Pentru acest model se cer 4.253.000 ruble, echivalentul a aproximativ 45.280 euro. Anunțul a stârnit râsul internauților pe forumuri și în comentarii, fiind considerat excesiv de scump, potrivit Autoblog.md.

Asta în timp ce noul Renault Duster 2025 în Europa are un preț de pornire în jur de 18.800 – 19.200 euro pentru versiunile de bază, fiind vândut și sub brandul Dacia în unele piețe europene. Prețurile pentru diferitele variante și motorizări pot ajunge până la circa 32.400 euro, în funcție de echipare și motorizare.

Mașina vândută în Rusia are sigla Renault, nu Dacia, ceea ce indică faptul că nu a fost fabricată în Europa de Vest sau de Est, ci, cel mai probabil, a fost importată din Turcia, unde acest model este produs.

Dusterul vândut în Rusia are motorizarea TCe 130 (130 CP/230 Nm), motor turbo pe benzină de 1.2 litri cu sistem mild-hybrid de 48V. Cutia de viteze este mecanică, cu 6 trepte, iar tracțiunea este integrală.

Dotările includ:

  • Camere 360°
  • Volan multifuncțional din piele
  • Încălzire pentru scaune, volan și parbriz
  • Control al climei
  • Cruise control

Deși modelul nu este destinat pieței rusești, în meniul sistemului multimedia al mașinii există limba rusă.

Prețul ridicat al noului model de Dacia Duster, comercializată cu sigla Renault a fost comparat cu cel al lui Geely Monjaro (model 2024), care costă, cu echipare de top, 4.242.190 ruble, stârnind discuții și reacții amuzate în comunitatea auto din Rusia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.