În ultima perioadă, preţul petrolului s-a prăbuşit, atingând valori de neimaginat în urmă cu doar câteva luni. Săptămâna aceasta a reuşit chiar „performanţa” de a ajunge sub 70 de dolari, ceea ce a produs panică în rândul ţărilor producătoare de ţiţei. Numai la noi în ţară nu se simte acest lucru.

3794-101208-3evbenzinarieevz.jpg

Benzinarii se simt confortabil, pentru că scăderea cu 50% a preţului petrolului le va aduce profituri frumuşele, în condiţiile în care ei au scăzut tarifele la carburanţi cu doar până la 10%. De aceea,
tot mai mulţi şoferi sunt revoltaţi. Pe Internet circulă, de câteva zile, un mesaj care îndeamnă la proteste faţă de costurile ridicate ale carburanţilor, practicate de benzinăriile din toată ţara, în ciuda scăderii preţului la petrol. Apelul se adresează şoferilor şi motocicliştilor şi îi îndeamnă pe aceştia ca în zilele de 27, 28 şi 29 octombrie „să facă front comun şi să nu alimenteze maşina sau să cumpere
ceva din staţiile de carburanţi”. Motivul invocat de autorii mesajului este că, deşi petrolul s-a ieftinit
zdravăn, benzina şi motorina au cunoscut scăderi de preţ abia simţite.

Au redus preţul cu până la 9 bani

După ce, în urmă cu câteva zile, scriam despre ieftinirea cu peste 50% a preţului petrolului, ieri, companiile petroliere de la noi au decis să scadă tarifele la carburanţi, dar parcă doar de ochii
lumii. Dacă benzina şi motorina comercializate de Petrom sunt de ieri mai ieftine cu 9 bani, Rompetrol nu a redus decât cu 5 bani litrul benzinei şi cu 3 bani pe cel al motorinei.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

3794-101210-3ev03_5914_editie.jpg

«Boicotul şoferilor este o idee excepţională»

3794-101214-3evviorelapanescu.jpgViorela Pănescu, 24 de ani, consultant imobiliar: „Acest boicot e o idee ex­cep­ţională, având în vedere la ce preţ a ajuns benzina. Voi participa cu siguranţă şi sunt sigură că o să aibă efect, dar e nevoie de  mulţi oameni. Sunt curioasă câţi vor refuza să cumpere carburanţi în cele trei zile”.

3794-101212-3evirinapetrescu.jpgIrina Petrescu, 26 de ani, eco­nomist: „Nu am auzit de un asemenea boicot, dar ideea mi se pare bună. Nu e cine ştie ce, până la urmă, să îmi fac plinul de duminică. Cred că e un lucru bun să facem ceva atunci când apare o situaţie care este împotriva intereselor noas­tre. Am îndoieli că preţul benzinei va scădea în felul ăsta”.

3794-101211-3evisuciu.jpgI. Suciu, 28 de ani, contabil: „Mi-a scris un prieten pe messenger că vor fi boicotate benzi­nă­riile, pen­tru a forţa scăderea preţului com­bustibililor, şi voi participa nea­părat. Eu sunt un consumator care are obiceiul de a pedepsi. Românii au în general capul plecat, iar în momentul în care se anunţă scumpiri se gândesc doar cum să facă rost de bani, nu cum să schimbe acea situaţie”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Obiceiul care poate declanșa boala ce l-a răpus pe Helmut Duckadam. Medicul Vlad Ciurea spune că deși pare banal, efectele pot fi devastatoare
FANATIK.RO
Obiceiul care poate declanșa boala ce l-a răpus pe Helmut Duckadam. Medicul Vlad Ciurea spune că deși pare banal, efectele pot fi devastatoare
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI