarea imunității deputatului Nelu Tătaru este așteptată să se întâmple azi, 14 octombrie, prin vot, în Camera Deputaților.

Nelu Tătaru, 52 de ani, a fost ministru al sănătății în perioada pandemiei COVID, între martie 2020-decembrie 2020.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    suparman 14.10.2024, 18:53

    In Vaslui a fost anul trecut cazul ala cu Radu Judele, grad 33, si Buzatu arestati intr-un proces de dare de mita. Daca dr Nelu Tataru ramane azi fara imunitate parlamentara, vorbim de o razbunare a masoneriei in acelasi judet.

  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 22.10.2024, 12:38

    eu cred ca minoritatea LGBT este de vina sau cine stie, poate martienii sau extraterestrii de pe Pluto

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!